Liliacul, Dracula și… California 😁

Liliacul este o floare. Una din florile mele preferate. Vedeți în poză de ce.
Liliacul este și un mamifer, singurul care poate zbura natural. Pentru că unele specii se hrănesc numai cu sânge, este asociat adeseori cu contele Dracula, vampirul înspăimântător din Transilvania.
Și aseară am aflat cu surprindere că mai exista un liliac… unul uman, trupa rock LILIAC Band. Cu părinți plecați din Transilvania lui Dracula și din Banatul meu iubit și aterizați după un zbor lung tocmai în însorita California…

După ce mi-a citit articolul despre Allover, fiu-meu, rocker ca și mine (de fapt unul mult mai împătimit, că elevul mereu își întrece profesorul 😜), mi-a trimis un link… care mi-a provocat o revelație cel puțin la fel de mare ca Allover. Și care m-a determinat să-i părăsesc pentru moment pe timișoreni (dar nu și pe români) și să mă documentez pe alte meleaguri. Unde am aflat că LILIAC-ul românesc a invadat California și a și cucerit-o…

“De douăzeci de ani, Florin și Nineta Cristea locuiesc în Los Angeles, ani în care și-au dedicat viața celor cinci copii, ca să-și poată realiza visele muzicale. Florin din Cluj Napoca, iar Nineta din Caransebeș, au emigrat pe căi diferite în SUA, iar America i-a unit inimile ca să zidească cea mai prețioasă capodoperă a lor, Liliac Band.

Este de necrezut, toți copiii lor fac parte din formația heavy rock metal, în pofida faptului că ambii au crescut într-un stil de viață destul de religios. Trăiesc același vis, cântă aceeași muzică și lucrează împreună ca o adevărată echipă, de dimineață până seară, să scoată primul album. Următorul pas este să prezinte piesele în afara granițelor californiene.

De la înființarea trupei Liliac, coșmarul lor continuă de trei ani, mai ales pentru comunitatea religioasă, unde sunt priviți drept oile negre, în schimb, nimeni nu le poate răpi fericirea pe care o simt de fiecare dată când o întreagă familie concertează și strunele chitarelor, pur și simplu, se rup de euforie. Dacă nu ai ascultat încă piesa originală a formației Liliac “Chain of Thorns”, merită să o asculți pe canalul de Youtube Liliac Band, pentru a-ți da seama despre dedicația celor cinci tineri, care au format o trupă de rock în Los Angeles.”

https://www.moldovatimes.com/2018/12/06/liliac-band-sparge-cortina-prin-muzica-si-dedicatie-de-familie/

YouTube player
Dpmdv, o baladă incredibilă, absolut superbă, care poate concura cu orice baladă rock consacrată. Iar clipul e pe măsura piesei.
YouTube player
La piesa asta mi-a dat link fiu-meu de m-a dat pe spate… După ce l-am reascultat pe Dio, am ajuns la aceeași concluzie cu el. Că interpretarea asta e chiar mai faină decât originalul.
YouTube player
Cum să nu iubești viața când simți atmosfera asta…
YouTube player
“Prestația care a ajuns la apogeu este aceea concertată împreună cu Steward Copeland, toboșarul unei formații britanice numita The Police, iar piesa care au cântat-o împreună, “Not Afraid”, este o compozițiie originală a trupei Liliac.”
YouTube player
Fără cuvinte…

Pentru cei interesați:
https://www.youtube.com/user/TheCristeas

Leave a Reply

%d bloggers like this: