Țara mea de dor…

Dacă despre “trecutu-ţi mare, mare viitor” se poate discuta în contradictoriu, faptul că avem o țară foarte frumoasă, este indiscutabil 😊 Discutabil este doar faptul că nu știm s-o punem în valoare cum ar merita. Noroc că uneori ne mai ajută străinii, cum e și cazul de mai jos.

“Un site specializat pe zona de călătorii a realizat un top cu cele mai interesante lucruri despre România. Realizatorul portalului True Nomads a vizitat, timp de două luni, o mulțime de locuri din țara despre care nu auzise nimic, și după ce a colindat-o în lung și-n lat, a trecut în revistă câteva din locurile care merită vizitate…
Turistul străin a aflat că Timișoara este primul oraș european care a introdus tramvaiele trase de cai, în anul 1869, și primul oraș din Europa cu iluminat public electric, în 1889. Tot de Timișoara a descoperit că este legat și numele lui Johnny Weissmüller, supranumit „omul-maimuță”, care s-a născut în satul șvăbesc Freidorf, astăzi un cartier al orașului. Emigrat în SUA, a fost campion olimpic la înot și primul actor care a jucat rolul lui Tarzan, în 1932. Inventatorul Traian Vuia primul om care a construit și a zburat cu un automobil-avion cu aripi fixe, autopropulsat, pe data de 18 martie 1906, era și el născut în satul Surducu Mic din Timiș…”

https://www.pressalert.ro/2021/03/obiective-turistice-din-vestul-tarii-incluse-intr-un-top-al-celor-mai-interesante-locuri-de-vizitat-romania/

YouTube player

Parfum interbelic – Wilma Traxel

Să mai schimbăm mediul și… timpurile 🙂 Dacă nu de alta, atunci măcar ca să nu uităm că Timișoara a fost, este și va fi mereu… fruncea 😁

“În anii dintre cele două războaie mondiale, timişorencele care îşi doreau să se îmbrace după ultima modă se arătau în atelierul Wilmei Traxel, o creatoare de haine pentru femei, adesea comparată cu celebra Coco Chanel datorită defilărilor pe care le găzduia… Doamnele de societate din Timişoara aveau un gust desăvârşit în materie de modă şi urmăreau cu mare atenţie tendinţele dictate de Budapesta şi de Viena, cele două foste capitale ale Imperiului Austro-Ungar. 

Doamnele se găteau cu minuţiozitate şi-şi etalau statutul social nu doar în plimbările pe Corso-ul timişorean – denumirea dată zonei de promenadă dinspre marile restaurante Lloyd şi Palace –, ci şi la evenimentele care animau oraşul, de la baluri, recepţii şi dineuri, la concerte şi spectacole de teatru şi până la aniversări.   

Amintirea acelor ani ai eleganţei răzbate şi astăzi prin numeroasele fotografii care ne-au rămas, în care cochetele timişorence zâmbesc în rochii care urmau linia trupurilor lor zvelte… “

https://adevarul.ro/locale/timisoara/wilma-traxel-alias-coco-chanel-timisoara-modista-facut-furori-interbelic-atelierul-era-preferatul-damelor-lumea-buna-1_6037f0f55163ec42715a46f4/index.html

YouTube player
Balul Vienez de la Timisoara
YouTube player
O singura data in an, de acum inainte, portile marii Sali de Bal a Palatului Baroc din Timisoara vor fi deschise pentru cel mai important eveniment al anului – Balul Vienez din Mica Viena, o traditie readusa in viata culturala si economica a Timisoarei…
YouTube player