Motto: “Pentru visele mele îmi rezerv viața întreagă Pentru dorințele mele îmi păstrez noaptea“ (Nightwish – Sleeping Sun)
Mi s-a reproșat, nu o dată și nu de către o singură persoană, că toți prietenii mei în adevăratul înțeles al cuvântului sunt… femei.
Și trebuie să recunosc că așa este. Chiar dacă pe acești prieteni adevărați îi număr pe degetele de la o singură mână, e adevărat că sunt toți… femei.
Și m-am îndrăgostit de o femeie pe care o iubesc din toată inima și cu toată ființa mea… Ultima și marea mea dragoste… Cea care m-a făcut să scriu acest articol.
De ce? Habar n-am!
Poate pentru că pentru mine femeia aceasta întruchipează tot ce este mai frumos pe lume, toată nebunia sentimentelor umane duse la extrem și pe care eu nu sunt capabil să le trăiesc la o astfel de intensitate…
Voi puteți? Răspundeți-vă doar după ce ați ascultat clipurile de mai jos!
Beth Hart
“just let your life shine now’s the time what you’ve been given will do just fine just let your love come through your song for the people listen to the voices of your soul”
“Over the mountains and the seas Back in her arms is where he’ll be Over the hills and far away She prays he will return one day As sure as the rivers reach the seas Back in his arms is where she’ll be”
“Hold you in my arms all night And spill the wine until the end We all have our place in time Need to live every moment
For all we are is falling stars in the night A blinding light raging down from the sky The rise and fall, the rhapsody of our lives It’s all we are and know, we’ve got to let go”
“This is what I wanted. Nothing’s gonna change it. This is what it’s all about. Gotta keep believing. This is why I am breathing, nothing else on my mind.”
Viata este un imens,, spectacol”, uneori mai frumos, in alte cazuri mai putin frumos……
Eu unul cred ca m-as incadra cu brio in a doua varianta, insa nu voi mai relua aspecte din viata mea si nici nu voi veni cu altele noi…….pur si simplu si pe scurt, atunci cand simt o oarecare liniște si fericire, viata face cumva sa imi demonstreze ca nu este decat o iluzie, ceea ce trăiesc….
Vine insa un moment in care, pur si simplu te simti prea obosit si prea dezamagit sa mai lupti…..chiar daca acel moment, vine fix in clipa in care totul putea lua o turnura mai mult decat favorabilă, insa fix lucrul care conteaza mai mult pt tine si sufletul tau, iti lipsește si iti va lipsi definitiv…..
Nu știu in acest moment ce imi va oferi viata, insa in mod cert, pe termen scurt sau pe termen mediu (daca ma voi dovedi un pic masochist), imi va da un raspuns clar
Sunt oameni care cred cu tarie, ca oarecum totul se rezuma la cum vezi lucrurile in viata: pozitiv sau negativ. Si nu am argumente suficiente sa ii contrazic……de fapt as avea doar unul…..
Si anume, ca atunci cand te nasti, nu te nasti nici pozitivist, nici negativist
Starile acestea sunt date de intamplarile din viata noastra, de proportiile lor la formarea noastra…
Eu cred ca este aproape imposibil sa gandesti pozitiv, atata timp cat ti se intampla numai intamplari nasoale si care te afectează, cat si viceversa
Deci pt ambele stari iti trebuie ceva solid si clar, pt a trece de o parte a baricadei sau alta….
In toata viata mea, am facut o groaza de greseli, dar alaturi de mine au ramas indiferent de situatie doar 2 persoane…
Daca in cazul primei persoane lucrurile sunt clare, in cel de al 2 lea caz, lucrurile pot fi explicate in 2 moduri total diferite…..si nu cred ca voi avea timpul necesar sa aflu adevărul direct de la sursa…
Mi-as dori sincer sa ma insel si ca ultimele intamplari din viata mea sa fie cat se poate de reale si adevarate….
Sper sa fiu eu pe un,, drum” gresit si Universul/Dumnezeu, sa imi dea motivele acelea total intemeiate de a merge mai departe si a pune in aplicare toate acele planuri de bine, atat pt cei dragi cat si pt alte persoane….
Ca vrem sau nu, tot ceea ce traim sau ni se intampla, ajunge sa ne marcheze viata si in cele mai multe cazuri viitorul…..
Mai pe scurt spus, cu totii avem un destin, de care oricat am fugi sau ne-am dori sa il putem schimba, nu vom reusi, iar mai devreme sau mai tarziu el se va implini.
In toata viata mea, m-am ghidat dupa niste principii foarte bine definite, principii precum sinceritatea, corectitudinea si bunul simt. Mereu am incercat sa fac pe cat posibil foarte mult bine, indiferent de forma lui si indiferent de cate sacrificii ar fi insemnat acel lucru pentru mine.
In rest pt mine, am avut pretentii de la viata, poate cat se poate de normale si de bun simt….. doar ca a trebuit sa traiesc pe proprie piele, ca ceea ce eu consider normal si de bun simt, nu mai este valabil pt lumea si timpurile pe care le traim.
Asa ca odata cu trecerea timpului s-au instalat depresii, o stare de nesiguranta si una de neincredere totala in oameni, dupa o serie intreaga de esecuri personale.
Acum ceva timp, s-a petrecut ceva extraordinar si fix in momentul in care eram ferm convins ca nimic bun nu se mai poate intampla, a aparut un om minunat care a schimbat totul intr o clipita.
Insa pt ca starile descrise mai sus , au ajuns sa fie adanc inradacinate in toata fiinta mea si pt ca ar fi nevoie de foarte multe lucruri minunate si de multa rabdare, au aparut si fisuri in acea ,,relatie” si a urmat un intreg ,,convoi” de stari diferite de la extaz la agonie…
Insa asa precum am si inceput…………. cu totii avem un destin de urmat, iar al meu se pare ca nu este ,,programat” sa se finalizeze intr un mod frumos!
Prietenia… hmm… Am spus-o de câteva ori și o s-o mai spun câte zile oi mai avea. Pentru mine prietenia adevărată este cel mai nobil sentiment al omului. Pentru că este rezultatul celei mai altruiste nevoi al egoismului uman. Nevoia de a dărui o părticică din sufletul său fără a cere nimic în schimb. Și pentru că are ca fundament un alt sentiment minunat: sinceritatea deplină.
Știu că la nivel pământesc sunt extrem de mărunt față de Mircea Eliade. Dar am învățat că la nivelul universului sunt cea mai importantă ființă 😇 Sau, ca să fiu modest, sunt cel puțin la fel de important ca și el 😁 Așa că de la acest nivel o să-mi permit să-i comentez ideile referitoare la prietenie…
“Ca şi în „sinceritate”, în prietenie nu poţi fi tu însuţi. Eşti iubit nu pentru tine – ci eşti iubit pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, sau verifica, sau contrazice, sau afirma în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plînge, pentru că şi tu faci la fel: toată lumea face la fel…“ Greșit. Prietenia adevărată este poate singurul sentiment independent de constrângeri de orice fel, care nu numai că nu încearcă să te limiteze într-o formă sau alta, ci dimpotrivă, te susține cu tărie să rămâi și să te manifești mereu așa cum ești tu cu adevărat!
“Cred că există şi altfel de sincerităţi, după cum există şi altfel de prietenii. Cîteva pilde de asemenea prietenii şi sincerităţi am mai avut prilejul să le menţionăm, atunci cînd am scris despre ridicol. Este întotdeauna destinul marilor sincerităţi şi marilor prietenii să pară ridicole.“ Cu asta sunt întru totul de acord. Iar eu sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Sunt un ridicol la pătrat 😂 Pentru că sunt de o mare sinceritate, ridicolă pentru cei care n-o înțeleg. Și pentru că pornind de la acestă sinceritate, sunt capabil și de o mare prietenie, prostească și ridicolă pentru cei cu “capul pe umeri“, nedispuși să se deschidă deplin în fața nimănui.
“Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt… Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit… să-ţi placă, în general, cele ce le plac şi lor, să gîndeşti, iarăşi în general, ceea ce gîndesc şi ei.“ Asta se poate întâmpla în dragoste, care este posesivă, spre deosebire de prietenia adevărată. Ăsta este și motivul pentru care consider mereu prietenia ca fiind superioară dragostei, deși amândouă sunt sentimente minunate. Într-o prietenie adevărată nu se întâmplă niciodată așa ceva. Niciodată n-am încercat să-mi conving puținii prieteni adevărați pe care îi am să facă ceea ce am considerat eu că ar fi bine pentru ei. Da, când am fost întrebat, mi-am spus mereu părerea cu cea mai mare sinceritate, chiar dacă nu corespundea cu părerile lor. Dar finalul discuțiilor a fost mereu acesta: “Tu nu trebuie să ții cont de părerile mele. Tu trebuie să faci mereu doar ceea ce simți tu că trebuie să faci, doar ceea ce simte sufletul tău că e bine pentru tine!”
“Dacă însă într-o zi vrei să fii liber, şi vrei să faci altceva decît ceea ce se aşteaptă ei de la tine să faci – atunci nu mai eşti un bun prieten; atunci incomodezi, oboseşti, stînjeneşti. Cîteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa…“ La modul cum se exprimă vizavi de toleranță, Eliade consideră o astfel de atitudine ca un semn de slăbiciune, dându-i o conotație negativă. Consideră toleranța ca o concesie, ca o formă de dezinteres. Pentru mine, mai ales în cazul unei prietenii, toleranța reprezintă tărie de caracter, capacitatea de a respecta o altă opinie decât a ta, de a respecta libertatea de exprimare a prietenului tău. Exemplu concret? Vechiul meu prieten din copilărie (care este o prietenă, că eu doar astfel de prieteni adevărăți am), alături de care sărbătoresc anul ăsta “prietenia de aur“, adică 50 de ani de prietenie sinceră. Pe lângă lucrurile care ne-au unit, există ceva ce ne deosebește foarte mult, ceva ce am constatat pe parcurs. Ea este o credincioasă convinsă, în timp ce eu nu sunt deloc credincios. Dar niciodată nu m-a deranjat credința ei deplină în ceva în ce eu nu cred. Și niciunul dintre noi n-a încercat să-l convingă pe celălalt să-i împărtășească opinia. Pentru că pentru amândoi, mai importantă decât diferența de opinii a fost dorința de a rămâne liberi, de a rămâne mereu noi înșine.
“Prietenia cea mai încercată îţi dezvăluie uneori ziduri de nestrăbătut; parcă ţi-ar spune: „Pînă aici te-am urmat, pînă aici te-am lăsat să intri; de-acum, eşti un caraghios, eşti absurd, eşti ridicol; nu te mai pot urma!”. De multe ori m-am întrebat ce-ar spune prietenii mei dacă aş săvîrşi un act compromiţător, dar cerut urgent de libertatea mea; dacă, de pildă, m-aş converti la iudaism sau la baptism…; ceva, în sfîrşit, care i-ar incomoda şi i-ar nelinişti. Ei n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să-mi înţeleagă nebunia. M-ar decreta pur şi simplu nebun, poate m-ar tolera, sau poate m-ar lăsa cu desăvîrşire singur.“ Eu știu răspunsul la întrebare, pentru că am săvârșit un astfel de act compromițător. Am apelat la practici neortodoxe ca să mă lamuresc asupra unor probleme importante pentru mine. Și deși știam că același vechi prieten, amintit mai sus, are o aversiune profundă față de astfel de practici, în spiritul sincerității depline dintre noi, am decis să-i spun despre drumul pe care am apucat să pășesc. Bineînțeles că nu i-a picat bine decizia mea, dar în niciun caz nu mi-a spus: “de-acum, eşti un caraghios, eşti absurd, eşti ridicol; nu te mai pot urma!” Și n-a fost nevoie nici să judece schimbarea din punctul meu de vedere și nici să-mi înțeleagă nebunia, ca să-mi spună simplu doar atât: “Știi bine că urăsc astfel de practici și de aceea te rog să nu mai discutăm acest subiect. Dar dacă pe tine te-a ajutat într-un fel sau altul, eu mă bucur sincer pentru tine! Și te asigur că asta nu va afecta cu nimic prietenia noastră.” Și nici n-a afectat-o, e la fel de puternică și în ziua de azi…
“O prietenie nu se verifică în aşa-numitele „ceasuri grele” ale vieţii. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten în nevoie, a-l încălzi cu mîngîierile tale, a-l încuraja cu „sincerităţile” tale nu înseamnă nimic. Altele sînt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin.“ Ba da, o prietenie adevărată se verifică și prin mângâierile tale, prin încurajările și “sinceritățile” tale din “ceasurile grele” ale vieții. Dar e adevărat că nu e suficient și că trebuie verificată și prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt.
“Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el.“ Adevărat, nici sinceritatea, nici prietenia nu ți le cere nimeni. Ci le dăruiești tu, fără să ceri nimic în schimb, pentru că așa simți nevoia… Egoismul, bată-l vina 🤣
Recitind ce am scris, constat că Eliade mi-a provocat o mare revelație. Și anume că sunt ridicol de sincer și ridicol de prost să acord libertate deplină celui de lângă mine, ca să pot să declar cu destulă certitudine că:
Înainte de a-mi da și eu cu părerea despre sinceritate, am zis să văd și alte opinii pe acest subiect. Și am constatat cu surprindere că se pare că și aici sunt atipic, pentru că pentru mine sinceritate înseamnă adevărul meu față de mine și despre mine, în timp ce majoritatea când vorbesc despre sinceritate se referă la adevărul meu față de ceilalți.
Și din această perspectivă, destui sunt cei care consideră sinceritatea ca fiind mai degrabă un defect, decât o calitate. Pentru că o consideră specifică celor la care “vorbește gura fără ei” și care de dragul unei “sincerități” directe, fără menajamente, chiar brutale uneori, pot crea tensiuni artificiale, conflicte, răni mai mult sau mai puțin adânci, relații distruse și alte astfel de neplăceri. Din acest punct de vedere, pot fi de acord cu părerea lui Eliade: “Este paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta se verifică nu prin tine, ci prin celălalt. Eşti sincer numai cînd spui ceea ce vrea şi ceea ce se aşteaptă altul de la tine să spui.“
Dar din punctul meu de vedere asupra sincerității, această părere nu este valabilă. Eu când îmi manifest sinceritatea o fac pentru că așa simt nevoia și așa mă simt bine. Nevoie care n-are nicio legătură cu ce așteaptă să audă altul de la mine.
Cineva spune așa, ca argument în favoarea ideii că sinceritatea nu este o calitate: “Sinceritatea ta dezvăluie prea puțin sau nimic despre alții, dezvăluie însă foarte multe lucruri despre tine: valorile tale, stereotipurile tale, frustrările tale, setarea ta mentală către dezvoltare sau, dimpotrivă, către închiderea în propriul ego și propriile limitări (mindset) etc. etc.“
Păi pentru mine tocmai aceste lucruri dau valoare sincerității și fac din ea una din cele mai frumoase trăsături umane. Nu oricine are capacitatea și curajul să se analizeze la sânge și să accepte că e departe de a fi perfect, că tot ceea ce face, bun sau rău, o face pentru a-și satisface egoismul genetic (sau nevoile de tot felul, într-o exprimare elgantă) și că nu e nimic rău în asta pentru că în fond e vorba de firescul naturii umane. Și că abia înțelegându-se și acceptându-se așa cum este, are șansa de a încerca și a reuși să fie mai bun… Și atunci când față de cineva care ți-a inspirat încredere, ești în stare să te dezvălui exact așa cum te vezi tu însuți, să te “dezbraci” fără să-ți fie rușine să-ți etalezi “valorile, stereotipurile, frustrările, setarea ta mentală și propriile limitări“, toate astea în ideea de a-i oferi celui căruia i te adresezi posibilitatea să-și facă o imagine proprie despre cine ești tu cu adevărat și astfel să poată decide în cunoștință de cauză dacă are sau nu nevoie de o sinceritate ca a ta, atunci sinceritatea devine o virtute… spre care recunosc că eu tind… fără ca probabil s-o ajung vreodată…
PS: Mai recunosc și că aici oarecum mă cam recunosc în ceea ce susține Eliade… 😁
„Sinceritatea” este o voluptate amară pe care o caută fiecare dintre noi; amară pentru că adesea ne face să suferim; şi totuşi o voluptate, pentru că ni se descoperă cele ce voiam să aflăm, şi, mai ales, pentru că ne satisface acea eternă sete de a se vorbi de noi, de a constata că existăm (deoarece atragem atenţia celorlalţi), că nu ne învîrtim într-o lume nefavorabilă (e ciudat cît de mult ne temem de o lume „defavorabilă”, de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi „sinceri”); de a ne verifica şi justifica, într-un cuvînt, existenţa. Vrem să fie lumea sinceră cu noi ca să ne asigurăm că nu sîntem singuri. Nimic nu dă mai mult decît sinceritatea acea certitudine că sîntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc; că nu sîntem singuri. De aceea, în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, se caută unul pe altul; tocmai pentru a anula acel înspăimîntător sentiment al solitudinii, al izolării definitive. Este şi sinceritatea un aspect al instinctului de conservare, ca atîtea altele.
