Motto: Muzica mă apropia de lucruri, punea un arc între mine şi ele şi puteam să cad de departe, din sfere, fără să-mi frâng nici un mădular, fără să-mi pierd nimic din putere.
Muzica alegea din mine, ca un magnet, sentimentul arămiu, sentimentul violet. Le ridica în sus ca pe nişte fire de iarbă-n încolţire...
Muzica II – Nichita Stănescu
Mi-a luat-o Scorpion un pic inainte, era următorul articol… da’ nu-i bai, concurența loială e un factor de progres 🙂
Piesa de mai jos e cea pe care n-o mai auzisem și care mi-a plăcut la nebunie… și a declanșat în mine nostalgia curiozității…
Mă opresc deocamdată, dar nu garantez că n-o să revin cu altă ocazie… dacă nu mi-o lua iar înainte Scorpionul 😁 Că e destul de clar că suntem cam pe aceeași lungime de undă în materie de preferințe muzicale 😜
Prietenia… hmm… Am spus-o de câteva ori și o s-o mai spun câte zile oi mai avea. Pentru mine prietenia adevărată este cel mai nobil sentiment al omului. Pentru că este rezultatul celei mai altruiste nevoi al egoismului uman. Nevoia de a dărui o părticică din sufletul său fără a cere nimic în schimb. Și pentru că are ca fundament un alt sentiment minunat: sinceritatea deplină.
Știu că la nivel pământesc sunt extrem de mărunt față de Mircea Eliade. Dar am învățat că la nivelul universului sunt cea mai importantă ființă 😇 Sau, ca să fiu modest, sunt cel puțin la fel de important ca și el 😁 Așa că de la acest nivel o să-mi permit să-i comentez ideile referitoare la prietenie…
“Ca şi în „sinceritate”, în prietenie nu poţi fi tu însuţi. Eşti iubit nu pentru tine – ci eşti iubit pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, sau verifica, sau contrazice, sau afirma în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plînge, pentru că şi tu faci la fel: toată lumea face la fel…“ Greșit. Prietenia adevărată este poate singurul sentiment independent de constrângeri de orice fel, care nu numai că nu încearcă să te limiteze într-o formă sau alta, ci dimpotrivă, te susține cu tărie să rămâi și să te manifești mereu așa cum ești tu cu adevărat!
“Cred că există şi altfel de sincerităţi, după cum există şi altfel de prietenii. Cîteva pilde de asemenea prietenii şi sincerităţi am mai avut prilejul să le menţionăm, atunci cînd am scris despre ridicol. Este întotdeauna destinul marilor sincerităţi şi marilor prietenii să pară ridicole.“ Cu asta sunt întru totul de acord. Iar eu sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Sunt un ridicol la pătrat 😂 Pentru că sunt de o mare sinceritate, ridicolă pentru cei care n-o înțeleg. Și pentru că pornind de la acestă sinceritate, sunt capabil și de o mare prietenie, prostească și ridicolă pentru cei cu “capul pe umeri“, nedispuși să se deschidă deplin în fața nimănui.
“Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt… Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit… să-ţi placă, în general, cele ce le plac şi lor, să gîndeşti, iarăşi în general, ceea ce gîndesc şi ei.“ Asta se poate întâmpla în dragoste, care este posesivă, spre deosebire de prietenia adevărată. Ăsta este și motivul pentru care consider mereu prietenia ca fiind superioară dragostei, deși amândouă sunt sentimente minunate. Într-o prietenie adevărată nu se întâmplă niciodată așa ceva. Niciodată n-am încercat să-mi conving puținii prieteni adevărați pe care îi am să facă ceea ce am considerat eu că ar fi bine pentru ei. Da, când am fost întrebat, mi-am spus mereu părerea cu cea mai mare sinceritate, chiar dacă nu corespundea cu părerile lor. Dar finalul discuțiilor a fost mereu acesta: “Tu nu trebuie să ții cont de părerile mele. Tu trebuie să faci mereu doar ceea ce simți tu că trebuie să faci, doar ceea ce simte sufletul tău că e bine pentru tine!”
“Dacă însă într-o zi vrei să fii liber, şi vrei să faci altceva decît ceea ce se aşteaptă ei de la tine să faci – atunci nu mai eşti un bun prieten; atunci incomodezi, oboseşti, stînjeneşti. Cîteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa…“ La modul cum se exprimă vizavi de toleranță, Eliade consideră o astfel de atitudine ca un semn de slăbiciune, dându-i o conotație negativă. Consideră toleranța ca o concesie, ca o formă de dezinteres. Pentru mine, mai ales în cazul unei prietenii, toleranța reprezintă tărie de caracter, capacitatea de a respecta o altă opinie decât a ta, de a respecta libertatea de exprimare a prietenului tău. Exemplu concret? Vechiul meu prieten din copilărie (care este o prietenă, că eu doar astfel de prieteni adevărăți am), alături de care sărbătoresc anul ăsta “prietenia de aur“, adică 50 de ani de prietenie sinceră. Pe lângă lucrurile care ne-au unit, există ceva ce ne deosebește foarte mult, ceva ce am constatat pe parcurs. Ea este o credincioasă convinsă, în timp ce eu nu sunt deloc credincios. Dar niciodată nu m-a deranjat credința ei deplină în ceva în ce eu nu cred. Și niciunul dintre noi n-a încercat să-l convingă pe celălalt să-i împărtășească opinia. Pentru că pentru amândoi, mai importantă decât diferența de opinii a fost dorința de a rămâne liberi, de a rămâne mereu noi înșine.
“Prietenia cea mai încercată îţi dezvăluie uneori ziduri de nestrăbătut; parcă ţi-ar spune: „Pînă aici te-am urmat, pînă aici te-am lăsat să intri; de-acum, eşti un caraghios, eşti absurd, eşti ridicol; nu te mai pot urma!”. De multe ori m-am întrebat ce-ar spune prietenii mei dacă aş săvîrşi un act compromiţător, dar cerut urgent de libertatea mea; dacă, de pildă, m-aş converti la iudaism sau la baptism…; ceva, în sfîrşit, care i-ar incomoda şi i-ar nelinişti. Ei n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să-mi înţeleagă nebunia. M-ar decreta pur şi simplu nebun, poate m-ar tolera, sau poate m-ar lăsa cu desăvîrşire singur.“ Eu știu răspunsul la întrebare, pentru că am săvârșit un astfel de act compromițător. Am apelat la practici neortodoxe ca să mă lamuresc asupra unor probleme importante pentru mine. Și deși știam că același vechi prieten, amintit mai sus, are o aversiune profundă față de astfel de practici, în spiritul sincerității depline dintre noi, am decis să-i spun despre drumul pe care am apucat să pășesc. Bineînțeles că nu i-a picat bine decizia mea, dar în niciun caz nu mi-a spus: “de-acum, eşti un caraghios, eşti absurd, eşti ridicol; nu te mai pot urma!” Și n-a fost nevoie nici să judece schimbarea din punctul meu de vedere și nici să-mi înțeleagă nebunia, ca să-mi spună simplu doar atât: “Știi bine că urăsc astfel de practici și de aceea te rog să nu mai discutăm acest subiect. Dar dacă pe tine te-a ajutat într-un fel sau altul, eu mă bucur sincer pentru tine! Și te asigur că asta nu va afecta cu nimic prietenia noastră.” Și nici n-a afectat-o, e la fel de puternică și în ziua de azi…
“O prietenie nu se verifică în aşa-numitele „ceasuri grele” ale vieţii. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten în nevoie, a-l încălzi cu mîngîierile tale, a-l încuraja cu „sincerităţile” tale nu înseamnă nimic. Altele sînt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin.“ Ba da, o prietenie adevărată se verifică și prin mângâierile tale, prin încurajările și “sinceritățile” tale din “ceasurile grele” ale vieții. Dar e adevărat că nu e suficient și că trebuie verificată și prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt.
“Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el.“ Adevărat, nici sinceritatea, nici prietenia nu ți le cere nimeni. Ci le dăruiești tu, fără să ceri nimic în schimb, pentru că așa simți nevoia… Egoismul, bată-l vina 🤣
Recitind ce am scris, constat că Eliade mi-a provocat o mare revelație. Și anume că sunt ridicol de sincer și ridicol de prost să acord libertate deplină celui de lângă mine, ca să pot să declar cu destulă certitudine că:
Înainte de a-mi da și eu cu părerea despre sinceritate, am zis să văd și alte opinii pe acest subiect. Și am constatat cu surprindere că se pare că și aici sunt atipic, pentru că pentru mine sinceritate înseamnă adevărul meu față de mine și despre mine, în timp ce majoritatea când vorbesc despre sinceritate se referă la adevărul meu față de ceilalți.
