…Știu, știu că am spus că nu le am cu poezia. Și e perfect adevărat! Dar n-am zis niciodată că nu există și poezii care îmi plac… 😉
Vineri 05.07.2024
Îmi place să-mi ascult inima torcându-şi clipele
Îmi place să-mi ascult inima torcându-şi clipele, să-mi trăiesc ninsorile şi ploile cu pasiune şi să mă bucur când soarele-mi zâmbeşte. Mă-ncălzesc pe dinăutru. M-am reconstruit din bucăţi, am amestecat aluatul copilăriei cu aluatul dospit al tinereţii, şi-mi trăiesc liniştită toamna. Mi-e pielea arsă, precum coaja pâinii scoasă din vatră. Miros a copt, dar nu mi-e foame. Mi-e inima sătulă şi-mi place s-o aud torcându-şi cu migală clipele.
𝙈𝙖𝙞 încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieșit. De o mie de ori. 𝙈𝙖𝙞 nădajduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori. 𝙈𝙖𝙞 cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori. 𝙈𝙖𝙞 rămân puțin. Chiar dacă îmi vine să fug. 𝙈𝙖𝙞 zâmbesc totuși. Chiar dacă îmi vine să plâng. 𝙈𝙖𝙞 mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc. 𝙈𝙖𝙞 cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu. 𝙈𝙖𝙞 insist. Chiar dacă îmi vine să renunț. 𝙈𝙖𝙞 visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar. 𝙈𝙖𝙞 cred în frumos. Chiar și când mă înconjoară urâtul. 𝙈𝙖𝙞 vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi. 𝙈𝙖𝙞 lupt să mă înalț. Chiar dacă lanțuri grele mă țin pe pământ. 𝙈𝙖𝙞 merg puțin. Chiar dacă am obosit. 𝙈𝙖𝙞 lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat și eu de câte cusururi am. 𝙈𝙖𝙞 cred în mine, un pic. Chiar și când îmi pare imposibil să o fac. 𝙈𝙖𝙞 iubesc. Chiar și când nu primesc răspuns. Mă 𝙢𝙖𝙞 las iubit. Chiar când mi se pare că nu merit. Mă ridic. Mă 𝙢𝙖𝙞 ridic. Chiar dacă… cred că nu mai pot. Cum să renunț? Acum, în 𝙈𝙖𝙞? Nu. Nu mai fug. Știu c-am fugit de mii de ori. Dar nu mai fug, domnule! Stai… Afară e 𝙈𝙖𝙞 . E 𝙈𝙖𝙞 și în inima mea. Din ce în ce mai 𝙈𝙖𝙞.
E-o duminică zurlie cu miros de ceai fructat Stau pe-o rază aurie, nu vreau să cobor din pat. Ochii blânzi ai dimineții mă privesc nedumeriți, Eu îi fac cu ochiul vieții și cu visuri mă alint.
Uite soarele cum strigă și-mi trimite un pupic, Ziua asta mă intrigă însă nu mai fac nimic, Mă apropii ușurel de obrazul tău pe care Pun pupicul mititel și pe buze, sărutare.
Te-am trezit așa frumos merit să mă răscolești, Vreau tu să mă-ntorci pe dos și să-mi spui că mă iubești, Să-mi aduci cafea cu stele și chiar luna pe-un platou Să ne îmbătăm cu ele și să ne iubim din nou.
Ce duminică cu moațe și cu ochii visători! Ți-aș sta toată ziua-n brațe și te-aș tot iubi de zor, Să fie invidioasă chiar zeița dragostei, Astăzi stăm numai în casă și ne dăm iubirii ei.
Vând timp, mă așez la colțul străzii, la un cuvânt distanță de florăreasă, și-mi întind pe trotuar marfa. Ore. Multe ore. Pe cele trăite întreg le pun în primul rând. Pe cele ciobite, plânse, cu secunde lipsă, pe cele nedormite, le îngrămădesc într-o margine. Oamenii trec grăbiți pe lângă mine. Eu le șoptesc: Vând timp! Florăreasa strigă: Vând flori. Ei se opresc la chioșul de ziare și își cumpără iluzii.
Dragobete, Dragobete, Nu mai vreau să vii, băiete, Prea ți-ai luat-o-n cap și crezi Că eu vreau doar stele verzi. Vii cu zâmbet nepermis, La iubire ai permis, Vii cu flori din florărie Și îmi ceri săruturi mie, Vii cu bombonele dulci Și dorință îmi aduci, Dar, vezi, eu m-am săturat De atâta sărutat! Vreau și eu mai mult de-atât Vreau inel și vis oricât, Vreau să mă duci la altar, Să mă iei ca pe un dar, Să mă faci nevasta ta. Ai fugit? Nici chiar așa!