În primul rând îmi mulțumesc mie, că am reușit să rămân ferm pe poziții și astfel să-mi recâștig libertatea și să redevin propriu-mi stăpân. Asta în condițiile în care cei mai mulți știu că forumul crează dependență.
În al doilea rând vă mulțumesc vouă, celor care v-ați exprimat așa de frumos vizavi de mine, cât și celor care o vor face ulterior. Care se pare că sunteți mult mai mulți decât cei care au să-mi reproșeze una alta. În continuare o să mă refer la postarea lui Don Juan care expune câteva păreri punctuale interesante, la care incerc să-i răspund pe această cale.
E adevărat că acest forum este o formă de socializare chiar mai importantă decât rețelele de socializare. Ăsta e și motivul pentru care am rezistat patru ani, în ciuda diferențelor evidente, chiar contradictorii, între principiile mele din altă galaxie și principiile extrem de pământești ale forumului, exprimate prin administratorul lui. Ținând cont de situația mea, pot să spun că forumul a reprezentat principalul meu mod de socializare. Și căruia îi sunt recunoscător pentru că așa cum am și spus deja în postarea de rămas bun, m-a ajutat să cunosc oameni interesanți, chiar deosebiți, pe care altfel nu aș fi avut nicio șansă să-i cunosc. Și cu care sper că voi socializa și în continuare pentru că acum am la dispoziție mijloace independente de forum.
Motivul pentru care am decis să mă retrag a fost tocmai faptul că dpmdv s-a ajuns la abuz. Uite ce i-am scris lui Pisicuts în ultimul raport pe care i l-am trimis, undeva la începutul lui ianuarie: “Deci eu zic că s-a depășit deja orice limită… Dacă tu consideri că un user ca @altadata mai are ce căuta pe forum, atunci te rog măcar să scoți din regulament textul cu “postarea de insinuari sau informatii false sau neverificate cu intentia de a aduce prejudicii de imagine pentru o escorta sau membru al comunitatii sau pentru a favoriza o escorta”. Așa măcar nu voi mai avea motive să-ți trimit rapoarte inutile. Știi că eu mereu spun în față ce am de spus, așa că fără supărare, m-am scârbit de useri ca @altadata și implicit de forumul care îi acceptă. Știu că pentru tine nu e nicio pierdere că mai dispare un bolovan de pe forum, dar începe să nu mai fie nici pentru mine… Eu oricum mi-am cam făcut damblaua cu escortele, așa că am început din ce în ce mai mult să mă gândesc să mă retrag dintr-un loc unde nu mă mai regăsesc, un loc în care sunt jignit pe nedrept și eu nu pot să mă apăr eficient.” Deoarece, cum de altfel era de așteptat, Pisicuts n-a făcut nici una, nici alta, gândul retragerii s-a transformat în 2-3 zile în hotărâre fermă. Am decis totuși să aștept sfârșitul lunii, când împlineam 4 ani de forum, ca să-mi fac o retragere “festivă” 😅 Dacă m-aș fi răzgândit, aș fi ajuns să mă scârbesc și de mine, că oricum eram deja dezamăgit că n-am reușit să mă abțin și m-am coborât cu limbajul la un nivel ce nu mă caracterizează 🙁 Deci retragerea mea n-are nicio legătură cu acel PM făcut public de infractorul @chupa, care violează drepturi fundamentale prevăzute în Constituție, că tot s-a făcut tam-tam pe forum vizavi de un drept constituțional 😁
Da, acum, că m-am eliberat, am redevenit perfect echilibrat și bineînțeles că mai am disponibile o groază de resurse de toate felurile 🙂
După cum am scris și pe forum de mai multe ori, eu întotdeauna mi-am ascultat inima în deciziile importante. Și ce e interesant e că de data asta mintea a fost la unison cu inima.