Și din această perspectivă, destui sunt cei care consideră sinceritatea ca fiind mai degrabă un defect, decât o calitate. Pentru că o consideră specifică celor la care “vorbește gura fără ei” și care de dragul unei “sincerități” directe, fără menajamente, chiar brutale uneori, pot crea tensiuni artificiale, conflicte, răni mai mult sau mai puțin adânci, relații distruse și alte astfel de neplăceri. Din acest punct de vedere, pot fi de acord cu părerea lui Eliade: “Este paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta se verifică nu prin tine, ci prin celălalt. Eşti sincer numai cînd spui ceea ce vrea şi ceea ce se aşteaptă altul de la tine să spui.“
Dar din punctul meu de vedere asupra sincerității, această părere nu este valabilă. Eu când îmi manifest sinceritatea o fac pentru că așa simt nevoia și așa mă simt bine. Nevoie care n-are nicio legătură cu ce așteaptă să audă altul de la mine.
Cineva spune așa, ca argument în favoarea ideii că sinceritatea nu este o calitate: “Sinceritatea ta dezvăluie prea puțin sau nimic despre alții, dezvăluie însă foarte multe lucruri despre tine: valorile tale, stereotipurile tale, frustrările tale, setarea ta mentală către dezvoltare sau, dimpotrivă, către închiderea în propriul ego și propriile limitări (mindset) etc. etc.“
Păi pentru mine tocmai aceste lucruri dau valoare sincerității și fac din ea una din cele mai frumoase trăsături umane. Nu oricine are capacitatea și curajul să se analizeze la sânge și să accepte că e departe de a fi perfect, că tot ceea ce face, bun sau rău, o face pentru a-și satisface egoismul genetic (sau nevoile de tot felul, într-o exprimare elgantă) și că nu e nimic rău în asta pentru că în fond e vorba de firescul naturii umane. Și că abia înțelegându-se și acceptându-se așa cum este, are șansa de a încerca și a reuși să fie mai bun… Și atunci când față de cineva care ți-a inspirat încredere, ești în stare să te dezvălui exact așa cum te vezi tu însuți, să te “dezbraci” fără să-ți fie rușine să-ți etalezi “valorile, stereotipurile, frustrările, setarea ta mentală și propriile limitări“, toate astea în ideea de a-i oferi celui căruia i te adresezi posibilitatea să-și facă o imagine proprie despre cine ești tu cu adevărat și astfel să poată decide în cunoștință de cauză dacă are sau nu nevoie de o sinceritate ca a ta, atunci sinceritatea devine o virtute… spre care recunosc că eu tind… fără ca probabil s-o ajung vreodată…
PS: Mai recunosc și că aici oarecum mă cam recunosc în ceea ce susține Eliade… 😁
„Sinceritatea” este o voluptate amară pe care o caută fiecare dintre noi; amară pentru că adesea ne face să suferim; şi totuşi o voluptate, pentru că ni se descoperă cele ce voiam să aflăm, şi, mai ales, pentru că ne satisface acea eternă sete de a se vorbi de noi, de a constata că existăm (deoarece atragem atenţia celorlalţi), că nu ne învîrtim într-o lume nefavorabilă (e ciudat cît de mult ne temem de o lume „defavorabilă”, de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi „sinceri”); de a ne verifica şi justifica, într-un cuvînt, existenţa. Vrem să fie lumea sinceră cu noi ca să ne asigurăm că nu sîntem singuri. Nimic nu dă mai mult decît sinceritatea acea certitudine că sîntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc; că nu sîntem singuri. De aceea, în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, se caută unul pe altul; tocmai pentru a anula acel înspăimîntător sentiment al solitudinii, al izolării definitive. Este şi sinceritatea un aspect al instinctului de conservare, ca atîtea altele.
În primul rând îmi mulțumesc mie, că am reușit să rămân ferm pe poziții și astfel să-mi recâștig libertatea și să redevin propriu-mi stăpân. Asta în condițiile în care cei mai mulți știu că forumul crează dependență.
În al doilea rând vă mulțumesc vouă, celor care v-ați exprimat așa de frumos vizavi de mine, cât și celor care o vor face ulterior. Care se pare că sunteți mult mai mulți decât cei care au să-mi reproșeze una alta. În continuare o să mă refer la postarea lui Don Juan care expune câteva păreri punctuale interesante, la care incerc să-i răspund pe această cale.
E adevărat că acest forum este o formă de socializare chiar mai importantă decât rețelele de socializare. Ăsta e și motivul pentru care am rezistat patru ani, în ciuda diferențelor evidente, chiar contradictorii, între principiile mele din altă galaxie și principiile extrem de pământești ale forumului, exprimate prin administratorul lui. Ținând cont de situația mea, pot să spun că forumul a reprezentat principalul meu mod de socializare. Și căruia îi sunt recunoscător pentru că așa cum am și spus deja în postarea de rămas bun, m-a ajutat să cunosc oameni interesanți, chiar deosebiți, pe care altfel nu aș fi avut nicio șansă să-i cunosc. Și cu care sper că voi socializa și în continuare pentru că acum am la dispoziție mijloace independente de forum.
Motivul pentru care am decis să mă retrag a fost tocmai faptul că dpmdv s-a ajuns la abuz. Uite ce i-am scris lui Pisicuts în ultimul raport pe care i l-am trimis, undeva la începutul lui ianuarie: “Deci eu zic că s-a depășit deja orice limită… Dacă tu consideri că un user ca @altadata mai are ce căuta pe forum, atunci te rog măcar să scoți din regulament textul cu “postarea de insinuari sau informatii false sau neverificate cu intentia de a aduce prejudicii de imagine pentru o escorta sau membru al comunitatii sau pentru a favoriza o escorta”. Așa măcar nu voi mai avea motive să-ți trimit rapoarte inutile. Știi că eu mereu spun în față ce am de spus, așa că fără supărare, m-am scârbit de useri ca @altadata și implicit de forumul care îi acceptă. Știu că pentru tine nu e nicio pierdere că mai dispare un bolovan de pe forum, dar începe să nu mai fie nici pentru mine… Eu oricum mi-am cam făcut damblaua cu escortele, așa că am început din ce în ce mai mult să mă gândesc să mă retrag dintr-un loc unde nu mă mai regăsesc, un loc în care sunt jignit pe nedrept și eu nu pot să mă apăr eficient.” Deoarece, cum de altfel era de așteptat, Pisicuts n-a făcut nici una, nici alta, gândul retragerii s-a transformat în 2-3 zile în hotărâre fermă. Am decis totuși să aștept sfârșitul lunii, când împlineam 4 ani de forum, ca să-mi fac o retragere “festivă” 😅 Dacă m-aș fi răzgândit, aș fi ajuns să mă scârbesc și de mine, că oricum eram deja dezamăgit că n-am reușit să mă abțin și m-am coborât cu limbajul la un nivel ce nu mă caracterizează 🙁 Deci retragerea mea n-are nicio legătură cu acel PM făcut public de infractorul @chupa, care violează drepturi fundamentale prevăzute în Constituție, că tot s-a făcut tam-tam pe forum vizavi de un drept constituțional 😁
Da, acum, că m-am eliberat, am redevenit perfect echilibrat și bineînțeles că mai am disponibile o groază de resurse de toate felurile 🙂
După cum am scris și pe forum de mai multe ori, eu întotdeauna mi-am ascultat inima în deciziile importante. Și ce e interesant e că de data asta mintea a fost la unison cu inima.
Sunt super încântat că am parăsit jucăria lui Pisicuts și mi-am făcut propria jucărie, blogul ăsta, unde ceilalți joacă după regulile mele și nu eu după ale lor. Am două comentarii care trebuie aprobate de mine ca să devină publice. Le-am aprobat pe amândouă, chiar dacă una e de la “prietenul” meu Qwerty, frustratul pe viață al Taniei 😅
PS: Vizavi de celebrul PM. Diferența între mine și @altadata este aceea că el a încălcat flagrant regula scrisă negru pe alb în regulament pe care am subliniat-o mai sus (acuzații și insinuări penibile, neacoperite de absolut nicio dovadă), în timp ce eu n-am încălcat nicio regulă a forumului pentru că nu există nici un text de regulament care să interzică să faci loby pentru un prieten. Iar cum am scris și într-o postare, pentru mine o prietenie sinceră este mult mai importantă decât părerile lipsite de acoperire ale unor useri care conform principiilor mele, sunt lipsite de caracter.