…Știu, știu că am spus că nu le am cu poezia. Și e perfect adevărat! Dar n-am zis niciodată că nu există și poezii care îmi plac… 😉
Luni 20.03.2023
Sunt fericită! Știi de ce?
“Sunt fericită! Știi de ce? Pentru că pot zări lumina, Că pot primi și dragoste Și dărui, iubirii, tihna.
Sunt fericită că iubesc O părticică din întreg Și ochii tăi ce mă privesc Și-n care pot să mă și pierd.
Sunt fericită cu puțin Și sunt și recunoscătoare Că din paharul ieri prea plin A mai rămas un strop de soare.
Sunt fericită că în mine Mai am atât cât mi-e de-ajuns, Adică dragoste și pâine Și-o viață fără compromis.
Sunt fericită, deși plâng, Că lumea nu e chiar un Rai, Și, deși, fug, mereu m-ajung Tristețile cu dor bălai. Atâta timp cât pot zâmbi Copilului de lângă mine, Cât pot să văd în zori de zi Un început de mult mai bine, Atâta timp cât pot simți Că pot să fac mai mult de-atât, Și pot să scriu și poezii, Sunt fericită pe pământ.
Atâta timp cât dăruiesc Din prea puținul meu, mereu, Și pun un umăr să clădesc Un templu pentru Dumnezeu Atunci sunt chiar prea fericită Să îmi împărtășesc dorința Pentru că știu că sunt iubită Și pot iubi și suferința.”
"M-am îndrăgostit de flori,
De copacii în culori,
De frunze mici, muzicale,
De fluturi ce-mi ies în cale,
De ochi blânzi ce lăcrimează,
De soarele în amiază,
De râsete de copii,
De tine, fără să știi,
De o mână de prostii,
De versuri și poezii,
Le strâng buchețel vrăjit
În sufletul îndrăgostit
Și le dau și eu în scris
Citește-le în cuprins,
Și, hai, să te-ndrăgostești,
Întră sincer în povești,
Și privește-mă și tu,
Să nu cumva să spui Nu!"
“Ei sunt cuminţi… Eu sunt nebun… Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu – Poate că cel cuminte-s Eu – Deşi de câte ori le-o spun, Eu pentru Ei… sunt tot nebun…
Eu mă urăsc că nu-s ca Ei… Eu îi iubesc că nu-s ca Mine… Ei beau Şi mint fără ruşine – Şi-n ochii prietenilor mei Trec drept nebun… că nu-s ca Ei…
Lor nu le place-amanta Mea… Mie nu-mi place-amanta Lor… Ei văd cu ochii tuturor Femeia… Eu n-o pot vedea Decât cu-ai mei – Amanta Mea…
Dar cum din Ei toţi numai Eu Nu sunt ca Ei, Am să mă duc De voia mea la balamuc – Şi fiindcă nu-mi va părea rău, Cumintele voi fi tot Eu!…”
“ţineţi cu amîndouă mîinile tava fiecărei zile şi treceţi pe rînd prin faţa acestui ghişeu este destul soare pentru toată lumea este destul cer este destulă luna din pămînt ies mirosuri de noroc de fericire de glorie care vă gîdilă îmbietor nările aşa că nu vă zgîrciţi trăiţi după pofta inimii preţurile sunt derizorii de pildă cu o singură viaţă vă puteţi procura cea mai frumoasă femeie plus o chiflă”
“Eu cred că m-am pierdut cu tine în felul tău copilăresc – cum bine știi – din câte sunt, așa senine, tu ești motivul meu de-a fi! eu cred că tu te-ai rătăcit cu mine și amândoi aflăm un rost în semeția clipelor divine să fim asa cum n-am mai fost nici nu mai vreau și nici nu-mi pasă dacă iubesc sau nu în lege cu tine simt că sunt acasă și liber sunt – aidoma unui rege!”
actualizare – 29.12.2021 11:20 – 🧑 – … Știu, știu că am spus că nu le am cu poezia. Și e perfect adevărat! Dar n-am zis niciodată că nu există și poezii care îmi plac… 😉
Miercuri 29.12.2021
Dacă
“Dacă s-ar putea vreodată Să măsori nemăsuratul, Să cuprinzi nemărginirea, Să stai, străbătând neantul, Să fii nici unul, nici altul.
Dacă s-ar putea vreodată Neiubind să fii iubirea, Nesperând să fii speranţa, Nevorbind să fii vorbirea, Negândind să fii gândirea.
Dacă s-ar putea vreodată Să auzi neauzitul, Să priveşti în nevăzut Şi să afli neştiutul, Ar urma iar începutul?”
