Din diverse motive si intamplari, am ajuns sa fiu foarte pesimist in privinta gesturilor de umanitate ale oamenilor. Sunt tot mai rare si cu atat mai uimitoare atunci cand le traiesti live.
Insa astazi am trait in mod personal una dintre acele ,,minuni” caracteristice acestei perioade. Iar barbatul care apare in imagine merita promovat si apreciat asa cum se cuvine.
Omul respectiv, s-a urcat in metrou ca unul dintre miile de Mosi Craciuni, ce sunt tot mai prezenti pe strada si in mijloacele de transport. Insa s-a dovedit a fi un Mos Craciun cu totul special, pe toata durata calatoriei mele. A inceput initial, prin a imparti zambete, vorbe bune si veselie tuturor celor prezenti sau care urcau ulterior. A refuzat cu eleganta si cu vorba buna, atunci cand o doamna a vrut sa ii ofere o mica suma pt a lua dulciuri la copii, sfatuind-o in mod frumos ce sa faca cu acei banuti! Ulterior, in metrou, a urcat una dintre acele persoane care cersesc prin metrou,a venit la el, l-a intrebat cat o costa sa faca o poza cu el, i-a raspuns ca nimic si a acceptat cu acelas zambet pe buze , ca respectiva femeie sa faca , nu una, ci chiar 2 poze alaturi de el. La final, a urmat gestul cel mai frumos posibil……….dupa ce a intrebat-o daca are copiii, iar femeia i-a raspuns ca are 3, Mos Craciunul nostru, care tocmai refuzase sa primeasca bani, i-a oferit femeii o suma foarte mare si importanta pt ea, 100 de lei. Se citea pe chipul ei, fericirea si totodata bucuria pe care o exprima in cuvinte ca ,, mi-a dat bani Mos Craciun!”
Pt ea deja se infaptuise o adevarata minune de sarbatori!
Totodata, precum se va observa in poza, la una dintre statii, s-au urcat 2 femei cu cei doi copii din poza. Fetita pur si simplu de cum s-a urcat, s-a dus glont catre Mos Craciunul nostru, a stat tot drumul langa el, iar inima mi s-a umplut de bucurie avand ocazia sa aud povetele si ceea ce o invata Mos Craciunul nostru pe simpatica fetita care aproape i se aruncase in brate!
Asta m-a facut sa ma gandesc, cat de important este sa pastram inocenta copiilor, cat de important este comportamentul nostru, limbajul nostru si ceea ce transmitem uneori in mod involuntar copiilor! Toate astea vor contribui la dezvoltarea si viitorul acelor copii.
Din nefericire, nu am inca copii, insa am avut destule exemple de copii ce au avut parte de parinti care le-au oferit o educatie aleasa si frumoasa, dar si de cazuri total la polul opus.
Cel mai recent, am avut placerea si onoarea, de a cunoste o femeie, ce este o mama desavarsita si perfecta pt copiii ei, iar asta se vede cu ochiul liber, atat in fericirea acelor copii si totodata in modul in care o inteleg si o ajuta pe mama lor, de la varste foarte fragede!
O femeie cu un suflet imens si frumos, care oricat de bun sau nobil te-ai vedea, te face sa reconsideri totul!
Astfel de oameni sunt tot mai rari, iar ei merita scosi in fata si apreciati la adevarata lor valoare!
Viata este un imens,, spectacol”, uneori mai frumos, in alte cazuri mai putin frumos……
Eu unul cred ca m-as incadra cu brio in a doua varianta, insa nu voi mai relua aspecte din viata mea si nici nu voi veni cu altele noi…….pur si simplu si pe scurt, atunci cand simt o oarecare liniște si fericire, viata face cumva sa imi demonstreze ca nu este decat o iluzie, ceea ce trăiesc….
Vine insa un moment in care, pur si simplu te simti prea obosit si prea dezamagit sa mai lupti…..chiar daca acel moment, vine fix in clipa in care totul putea lua o turnura mai mult decat favorabilă, insa fix lucrul care conteaza mai mult pt tine si sufletul tau, iti lipsește si iti va lipsi definitiv…..
