Oare să fiu din nou excepția care întărește regula? Atipicul care am constatat că sunt în ultima vreme în anumite situații? Sau poate vede Gabriela lucrurile prea în negru…
“Ne-am transformat în oameni complicaţi…”
Eu în niciun caz! Poate alții…
“Oameni care nu se mai bucură când sunt îmbrăţişaţi, care nu mai zâmbesc la alinturi.”
Ba din contră, mie chiar îmi place și să îmbrățișez, și să fiu îmbrățișat. Și la fel de mult îmi place să alint ființele dragi…
“Ne-am transformat în oameni care nu-i mai bucură lucrurile mărunte, care aleargă după lucruri complicate, alea par să aducă fericirea. Uitând că fericirea e relativă.”
Nici aici nu mă încadrez, pot să dau zeci de exemple de lucruri mărunte care m-au făcut fericit, chiar și doar pentru câteva clipe sau minute. Uite unul: muzica!
https://www.youtube.com/watch?v=o5Ht6WIhhmU
“Ne-am transformat în oameni răutăcioşi, egoişti fără urmă de bunătate.”
Egoismul e una din trăsăturile definitorii ale ființei umane. Așa că e ceva firesc, deci nu e de condamnat, ci e de înțeles și de acceptat. Depinde doar de noi să știm să descoperim în noianul de nevoi care ne caracterizează, nevoia aceea egoistă de a ne satisface sufletul făcând bine altora. Mie mi se mai întâmplă din când în când să am astfel de egoisme.
“Nu ne mai place să fim buni, considerăm că bunătatea înseamnă prostie, uitând că bunătatea e pentru sufletele alese.”
De acord că uneori bunătatea se dovedește prostie, am constatat asta pe propria piele, dar niciodată n-am regretat-o. Nu știu de ce, poate pentru c-oi fi un suflet ales? 😉😇
“Uitând că rău, egoist poate să fie oricine…dar nu şi bun.”
Nu sunt de acord, oricine poate fi bun în felul lui, totul e să găsească contextul favorabil care să-l ajute să scoată în evidență aceea latură a personalității sale.
“Ne-am transformat în oameni indiferenţi, orgolioşi, lăudăroşi.”
Ei, aici sunt oarecum de acord. Sunt destule lucruri care mă lasă indiferent. De cele mai multe ori pentru că sunt conștient că nu am cunoștințele și informațiile necesare ca să pot să-mi expun un punct de vedere pertinent. Și atunci prefer să trec peste. Și evident că am și eu orgoliile mele. Chiar dacă nu le consider exagerate, posibil să mă înșel și să apar altfel în ochii celorlalți. Iar dacă faptul că nu sufăr de falsă modestie e interpretat ca lăudăroșenie, atunci da, sunt și lăudăros. De altfel, în tot ce am scris până acum, n-am făcut altceva decât să mă laud de unul singur 🤣
“Nu ne mai place să oferim mereu aştepăm să primim.”
Au fost situații în care am dăruit mai mult decât am primit. Dar nu mi-a părut rău niciodată. Și nici nu am așteptat să primesc înapoi, deși, în mod firesc, mi-aș fi dorit asta. Dar viața m-a învățat că nu întotdeauna ceea ce poți tu să dăruiești este și ceea ce are nevoie cel căruia i-ai dăruit.
“Nu ne mai place să credem, mereu purtăm îndoiala în suflet.”
“Credința poate fi definită pe scurt ca exprimând gândul întreținut mereu în minte. Ea înseamnă a accepta ca fiind adevărat ceea ce este acum tăgăduit de către rațiune și simțuri”… Conform acestei definiții dată credinței, eu sunt un credincios fară nicio șansă de vindecare 😜
“Nu mai zâmbim din suflet, ne-am pierdut entuziasmul şi credinţa.”
Eu sunt un mare fan al “terapiei prin râs”, terapie pe care am aplicat-o mereu în momentele grele (și nu numai) ale vieții mele. Trăiesc pentru că sufletul meu n-a uitat niciodată să zâmbească!
“Ne complacem în situaţii doar pentru a nu mai lupta.”