Elena Liliana Popescu
Sâmbătă 18.12.2021
Adânca privire
“Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă, Cu tine veşnic m-aş împovăra, Când, noapte-zi, pereţii mă apasă Eu, sub sprâncene port privirea ta.
Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi, Iar mâna stângă parcă-mi e pustie Trăgându-mi inima către zăpezi.
O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră, Încuviinţeaza umbrei care sunt Să nu se teamă când cu tine umblă Oriunde pui piciorul pe pământ.
La paginile scrise înainte De ceilalţi orbi care-au putut vedea Adaug că iubirea reaprinde Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.
Căci asta e iubirea cea mai mare, Să vezi cu ochii celuilalt, adânc, Iar când nu e cu tine şi te doare Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
Aşa simt eu acum când eşti departe Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi, Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte, Te văd că mă şi tem că vei orbi.
Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă, Ca pe-o lumină vie te aştept, Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă, Smulgându-mi parcă inima din piept.
Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară, Privirile ni s-au unit de tot Rămân aici, dar am fugit afară, Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.
Zăpezi şi flori trăiesc împreunate, Miracol şi coşmar, la fel, aşa, Cuţitul alţii mi-l înfig în spate, Tu ai privirea în privirea mea.
Şi poate că aceasta e iubirea, Nu numai gelozie şi asalt, Ci să-ţi modifici într-atât privirea Încât să vezi la fel ca celălalt.
Profeţii însă iată ce-mi arată : Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi, Şi ne vom cheltui lumina toată, Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.”
ADRIAN PĂUNESCU
Sâmbătă 11.12.2021
Poveste
O poveste ducem fiecare Cautandu-si partea lui de cer Unii dau de la inceput de soare, Altii lasa-n urma doar mister.
Dar de dau sau nu de fericire, Alta cale sa aleaga nu-i, Oamenii-s facuti pentru iubire Fiecare cu povestea lui.
Peiu Elena
Vineri 03.12.2021
TE IUBESC FEMEIE FRUMOASĂ
Te iubesc, te iubesc femeie frumoasă; Te iubesc când ești dulce sau capricioasă. Ești pulbere de stea și rază de lună… Te iubesc când ești rea, te iubesc când ești bună! Te iubesc, te iubesc femeie frumoasă; Te iubesc când ești calmă sau mânioasă. Ești zâna cea bună când zorii se casc… Te iubesc dimineața că mă faci să renasc! Te iubesc, te iubesc femeie frumoasă; Te iubesc când ești crudă sau generoasă. Ești flacăra iubirii pe aripi de nor… Te iubesc cât respir, te iubesc până mor!
Cu tine viața mea se luminează, Cu tine hotărăsc a obosi, Cu tine urc astenic spre amiază Si mă sfârșesc in fiecare zi.
Cu tine e-mpăcare și e lupta, Cu tine este tot si e nimic, Cu tine-mi înflorește lancea ruptă, Cu tine sunt și mare, sunt și mic.
Cu tine totu-i parcă unt pe pâine, Cu tine bradu-i brad, și nu sicriu, Cu tine astăzi mi se face mâine. Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea există, Cu tine chem zăpezi și-alung zăpezi, Cu tine nici tristețea nu e tristă, Cu tine eu te văd când nu mă vezi.
Cu tine sunt nedrept și sunt dreptate, Cu tine sunt gelos si sunt ghețar, Cu tine-ncep și se termină toate, Cu tine intr-un schit apar – dispar.
Cu tine e lumina și-ntuneric, Cu tine zac să mă-nsănătoșesc, Cu tine cubul redevine sferic, Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.
Cu tine e mai rău și e mai bine, Cu tine reîncepe viața mea, Cu tine e mai greu ca fără tine, Dar fără tine nu s-ar mai putea.
ADRIAN PĂUNESCU
Luni 15.11.2021
Dacă
De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea În jurul tău, şi spun că-i vina ta; De crezi în tine, chiar când omenirea Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură; Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; Să nu răspunzi la ură tot cu ură, Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;
De poţi visa – şi nu faci visul astru; De poţi gândi – dar nu-ţi faci gândul ţel; De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul Tratând pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost; Când munca vieţii tale, năruită, Cu scule obosite-o faci ce-a fost;
De poţi să strângi agonisita toată Grămadă, şi s-o joci pe un singur zar, Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată, Iar c-ai pierdut – niciun cuvânt măcar;
De poţi sili nerv, inimă şi vână Să te slujească după ce-au apus, Şi piept să ţii când nu mai e stăpână Decât Voinţa, ce le strigă “Sus!”
De poţi rămâne tu în marea gloată; Cu regi tot tu, dar nu străin de ea; Duşman, om drag, răni să nu te poată; De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare Să treci şi s-o încerci gonind mereu, Al tău va fi Pământul ăsta mare, Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!