Nu știu in acest moment ce imi va oferi viata, insa in mod cert, pe termen scurt sau pe termen mediu (daca ma voi dovedi un pic masochist), imi va da un raspuns clar
Sunt oameni care cred cu tarie, ca oarecum totul se rezuma la cum vezi lucrurile in viata: pozitiv sau negativ. Si nu am argumente suficiente sa ii contrazic……de fapt as avea doar unul…..
Si anume, ca atunci cand te nasti, nu te nasti nici pozitivist, nici negativist
Starile acestea sunt date de intamplarile din viata noastra, de proportiile lor la formarea noastra…
Eu cred ca este aproape imposibil sa gandesti pozitiv, atata timp cat ti se intampla numai intamplari nasoale si care te afectează, cat si viceversa
Deci pt ambele stari iti trebuie ceva solid si clar, pt a trece de o parte a baricadei sau alta….
In toata viata mea, am facut o groaza de greseli, dar alaturi de mine au ramas indiferent de situatie doar 2 persoane…
Daca in cazul primei persoane lucrurile sunt clare, in cel de al 2 lea caz, lucrurile pot fi explicate in 2 moduri total diferite…..si nu cred ca voi avea timpul necesar sa aflu adevărul direct de la sursa…
Mi-as dori sincer sa ma insel si ca ultimele intamplari din viata mea sa fie cat se poate de reale si adevarate….
Sper sa fiu eu pe un,, drum” gresit si Universul/Dumnezeu, sa imi dea motivele acelea total intemeiate de a merge mai departe si a pune in aplicare toate acele planuri de bine, atat pt cei dragi cat si pt alte persoane….
Ca vrem sau nu, tot ceea ce traim sau ni se intampla, ajunge sa ne marcheze viata si in cele mai multe cazuri viitorul…..
Mai pe scurt spus, cu totii avem un destin, de care oricat am fugi sau ne-am dori sa il putem schimba, nu vom reusi, iar mai devreme sau mai tarziu el se va implini.
In toata viata mea, m-am ghidat dupa niste principii foarte bine definite, principii precum sinceritatea, corectitudinea si bunul simt. Mereu am incercat sa fac pe cat posibil foarte mult bine, indiferent de forma lui si indiferent de cate sacrificii ar fi insemnat acel lucru pentru mine.
In rest pt mine, am avut pretentii de la viata, poate cat se poate de normale si de bun simt….. doar ca a trebuit sa traiesc pe proprie piele, ca ceea ce eu consider normal si de bun simt, nu mai este valabil pt lumea si timpurile pe care le traim.
Asa ca odata cu trecerea timpului s-au instalat depresii, o stare de nesiguranta si una de neincredere totala in oameni, dupa o serie intreaga de esecuri personale.
Acum ceva timp, s-a petrecut ceva extraordinar si fix in momentul in care eram ferm convins ca nimic bun nu se mai poate intampla, a aparut un om minunat care a schimbat totul intr o clipita.
Insa pt ca starile descrise mai sus , au ajuns sa fie adanc inradacinate in toata fiinta mea si pt ca ar fi nevoie de foarte multe lucruri minunate si de multa rabdare, au aparut si fisuri in acea ,,relatie” si a urmat un intreg ,,convoi” de stari diferite de la extaz la agonie…
Insa asa precum am si inceput…………. cu totii avem un destin de urmat, iar al meu se pare ca nu este ,,programat” sa se finalizeze intr un mod frumos!
Simt ca plutesc! Inca mai simt in narile mele parfumul placut al pielii ei, inca mai simt gustul buzelor ei si nu in ultimul rand, simt acea privire pătrunzătoare a ochiilor ei, iscoditoare si totodata cu un mic iz de superioritate…..
Apoi noaptea se sfârșește, ma trezesc si simt fiorul unei transpiratii reci………. pentru ca realizez ca a fost doar un vis si EA nu este acolo……. nu este langa mine asa cum am visat si mi-as fi dorit……
Ajungi sa te intrebi……… oare la ce folosesc visele? Se pot transforma ele in realitate? Putem noi sa influentam soarta si destinul?