PS1: Mulțumesc, @farafiltre, pentru amândoi promisiunea-i promisiune, așa că evident că n-am de gând să renunț la cafeaua aia 😁 Și după cum poți să observi la punctul 5, am depășit foarte ușor starea de lehamite… 🤣
Da, dreptul la liberă exprimare este un drept constituțional și sunt un deplin susținător al acestui drept fundamental. Ceea ce însă mă deranjează la susținătorii fanatici ai acestui drept, este faptul că ei uită, voit sau nu, că orice drept implică și o responsabilitate a lui. Da, într-o societate democratică ai voie practic să spui orice. Dar nu trebuie să uiți că pentru orice spui trebuie să-ți asumi responsabilitatea vorbelor tale și consecințele lor.
Dreptul la liberă exprimare este prevăzut la articolul 30 din Constituția Românei.
Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
Cenzura de orice fel este interzisă.
Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine (printre altele) autorului și proprietarului mijlocului de multiplicare.
Dreptul la liberă exprimare este foarte frumos dezvoltat și în Wikipedia.
“Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.” “Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică,…” “Libertatea de exprimare nu trebuie privită în abstract. Dreptul în sine nu este unul care să opereze la infinit ci, conform principiului “Libertatea ta se oprește acolo unde începe a mea“, are anumite limite. Pe acestea le găsim chiar în textul Constituției“ “Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.” “Astfel, s-a deschis drumul posibilității sancționării acelor persoane care ar abuza de drepturile lor, folosindu-le într-un alt sens decat cel pe care legea îl recunoaște. În speță, atunci cand în numele libertății de exprimare, o persoană urmărește să aducă atingeri imaginii sau reputației unei alte persoane, se încalcă limitele liberei exprimări. Legea română recunoaște un drept numai dacă este exercitat în scopul de a satisface interesele personale, materiale și culturale, în acord cu interesul comunitar, potrivit legii și regulilor de conviețuire socială“
În acord cu cele expuse mai sus, pe forumul Nimfomane există un regulament destul de bine pus la punct, care ar trebui să asigure echilibrul între dreptul la liberă exprimare și dreptul la propria imagine și reputație. Din păcate, așa cum am menționat în articolul anterior din această categorie, acest regulament teoretic se traduce practic prin “Pe acest forum singura regula este aceea ca nu se aplica nicio regula”
În încheiere, un articol interesant vizavi de susținătorii fanatici ai dreptului la liberă exprimare: “Ce a adus nou democratizarea accesului la cuvânt și generalizarea „dreptului” fiecăruia de a spune ce vrea? A adus mai multă inteligență? Nu. A adus mai multă prostie? Nici asta. Ci doar a dat prostiei încrederea în sine și curajul de a se considera egala inteligenței. Televiziunea și apoi internetul au permis afirmarea agresivă a prostiei (în toate versiunile ei: ignoranță, autosuficiență, analfabetism, incultură etc.) în numele unei fantasmatice egalități care ar îngădui oricui să vorbească despre orice.“
Dintr-un motiv foarte simplu! Ca să respect una din prevederile prevăzute în documentul “Termeni și Condiții”, care zice așa: “Daca un principiu mentionat aici nu este pe placul unor utilizatori acestia sunt liberi sa renunte la frecventarea forumului…” Exact asta voi face!
Tot în TOS mai zice așa: “Pentru integrare în aceasta comunitate respectarea regulilor e ceva obligatoriu pentru toti utilizatorii prezenti in acest spatiu virtual.” Prevedere care corespunde în totalitate cu unul din principiile mele galactice, vezi articolul de la categoria “Principii galactice”. Tot în TOS (ca de altfel și în regulamentul din interiorul forumului) este menționată următoarea regulă importantă, de mult bun simț de altfel: “Postarea de informatii false sau neverificate cu intentia de a aduce prejudicii de imagine pentru o escorta sau membru sau pentru a favoriza o escorta este interzisa. Cand un membru suspecteaza alt membru de astfel de lucruri trebuie sa anunte echipa de moderare si sa mentioneze despre situatie sau poate folosi butonul Report” Am apelat destul de des la această regulă, până m-am prins că o fac degeaba, că acel paragraf cu respectarea regulilor nu se aplică și lui Pisicuts și că singura “regulă” valabilă, de asemenea prevăzută în TOS, este următoarea: “Din momentul în care ai intrat in comunitatea Nimfomane ai intrat pe o proprietate privata, unde noi administratorii decidem cum anume o moderam si dupa cum credem noi de cuviinta“.