Rudyard Kipling
Miercuri 06.10.2021
Tu eşti…
Tu eşti tăcerea credinţelor mele Pe care le risipesc şi le adun din nou în mine, Cu fiecare cuvânt ce te cheamă Cu fiecare surâs ce te-aşteaptă. Tu eşti un ochi deschis Spre întunericul sufletului meu, Sub ploapa căruia se zbat Vonurile însangerate ale visurilor. Tu eşti poate însuşi dragostea mea Care crede numai în tine, Limpezindu-şi apele În frânturile surâsului tău. Îţi port uneori paşii în priviri Şi surăsul în joc de petale, Îţi darui zambete şi-ţi fur amintiri Ascunse în şoapte domoale. Sunt zâmbet şi lacrimi pe-acelaşi obraz Sunt râs şi durere şi vise, Sunt pusă pe şotii şi-s plină de haz Şi-s tristă de genele-nchise Sunt basmul frumos dorit de un copil Sărutul furat la-ntâmplare Sunt scrisul stângaci în nopţi de april Sunt prima şi ultima floare Sunt mâinile tale duioase şi reci Sunt noaptea ce nu o poţi rosti Sunt visul purtat în gand de-amândoi Sunt miezul de noapte şi norii de zi. Eu sunt un zbor frânt O melodie de aripi neterminată, Un pas desculţ pe o plajă fierbinte Un zâmbet pierdut în râsul tau. Eu sunt o scrisoare de dragoste Deschisă dar niciodată citită, O mână alunecând pe un pian Într-o simfonie a cuvintelor nerostite. Eu sunt o fereastră deschisă Spre zborul viselor tale, Dar geamurile mi-au înghetat fără rost În ierni de aşteptare. Tu eşti dimineaţa albă care-şi lipeşte Trezirile reci şi moi de geam, Tresărindu-mi tăcut în perdele Ştiind că tu eşti tot ce am. Tu eşti soarele cu fruntea fierbinte Stinsă într-un apus de nedesluşit, Rostagolindu-şi visator chemările Spre alte chemări. Tu eşti cu ochii umezi De surâsul stelelor, Ce tremură adânc de dureros în mine Cand şoaptele mele ţi le daruiesc.
Tu eşti noaptea cu iubiri necunoscute De nimeni înaintea mea, Care te stăpanesc şi pe care Încerc îngenunchiat să o aleg în cuvinte. Tu eşti primăvara cu inimi înflorite Răsfirand crengile de cais, În fiecare fereastră A ochilor mei înfriguraţi care te aşteaptă. Tu eşti răsuflarea de foc A macilor lui August, Ce-mi îngenunchiază furtunile Cu tot atâtea răsărituri pentru iubirea Ta. Tu eşti ploaia copacilor În tremurul serii de toamnă, Şi cantecul meu Te leagănă în braţe mângâietoare. Tu eşti iarna cea pustie Ce mă frange în fiecare despărţire, Cu ochi străini şi plecări nedefinite Spre ţărmuri stinse de dor. Tu eşti lumina din fiecare floare a grădinii mele Care se infioară sub numele tău, Şi-şi înalţa miresmele În sonoritatea albă a unei chemări. Tu eşti tăria ce se ridica în copacii mei Şi le înfloreşte crengile, În ciorchini grei de culoare Cu un zambet copilăresc. Tu eşti cerul meu senin Spre care-mi întorc cu dragoste privirile, In fiecare noapte cand caut raspuns întrebărilor mele Dincolo de fărâma de lună oprită în geam. Tu eşti pasul nehotărât Al străzilor mele înfrigurate, Din dimineţile când te aşteptam Cu aripi înălţate în zbor şi ochii înlacrimaţi de durere. Te iubesc cum iubesc dimineţile Pure şi adevarate care-mi urcă-n vine, Ca un cantec închis in trupul meu Ce se aude mereu de dorul tău. Te iubesc cum iubesc florile Ce-şi înalţă culoarea sub ochii, Unui albastru imens Şi greu de stralucire. Te iubesc cum iubesc cerul Sprijinit pe frunţile noastre, Ca un cantec uriaş de mâine Ce ne uneşte visurile. Ma întreb de-i cu putinţă Ca tu să mă iubeşti O ! Tu cea cu ochii Atât de limpezi şi frumoşi.
George Şovu
Vineri 10.09.2021
Liniștea
Ochii tăi îmi aduc liniştea, chiar şi când nu mă priveşti … vocea ta mă strigă, chiar şi când vrei să taci …
Mă culcasem lângă glasul tău. Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau tâmplele. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat nopţile. Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Mă jucam cu palmile în zulufii tăi. Erau tare îndărătnici şi tu nu mă mai băgai de seamă. Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai. Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor. Ori poate de drag şi de blândeţe. Nu-mi mai amintesc de ce plângeai. Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.