Oricât mi-as dori sa aflu raspunsul la toate aceste intrebari stiu ca doar TIMPUL va da un raspuns cert!
Pana atunci, ma pot bucura ca am cunoscut si trăit senzatiile respective……. atatea cate au fost….
Mult timp mi-am pus aceasta intrebare si nu am gasit niciun raspuns universal valabil. Pana de curand, cand in cazul meu am reusit sa fac ,,diferenta”
Cred ca fiecare dintre noi, am trait mai mult sau mai putin, mai multe ,,iubiri”, unele scurte dar intense, altele mai lungi, insa totodata simteam ca mereu ne doream mai mult. Ca orice om normal, pana acum ceva timp, am trecut prin aceleasi stari, pana cand……………a aparut ceva ce a schimbat totul!
,,Simptomele” in cazul meu au fost printre altele urmatoarele:
– Faptul ca, din momentul in care eram cu ea, totul si toate se estompau in jurul meu! Nu mai auzeam nimic si tot ce conta era ceea ce vedeam in fata ochilor!
-Din momentul aparitiei ei, toate prioritatile anterioare, pur si simplu au disparut si au lasat locul altora in care ea are un rol principal
-Tot ce imi doream sa imi satisfac din punct de vedere al curiozitatii, au disparut total, fiindu mi de ajuns sa o vad pe ea si zambetul ei!
-Teama si grija de a nu o pierde…………iar aceasta teama si grija, nu o poti avea vis a vis de o persoana care nu inseamna enorm pt tine
-Senzatia de timp comprimat………senzatie pe care am simtit o, ori de cate ori am vazut o si timpul trece aproape instantaneu in prezenta ei! De multe ori senzatia era ca abia am ajuns si deja trebuia sa imi i-au ramas bun de la ea…….
– Nu in ultimul rand senzatia ca alaturi de ea………..esti ,,acasa”, chiar daca lucrurile nu stau in realitate chiar asa….
Am enumerat doar cateva dintre principalele motive, datorita carora ea a facut diferenta! Pe langa astea mai sunt o groaza, insa unele mai pot fi traite si in alte ocazii, iar altele fara ceva concret in spate, pot fi doar un vis……..
Insa senzatia ca ea a fost cea cautata dintotdeauna si trairile avute alaturi de ea, ma fac sa fiu ferm convins ca tocmai am trait ceea ce putem numi IUBIREA VIETII MELE!
PS: In orice relatie, fie ca vrem sau nu, unul va iubi mai mult . Partea cea mai ,,grea” este cand unul dintre cei doi, nu stie mai nimic concret , fie de bine sau de rau!
Uneori, exact atunci cand nu ar trebui, exact atunci cand iubim cu toata fiinta noastra, atunci cand doar in prezenta acelei persoane simtim ca ne putem lua zborul………………..ei bine, chiar atunci devenim dobitoci si prosti fara de speranta!
In viata mea, am tot simtit sentimentul ,,iubirii” de nenumarate ori………pana am intalnit o pe EA care avea sa imi demonstreze ca totul este doar inchipuire si atata tot. EA, m-a facut sa inteleg ca nu este iubire atunci cand spui ca iubesti, ci atunci cand arati si simti asta chiar si in lipsa cuvintelor! Atunci cand orice sacrificiu si nebunie iti poate parea reala si binevenita!
Insa ca in orice poveste de genul acesta, atunci cand tot ai impresia ca tot iubesti, ajungi sa ti se puna etichete si sa nu mai fii crezut, fix cand gasesti acea persoana langa care ai vrea si ti-ai dori sa traiesti tot restul vietii tale…………daca isi va dori si ea macar intr o buna zi!
M-am tot intrebat si am fost intrebat, ce o face pe ea cu totul speciala…….
Pe langa celelalte calitati ale EI, este si una care nu s-a regasit la nici o alta femeie din viata mea si anume……………..daca pe restul, le-am gasit cazute si a trebuit sa le ridic eu, doar pt a fi lasat fara niciun regret la aparitia primului venit, EA a procedat exact invers, m-a gasit in cea mai proasta perioada a vietii mele, fara busola si mi-a acordat incredere si sprijinul ei…..