Sunt super încântat că am parăsit jucăria lui Pisicuts și mi-am făcut propria jucărie, blogul ăsta, unde ceilalți joacă după regulile mele și nu eu după ale lor. Am două comentarii care trebuie aprobate de mine ca să devină publice. Le-am aprobat pe amândouă, chiar dacă una e de la “prietenul” meu Qwerty, frustratul pe viață al Taniei 😅
PS: Vizavi de celebrul PM. Diferența între mine și @altadata este aceea că el a încălcat flagrant regula scrisă negru pe alb în regulament pe care am subliniat-o mai sus (acuzații și insinuări penibile, neacoperite de absolut nicio dovadă), în timp ce eu n-am încălcat nicio regulă a forumului pentru că nu există nici un text de regulament care să interzică să faci loby pentru un prieten. Iar cum am scris și într-o postare, pentru mine o prietenie sinceră este mult mai importantă decât părerile lipsite de acoperire ale unor useri care conform principiilor mele, sunt lipsite de caracter.
PS1: Mulțumesc, @farafiltre, pentru amândoi promisiunea-i promisiune, așa că evident că n-am de gând să renunț la cafeaua aia 😁 Și după cum poți să observi la punctul 5, am depășit foarte ușor starea de lehamite… 🤣
Dintr-un motiv foarte simplu! Ca să respect una din prevederile prevăzute în documentul “Termeni și Condiții”, care zice așa: “Daca un principiu mentionat aici nu este pe placul unor utilizatori acestia sunt liberi sa renunte la frecventarea forumului…” Exact asta voi face!
Tot în TOS mai zice așa: “Pentru integrare în aceasta comunitate respectarea regulilor e ceva obligatoriu pentru toti utilizatorii prezenti in acest spatiu virtual.” Prevedere care corespunde în totalitate cu unul din principiile mele galactice, vezi articolul de la categoria “Principii galactice”. Tot în TOS (ca de altfel și în regulamentul din interiorul forumului) este menționată următoarea regulă importantă, de mult bun simț de altfel: “Postarea de informatii false sau neverificate cu intentia de a aduce prejudicii de imagine pentru o escorta sau membru sau pentru a favoriza o escorta este interzisa. Cand un membru suspecteaza alt membru de astfel de lucruri trebuie sa anunte echipa de moderare si sa mentioneze despre situatie sau poate folosi butonul Report” Am apelat destul de des la această regulă, până m-am prins că o fac degeaba, că acel paragraf cu respectarea regulilor nu se aplică și lui Pisicuts și că singura “regulă” valabilă, de asemenea prevăzută în TOS, este următoarea: “Din momentul în care ai intrat in comunitatea Nimfomane ai intrat pe o proprietate privata, unde noi administratorii decidem cum anume o moderam si dupa cum credem noi de cuviinta“.
Și pentru că am ajuns în situația de a mă fi săturat să fiu la cheremul bunului plac al lui Pisicuts, am considerat că e cazul să mă retrag. Și o voi face negreșit!
Am decis să-mi creez acest blog ca să nu fiu mai prejos de Chupa 😅
Glumesc, evident… Chupa e ultimul din motive. Dar că am adus vorba, pot să vă spun că din punct de vedere tehnic, profesional, chiar am o oarecare admirație pentru el. Eu chiar îl cred când spune că a avut acces la PM-urile de pe forum. Pentru că, deși nu am lucrat niciodată cu ele, am idee despre instrumentele pe care le-a folosit, pycharm, python, selenium, sql injection… Dar ca om, n-am nicio compatibilitate cu el, e mult prea încrezut și lăudăros pentru gustul meu. Și nu trebuie să uităm că el a devenit practic un infractor și nu unul oarecare!
Revenind, ideea de a-mi face un blog mi-a venit într-adevăr citind blogul lui Chupa, dar motivul real a fost acela de a-mi crea un mijloc de apărare împotriva unor eventuale atacuri nedrepte la adresa mea, după ce îmi voi șterge contul și nu voi mai avea posibilitatea de a mă apăra pe forum. Și astfel s-a născut acest blog.