Nichita Stănescu
Miercuri 04.08.2021
PELERIN PRIN SUFLET
Doar, anotimpurile s-au schimbat în timp, iar dacă vârsta nu-i obstacol, contratimp, am găsit-o mereu vinovată, chiar neajuns, dar în toamna târzie am căpătat răspuns.
Anotimp de cuvinte şi pe cărare de gând, chem amintirile mult mai des, ca oricând şi chiar dacă pe tâmple se-aşterne iarna, sub plugul cuvintelor a încolţit primăvara.
Alerg printre cuvinte, mi-am găsit un rost şi strânse-n cărţi, le pun la cald adăpost, rostul cuvintelor îl simt o mană-cerească, este semnul lăsat din viaţa pământească.
Dar, în toamna vieţii-s pelerin prin suflet, iar poemele au devenit impresii, răsunet, în cuvinte am găsit împlinire, chiar alinare este mâna lui Dumnezeu, nu-i întâmplare.
Maria-Ileana Tănase
Duminică 18.07.2021
SĂ NU-NCETEZI
Să nu-ncetezi să crezi în tine, Să nu-ncetezi să te iubești. Cu fiecare zi ce vine… Tu parcă mai frumoasă, ești! Să nu-ncetezi să vezi apusul, Nici răsăritul nu-l rata. Tu ești regina, eu supusul… Ce-n veci de veci te-o venera! Să nu-ncetezi să adori marea, Nici muntele nu-l ignora. Ușor vei regăsi cărarea… Când cerul ți s-o înnora! Să nu-ncetezi să crezi în tine, Să nu-ncetezi să te iubești. Căci după ploaie, soare vine… Așteaptă și-ai să strălucești!
Alin Dumitrescu
Marți 06.07.2021
Am adunat din visul tău o floare
Priveam spre somnul tău rătăcitor, Spre adierea pleoapelor închise Şi am simţit cum pătrundeai uşor Acolo, unde lumea e din vise.
M-am strecurat în visul tău, tiptil, Fără să simţi a paşilor chemare, Eram ca-n primăvara lui april Când roua strânge razele de soare.
Tu alergai pe câmpul plin de flori, Eu mângâiam un fir de sunătoare. Când am plecat spre liniştea din zori Am adunat din visul tău o floare.
Marin Bunget
Marți 29.06.2021
Dacă aș ști
Dacă aș ști … Că brațele tale Sunt ramuri de flori, Aș face un buchet cu ele Să te strâng la piept Cu drag… Dacă aș ști… Că ochi-ți sunt stele, Aș lumina drumul meu Să pot pășii spre grădina Sufletului tău… Să alerg către tine Să miros florile Bucurându-mi privirea Cu ele… Dacă aș ști… Că buzele tale Sunt lacrimi din ploi, Aș sorbi cu nesaț Strecurând miere Doar tu… Ești primăvara vieții mele Alerg peste munți și ape Să cuprind frumusețea din ele…
Cine sunt eu ? Cărarea spre tăcere ce traversează lanul cuvintelor deşarte, ori poate sunt rătăcitoarea frunză, oprită-n zbor de sârma cea ghimpată a unei reci şi triste cazemate.
Tu ? Rămâi ce eşti: poemul vieţii mele scris zi de zi, într-o perfectă rimă, arareori găsită până-n apus de soare… Deci, te compun cu greu, sub licariri de lună şi-n vers de dor, la ţărm de mare !
Suflete, prund de păcate, eşti nimic şi eşti de toate. Roata stelelor e-n tine şi o lume de jivine. Eşti nimic şi eşti de toate: aer, păsări călătoare, fum şi vatră, vremi trecute şi pământuri viitoare. Drumul tău nu e-n afară, căile-s în tine însuţi. Iară cerul tău se naşte ca o lacrimă din plânsu-ţi.
Lucian Blaga
10.06.2021
Ramai aici cu tine, nici lent, nici prea grabit Cand un apus coboara tu urca-n rasarit Si pune-le in soare pe toate ce-au trecut Si tot din soare-aprinde lumina de-nceput Hai vino la izvor in ea ca sa te vezi! De tine ti-era dor? De campurile verzi? Sa vezi cum iar alergi si ai in brate viata Si simti ca nu esti singur cu tine e speranta. Si aproape-ti sunt si muntii si aproape ti-e si soarta Si alergi si calea-i dreapta si vezi deschisa poarta.