Ce am facut eu?
Am dezamagit-o ca ultimul terminat in viata!
PS: Ai avut dreptate………ma atasez mult prea usor, insa tu ai meritat mai mult decat oricine!
Acesta a fost modul in care am fost intampinat, de o persoana draga, dar care intre timp mi-a devenit un fel de model……
Pur si simplu, am vazut in ochii acelei persoane, o inflacarare, ochii ii straluceau……. ceea ce faceau totul mult mai veridic si in acelasi timp m-au facut sa fiu ferm convins ca in fata mea sta un om cu o personalitate extrem de hotarata, cu idei proprii si nu preconcepute si totodata un om interesat de binele oamenilor in general! Asta pur si simplu m-a facut sa ador acea persoana…………
A trebuit insa, sa ma scuz si sa ii explic, ca desi as fi vrut sa fi fost prezent si ca sunt cu totul de acord cu acel protest, din cauza jobului chiar nu am avut timp. Iar acel job, bun sau rau, imi permitea cel putin, sa petrec si sa fiu alaturi de persoane foarte apropiate sufletului meu….
De aici discutia a evoluat si desi am ajuns la anumite vremuri, pe care niciunul dintre noi nu le-a trait din plin, am avut surpriza mai mult decat placuta, sa observ ca omul acesta, desi din multe “scrieri” reieseau numai lucruri de rau, avea propriul filtru al mintii si a gasit spre surprinderea mea mare, o groaza de lucruri bune legate de acele vremuri, lucruri uitate sau ignorate de multi cei care au trait acele vremuri si care si-au insusit doar ceea ce aparea de rau peste tot in presa.
Desi nu stiu daca ma era cazul deja, aceasta discutie avuta, m-a convins ca un astfel de OM este de apreciat si de dorit in viata oricaruia dintre noi! Un OM cu propriile idei, un OM care nu se lasa influentat de “propaganda” si genul de OM care poate vedea si binele nu numai raul si nu in ultimul rand genul de OM pe care iti doresti sa il stii alaturi de tine sau cum se mai spune “in spatele tau”!
PS: Intre timp am reusit sa pierd ,,conexiunea”…………… daca asa va fi, de fapt am pierdut ultimul om de calitate din viata mea!
SDS
Cu scuzele de rigoare adresate autorului, îmi permit să vin și eu cu o mică completare…
Schimbarea este ceva gresit? In mare parte nu, insa atunci cand aceasta schimbare, la nivel mondial, este una in sensul rau, una care transforma fiintele umane in ceva, ce se ghideaza dupa principii egoiste, as spune ca este gresit!
Intreaga omenire, cu micile exceptii, alearga toata viata dupa acumularea de bunuri, dupa bani sau validare in societate. Avem nevoie de toate astea? Poate ca da, insa in mod sigur nu in acel mod de genul, “scopul scuza mijloacele!” tot mai des intalnit!
Eu unul, poate ca sunt eu ceva mai prost, as da toate acestea bucuros, doar pe momente frumoase si placute in compania persoanelor dragi si iubite!
Pt. mine bunurile sau banii, nu au nicio valoare, daca ei nu pot face fericite persoanele dragi! Ca as avea 100 de lei sau sute de milioane de euro, ei ar fi degeaba, daca nu as vedea fericire pura pe chipul/chipurile, persoanelor iubite!
Candva, o cunostiinta, spunea ca asta inseamna democratia si ca este ceva normal……ca indiferent de mijloc, sa lupti pt a-ti atinge scopurile, indiferent pe ce sau pe cine ar trebui sa calci pe acel “drum”………insa asta nu inseamna decat o dorință imensa de “recunoastere” din partea societății, o dorinta de validare si de recunoastere ca tu esti “cel mai bun”.
Eu unul prefer inaintea acestor lucruri, sa pot simti anumite lucruri cu tot sufletul, prefer sa ajut decat sa calc sau sa lovesc pe altii in drumul meu spre “validare”, prefer o plimbare cu persoana iubita de mana, prefer ca din putinul sau multul meu sa pot ajuta…..atat cat pot 😉
Probabil, asta ma transforma într-un socialist convins, nu?