Și pentru că am ajuns în situația de a mă fi săturat să fiu la cheremul bunului plac al lui Pisicuts, am considerat că e cazul să mă retrag. Și o voi face negreșit!
Citatul care mă definește deplin vizavi de o societate sau comunitate normală este acesta:
“O societate democratică n-are cum să funcționeze normal decât respectând legile existente, bune, rele, cum sunt, atâta timp cât ele nu sunt înlocuite cu altele mai bune. O lege, chiar proastă fiind ea, este mai bună decât o lege inexistentă, care permite liberul arbitru al fiecăruia. O societate fără legi care să fie respecate este o societate haotică, bolnavă…“
“…profit și eu de ocazie să-mi expun ideile despre ce inseamnă o comunitate sănătoasă, care functionează în mod armonios. Sunt 3 lucruri esențiale pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a unei comunități:
Definirea unui sistem de reguli extrem de clar după care funcționează comunitatea, care să nu ofere posibilitatea unor interpretări diverse.
Definirea unui sistem corespunzator de sancțiuni aplicabil fiecărei încălcări a regulilor.
Stabilirea unui grup autorizat care să vegheze eficient la respectarea regulilor și aplicarea sancțiunilor când este cazul.
Din păcate, regulile acestui forum sunt cum sunt, sancțiunile la fel, iar acel grup autorizat e practic inexistent, singurul membru al grupului fiind @pisicuts al carui interes principal este maximizarea profitului. Motiv pentru care nu numai că nu încearcă să impună respectarea regulilor, ci dimpotrivă, promovează tacit un oarecare haos controlat care să permită scandalurile, pentru că, lucru dovedit din plin de societatea românească, unde e scandal este și rating și unde este rating este și profit.“
“Dar după părerea mea, ca să te asiguri că sunt respectate regulile acelea, în primul rând trebuie să stabilești foarte clar care este acel sistem de reguli și să-l postezi undeva, fie aici, fie în topic separat, ca să știe lumea ce reguli trebuie sa respecte.
Eu prin sistem de reguli înțeleg regula definită simplu și clar, urmată de sistemul de penalizări care se aplică în caz de nerespectare a ei, că altfel regula e ineficientă.
Un exemplu concret, ceva de genul:
Regula 1. Sunt interzise înjurăturile de orice fel și din orice motiv. Penalizari pentru nerespectarea regulii 1:
“Sunt un susținător declarat al respectării regulilor comunității, bune, rele, cum sunt la momentul dat. Asta nu înseamnă că nu militez pentru îmbunătățirea lor, dovadă că, spre deosebire de curvarii adevărați, eu am venit cu o propunere concretă, în loc să debitez generalități gen “unii”, “câteva” etc.
Deci cât timp o regulă a comunității e valabilă, nu numai că o respect ci o și aplic. Iar pentru regulile pe care le încalc (vezi off topicul pe topicele escortelor) îmi asum răspunderea și consecințele. Evident că atât timp cât Bitchy nu mă va sancționa pentru asta, voi continua.“
“Pentru ca sunt convins ca ai citit regulamentul dar n-ai inteles nimic din el 😂 Asa ca ti-l traduc. “Pe acest forum singura regula este aceea ca nu se aplica nicio regula” 😜”
Am decis să-mi creez acest blog ca să nu fiu mai prejos de Chupa 😅
Glumesc, evident… Chupa e ultimul din motive. Dar că am adus vorba, pot să vă spun că din punct de vedere tehnic, profesional, chiar am o oarecare admirație pentru el. Eu chiar îl cred când spune că a avut acces la PM-urile de pe forum. Pentru că, deși nu am lucrat niciodată cu ele, am idee despre instrumentele pe care le-a folosit, pycharm, python, selenium, sql injection… Dar ca om, n-am nicio compatibilitate cu el, e mult prea încrezut și lăudăros pentru gustul meu. Și nu trebuie să uităm că el a devenit practic un infractor și nu unul oarecare!
Revenind, ideea de a-mi face un blog mi-a venit într-adevăr citind blogul lui Chupa, dar motivul real a fost acela de a-mi crea un mijloc de apărare împotriva unor eventuale atacuri nedrepte la adresa mea, după ce îmi voi șterge contul și nu voi mai avea posibilitatea de a mă apăra pe forum. Și astfel s-a născut acest blog.