Marius Leordeanu
05.06.2021
Am pătruns dincolo de privirea ta și am descoperit nemărginirea fericirii, am pătruns adânc în inima ta și am descoperit inocența iubirii, am pătruns profund în mintea ta și am descoperit gândurile mele, am pătruns în sufletul tău și mi-am găsit liniștea…
Fereşte-te să ai dreptate când eşti îndrăgostit. Mai bine să ai umbră, mai bine să ai rază, mai bine să ai lacrimă, mai bine să ai orice altceva ! Un om îndrăgostit când are dreptate e un om singur, numai tristeţea are dreptate. Tu, mai bine să ai bolovani 😉, mai bine să ai vulturi mai bine să ai albul zăpezii !
Nichita Stănescu
25.05.2021
Sint un fluviu ce curge prin prezent, Izvorasc din dor, Si ma revars in marea amintirii … Sint un pod care leaga Lucruri ce nu vor mai fi, De cele ce n-au fost niciodata… Sint o salcie ce plinge Visul de eternitate Al unei singure clipe …
Marius Leordeanu
22.05.2021
Am să-ţi fur un colţ de suflet, şi-am să-l ascund departe, adânc, în sufletul meu, acolo unde este un colţ lipsă, acolo unde a muşcat viaţa adânc, lăsându-mă cu sufletul pe jumătate…
Nichita Stănescu
18.05.2021
Femeile… ce ne-am face fără ele? 😉
Eu sunt femeie
Eu sunt femeie, şi-nseamnă că-s actriţă. Joc mii de roluri şi am si mii de feţe, Eu sunt femeie, sunt cea mai rea fiinţă Aleg drumurile scurte si isteţe.
Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau Şi fac orice pentru a cuceri Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî…
Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea, Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.
Eu sunt femeie, mai pot şi ajuta Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă, Fiind femeie multe aş putea… Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă…
Eu sunt femeie, şi multe ori bârfesc, Şi câteodată mă prefac că-s tristă, Cu aceleaşi chip al meu cel îngeresc Sunt atât de multe ori şi egoistă.
Eu sunt femeie, sunt marea fericire Pe care bărbaţii nu o preţuiesc De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire Şi din iubire pot să şi urăsc.
Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie, Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare Eu sunt şi voi rămâne tot femeie…
Anna Panovici
14.05.2021
Mai cred
Mai cred în primăvară, mai cred în amăgire, Mai cred în mine însumi, mai vreau să cred în voi, Prin mugurii aceştia ce crapă de iubire, Prin trunchiul care urlă de foame de altoi.
E lumea încă-ntreagă, nu sînt pierdute toate, Mai cred în izbăvire, mai cred în adevăr, Mai cred în nebunie şi în virginitate, Mai cred în înviere şi-n florile de măr.
Mai cred că-n orice ziduri va fi şi o fereastră, Mai cred că-n orice noapte va fi şi-un pic de zi, Că, de atâta ură, curând ne vom iubi. Mai cred în forţa noastră şi-n slăbiciunea noastră, Mai cred în alb şi negru şi tot nu cred în gri, Cum cred că o grădină nu-ncape într-o glastră.
Adrian Păunescu
11.05.2021
O lacrima
Desprinsa dintre genele unei plapande amintiri
Ce sta ascunsa-n fundul unui suflet
Cazu
Pe albul unei fragede petale...
O raza dete peste ea
Si-i zise:
"Simt din caldura ta ca nu esti bob de roua...
De unde vii si ce esti?"
In vreme ce se destrama in pulbere de soare,
Raspunse lacrima:
"Eu sunt un strop de suflet
Si sunt
Ca picurii izvoarelor fierbinti:
Vin totdeauna din adancuri - mari!"...
Lucian Blaga
08.05.2021 Printre destulele mele job-uri, am fost și profesor 2 ani de zile. A fost o perioadă minunată… 😊
Dăruieşte-mi aripi
Aş vrea să zbor până la stele
S-ating cerul cu mâinile mele.
Luna în braţe să o prind
Şi norii-ncet să îi cuprind.
Aş vrea ca ape să străbat în zbor
Şi munţii să îi înconjor.
Pădurile să le privesc de sus
Stoluri de păsări să-ntâlnesc mai des.
Aş vrea să fiu un fluture în zbor
Din floare-n floare , călător.
Sau poate-un avion ce lin pluteşte
Şi prin văzduh , oraşe el uneşte.
De raze aurii mă las condus
Pe calea aerului sunt ca-ntr-un vis.
Călătoria mea imaginară
Are ca punct final o şcoală.
De ce o şcoală şi nu altceva ?
Acolo-i locul unde pot afla
De la profesori, nu-i aşa ?
Cum să prind aripi, ca să pot zbura.
BĂTRÂNEȚEA
Cine ştie bătrânețea
Altul decât cel bătrân ?