Recunosc că nu sunt adeptul luptelor cu morile de vânt. Sunt dispus să mă lupt atunci când cred că am o șansă cât de mică, chiar și doar teoretică. Sau când consider că mi s-a făcut o mare nedreptate!
“Ne rugăm doar când dăm de greu uitând să mulţumim când ne e bine.”
Eu nu mă rog când dau de greu, eu caut să mă adaptez situației și să găsesc cele mai favorabile soluții în contextul respectiv, pe principiul că în orice rău, există intotdeauna și un bine, totul e să știi să-l identifici. Iar când mi-e bine, mai degrabă mă felicit, că știu că am și eu un merit în asta 😇
“Nu mai ajutăm din suflet, o facem din nevoie ori din interes…”
Cum am explicat deja, nevoile, interesele sunt trăsături fundamentale ale sufletului uman. Așa că atunci când ajutăm, o facem de fapt tot din suflet.
“Nu mai cerem iertare când greşim, iar lucrurile anormale ni se par normale.”
Eu mi-am asumat mereu greșelile atunci când le-am conștientizat sau când mi-au atras alții atenția asupra lor. Și când a fost cazul, mi-am cerut și scuze. Am și câteva exemple publice în acest sens. Cât despre normalitate… e un subiect mult prea vast ca să intru în el. Chiar dacă am câteva păreri in care cred. Știu doar că unele lucruri ce erau considerate anormale acum 100 de ani, sunt considerate foarte normale acum și posibil ca unele lucruri considerate normale acum să fie considerate anormale peste 100 de ani…
“Nu mai comunicăm, nu mai înţelegem, dar ne oprim să bârfim la primul colţ de stradă.”
Chiar dacă poate nu par, dar eu sunt mai introvertit de felul meu. Sau am fost vreme indelungată. De multe ori am ținut în mine nemulțumirile avute în loc să le discut deschis. Motiv pentru care am suferit timp îndelungat în tăcere. Până când am înțeles că procedând astfel, îmi fac singur rău. Și încet, încet, am învățat să comunic și să mă lămuresc că succesul unei relații, indiferent de natura ei, constă în primul rând în comunicare. Comunicarea este cea care poate evita conflictele sau le poate rezolva atunci când ele există deja. Este însă important ca toți cei din relația respectivă să înțeleagă acest adevăr!
“Nu mai întrebăm tragem singuri concluzii, suntem experţi în interpretări.”
Cum am arătat deja, eu în general mă feresc de concluzii sau interpretări vizavi de lucruri la care nu mă pricep, și prefer să le ignor. Chiar și când mă implic într-o dezbatere pe marginea unui subiect, am grijă să subliniez că îmi exprim o simplă părere, posibil greșită, și nu fac o afirmație, care în mod normal se consideră ca fiind adevărată.
“Nu mai vrem să fim buni pe motiv că am fost….nu mai vrem să iubim pentru că am iubit în trecut prea mult…”
Eu vreau să fiu în continuare bun, pentru că așa simte nevoia egoismul meu. Și nu mai vreau să iubesc nu pentru că am iubit în trecut prea mult (deși chiar asta am făcut), ci pentru că sunt conștient că la vârsta și la situația mea, nu mai pot dărui fericirea pe care ar merita-o femeia care eventual s-ar îndrăgosti de mine. Motiv pentru care prefer prietenia sinceră, care e mult mai altruistă și mai înțelegătoare decât dragostea…
ERATĂ, 22.10.2021 – M-am îndrăgostit nebunește! 😇😍
“Nu ne deschidem sufletele în faţa oameilor care ne iubesc apoi îi învinovăţim că au plecat…”
Eu mi-am deschis sufletul și în fața unor oameni care nu m-au iubit și pe care nu i-am iubit nici eu, ci doar le-am apreciat felul lor de a fi. Și n-am învinovățit pe nimeni, niciodată, că n-a avut nevoie de sinceritatea mea sufletească.
“Nu ne mai bucură lucrurile simple…”
Dovadă că nu este așa, sunt chiar aceste gânduri… simple și sincere…
https://www.facebook.com/6.Gabriela.Brigi.19/photos/a.1349516348503661/3633711146750825/