Haina grea peste tristețea
Că nu eşti pe trup stăpân .
Paşi-i sprijină bastonul ,
Ochii văd lumea prin ceață
Şi de-abia te prinde somnul
Înspre zori de dimineață .
Mâinile tremurătoare
Varsă ceaiul nebăut ,
Fiecare zi te doare
Neputința tot mai mult .
Nimeni nu are răbdare
Să mai stea în preajma ta
Şi găseşte fiecare
Un motiv , spre-a te uita .
Uite-aşa , singurătatea
E tovarăşul de-acum
Spre limanul unde soarta
Va opri lumescul drum .
Bătrânețea , ştim , soseşte
Pentru toți e rostul firii ,
Suferă cine trăieşte
Disperarea neiubirii !
Mariana Filipaş
02.05.2021 Paște fericit tuturor! 😊🤗
Eu sunt fir de poezieÎn poezie pot fi ce vreau să fiu
Și iubită, și amantă,
și dorință elevată
Și îndrăgostita tristă
Și lacrima din batistă,
Primăvară pot să fiu,
Tot ce vreau si tot ce știu.
Pot fi înger în infern
Plânsul dorului matern,
Pot fi vrăjitoarea hâdă
Să fac vrăji, plânsul să râdă,
Sau frumoasa din poveste
Și zăpada de pe creste,
Marea mereu părăsită,
Dragostea neîmplinită.
Ce mai pot fi oare eu?
Guvernanta unui Zeu.
Sau păpușa aruncată
Cu o mână dislocată.
Pot fi zbor de pasărea
Cu o aripă peltea.
Sau un tril de păsări surde
Cu penele mereu ude.
Chiar și iarna zgribulită
De iubire răvășită!
Sau mai bine să-ți fiu ție
Un fir blând de păpădie,
Transparentă pălărie!
Toate sunt în poezie!
Mihaela Moisescu
Am învățat să-mi fac aripi din cuvinte, să zbor dincolo de dorințe, acolo unde fericirea își face cuib. Suspinul unui izvor imi aranjează ca pe niște cărți gândurile despre lume. Încă mai trag de crengile înverzite ale tinereții mele și le aduc tot mai mult în mijlocul sufletului să devină pădure răcoroasă pentru zilele dogorite ale vieții.
Hrisostom Filipescu
27.04.2021
Pluton
Aştept primăvara:
vreau să fiu dus de un pluton suav
la primul zid şi împuşcat cu muguri
şi când voi muri să-mi înflorească toate rănile,
să vină toate albinele la rănile mele
şi să mă transporte pe aripi
către tărâmul de polen unde merită să ajung
cu flori cu tot, cu tristeţe cu tot,
cu primăvară cu tot,
acum şi-n veacul vecilor.
Adrian Păunescu
24.04.2021
O nouă zi
O nouă zi iar a sosit
Bucuria m-a pândit
Sufletul mi l-a-nvelit
Pentru a fi fericit.
Cu pensula vieții în mână
Voi zugrăvi o zi bună.
Voi folosi culori pastelate
Și idei amestecate.
Gândurile, visele eliberez
Spre zări albastre le trasez
Inima mi-o colorez
Nu uit s-o remodelez.
Tristețile le agăț în zbor
De aripile păsărilor
Să le ducă-n depărtări
Să rămână printre nori.
Fluturi, soare, flori și voie bună
Să-mi fie la îndemână
Să pot țese pentru voi
Zile blânde, fără "ploi ".
Actorii
Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice
Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!
Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.
Marin Sorescu
22.04.2021
FORȚA İUBİRİİ
Tu ai uitat cum e să fii iubită
Sau poate niciodată n-ai știut.
Poate de soartă te-ai lăsat lovită
Și te-ai temut s-o iei de la-nceput!
Poate cândva ai întâlnit iubirea
Dar n-ai știut s-o recunoști și-ai râs.
Lăsat-ai timpul să-ți întunece privirea
Și să înghețe superbul tău surâs!
Dar sigur sunt că meriți fericirea.
Și chiar de părul nins te-mpovărează,
Nu ignora când întâlnești iubirea...
Căci doar iubind și sufletu-ți vibrează!
Alin Dumitrescu
https://www.facebook.com/photo/?fbid=407321690053115&set=a.112643146187639
21.04.2021Nud în zori
Trupul tău gol a început să cânte,
Deși nu l-a atins nici un sărut,
Numai lumina ca o ploaie dulce
În falduri străvezii s-a desfăcut.
Cântecul lin vibrează-n încăpere,
Pașii mei singuri au trecut arar,
Șoaptele ne-au rămas ca-n scoici de mare
În florile acestea din pahar.
Acum sunt toate ca-ntr-un somn încet,
Un cântec doar aud, fără cuvinte,
Un murmur în lumina dulce-a zorilor
Trupul tău gol a început să cânte.
A. E. Baconsky
FEMEIA, FLOARE RARĂ
de Alin Dumitrescu
Sunt flori frumoase, parfumate
Ce las-aromă-n urma lor
Iar altele sunt fermecate...
Ce te îmbie la amor.
Sunt flori gingașe, colorate
Ce au un iz deosebit
Iar altele-s înflăcărate...
Și te îmbie la iubit.
Sunt flori superbe pân' la moarte
Care trăiesc sub mândrul soare.
Dar dintre toate, de departe...
Femeia-i cea mai mândră floare!
ÎNCEARCĂ...
de Alin Dumitrescu
Încearcă să-mi privești în suflet,
Nu mai privi la chipul meu.
Nu vei putea s-auzi ce urlet...
Ascund, atunci când mi-este greu!
Încearcă să-mi trăiești, trăirea,
Fără să vrei a judeca.
Căci Dumnezeu mi-a dat menirea...
Ca-n vers să-mi curgă lacrima!
Încearcă să-mi asculți povața
Chiar dac-ades greșesc și eu.
Căci omul bun ș-arată fața...
Când te abați de la traseu!
Încearcă să iubești cu forță
Când soarta dragoste-ți va da.
Să arzi puternic, ca o torță...
Și viața nu te va trăda!
“Și pietrele, ca tot ce-i frumos pe pământ, sunt de gen feminin“
“Există, ca matematica și arheologia, o disciplină , o catedră în școli și universități, unde să fie predată prietenia? Din știința mea comprimată la necesități, vorbitoare cândva, nu cred să fi fost inventată și dotată cu manuale și învățători.
Unii o pomenesc accidental, pentru a introduce un sentiment cu povețe în discurs și a da o pată de culoare aridității unei lecții de abstracțiuni…”
“femeia este singurul lucru care conteaza si afirm asta stiind ca destui vor stramba din nas… pielea ei stie toate limbile fericirii universale, lipit de ea, ca de tarana, inteleg constelatiile, raiul si iadul, bucuria si nefericirea; mersul pe jos prin mine insumi imi face din ce in ce mai bine pentru a nu mai vorbi de arhitectura sinelui sau care face sa paleasca marile catedrale ale lumii- San Piedro, Domul din Milano…
femeia este singurul lucru care conteaza cu trupul ei in brate poti traversa un ocean chiar daca nu stii sa inoti decat in apele ochilor ei
fara femeie limuzina noastra este o caruta hodorogita contul la banca scade chiar daca este in crestere prietenii sunt plini de pojarul tradarii, in vinul scump misca mormolocii
o ai iti canta privighetoarea in cosul pieptului te imbraci in haine de puscarie fericit cum ai pleca la nunta, faci monetarul stelelor pe cer ca un nabab universal chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale: te calca trenul si o soapta daca ti-a ramas intreaga parcurgi literele numelui ei gata sa urzesti planuri de viitor cand de aproape te pandeste o morga de lux
femeia, domnilor, este singurul lucru care nu poate fi inlocui decat de sinele sau pielea ei stie toate graiurile fericiri universale, cecul iluziilor este valuta ei prin care noi invingem crizele mondiale iata de ce cred ca stiinta ei de-a ne face fericiti sau nefericiti ii da dreptul la titlul de doctor honoris cauza al complicatei noastre algebre sufletesti
femeia domnilor- pentru a nu va plictisi- femeia cu pielea ei care ne invata alfabetul orbilor, cu mereu intoarsele cesti ale sanilor in care noi nu ghicim niciodata, nimic, femeia cu toata argintaria surasului sau cu goliciunea ei care umple universul este singurul lucru care conteaza domnilor”
He, he, asta mi-a amintit de vremea când eram doi tinerei, eu și Calea Lactee… 😅😅 Faină poezie! 🙂
IUBIRE PE CALEA LACTEE de Alin Dumitrescu
“Ne-am cunoscut pe Calea Lactee: Eu, trandafir și tu, orhidee. Am privit împreună stelele, mii… Cu inimi incandescente ca două făclii! Eram captivați și plini de uimire; Ca doi adolescenți radiind de iubire. Nimic nu conta: nici ploaie, nici vânt… Doar fericirea noastră trona pe pământ! Ne-am cunoscut pe Calea Lactee: Eu un cuvânt și tu o idee. Și împreună la cale am pus… Să ne bucurăm de fiecare apus! Anii au trecut de parcă zburară; Noi tot ne iubim ca odinioară. Stăm noaptea târziu privind către stele… Și încă visăm că dansăm printre ele!”