PS: Posibil, in limita timpului sa mai scriu si despre alte subiecte……mai mult sau mai putin importante, ale societatii zilelor noastre….
Vom trece peste restul detaliilor si eventualelor relatii mai mult sau mai putin dezamagitoare, pana in anul de gratie 2019…..
Aici incepe un nou capitol si probabil ultimul (ca sa nu suparam pe cineva ) din viata lui D, cand intr o buna zi din noiembrie, remarca o persoana care ii va marca mult timp initial imaginea, iar mai apoi si mintea…..
Cu toate acestea, D dintr-un motiv de neinteles, renunta la a se mai gandi la acea imagine, mai ales ca fizic era fix si exact pe gustul lui, iar mintea lui ii spunea ca nu ar fi “demn” de o persoana ca ea. Trecerea in 2020 a venit pe nesimtite, ulterior si pandemia, asa ca iesirile si contactele sociale au devenit tot mai mult imposibil de realizat si a fost o perioada foarte incarcata la munca si in plan familial.
Lunile au trecut si undeva prin mai, a venit prima relaxare. In aceasta perioada D cunoaste o fata, despre care nu vom discuta foarte pe larg, ce avea sa se afirme ca greseala vietii lui. De ce? Pt simplu fapt ca D este impresionat de povestea fetei care la o varsta destul de mica, avea deja 2 fetite si inca odata sufletul lui prost ii dicteaza sa incerce sa ajute cumva. Insa nu peste mult timp, afla cu stupoare, chiar de la cei apropiati fetei, ca aceasta avea prostul obicei de a se folosi si sensibiliza cu cele 2 fetite ale ei, desi in mod real, nu avea nici cel mai mic merit in cresterea si educarea lor, ci doar faptul ca le daduse viata……….. asa ca incepe sa isi urasca si sufletul si decide ca pe viitor va trebui sa analizeze totul cu mult mai mare atentie!
Mai trec cateva luni si in viata lui apare M, M care avea EQ foarte ridicat, plus IQ, fiind o fosta studenta la o universitate de top si una chiar tehnica. Desi D era incantat de anumite calitati vazute la M, inca nu reuseste sa isi ia gandul de la acea imagine si dorinta de o cunoaste pe acea fata…… insa isi alunga relativ inca odata gandul rapid, sub pretextul ca ea stie de povestea cu acea persoana cu cele 2 fetite ( “relatie” ce a fost oferita publicului de catre ea) si nu in ultimul rand pt ca inca odata nu se vede destul de demn sau poate atragator pt a o intalni…..
In tot acest timp, continua sa se vada cu M si usor, usor, dezvolta un fel de relatie pe baza de sinceritate si pe faptul de a spune direct ceea ce gandesc amandoi, cu o singura exceptie cand vine vorba despre cum il vede ea pe D, moment in care ea refuza oarecum sa spuna ceva concret. Datorita programului de lucru a lui D, cei 2 se vad destul de rar, iar M desi la un moment dat ii spune ca are treaba si nu se pot vedea decat un timp limitat, este prima persoana care anuland ceea ce avea de facut, il reintoarce pe D din drum pt a mai petrece timp impreuna. Totul fara nicio alta cerinta din partea ei si total neasteptat pt D. In tot acest timp, M incearca sa afle ce i-ar face placere lui D inclusiv pe plan sexual, ba chiar ajunge sa se roage de el, insa fara mare succes, pt ca D considera ca daca i-ar spune chiar tot ce si-ar dori, ea s-ar putea simti jignita si nu ar mai crede in sentimentele lui. Toata aceasta poveste tine undeva in jur de 3 luni, cand desi cu o zi inainte cei 2 se vad, M decide sa intrerupa fara nicio explicatie logica, orice contact cu D si dispare fara urma. Asta se intampla undeva in luna octombrie 2020, iar D timp de o luna intreaga, se tot gandeste unde si cum a gresit si totodata isi promite solemn ca niciodata nu se va mai indragosti sau atasa de nicio femeie!
Insa oare asa au stat lucrurile? Oare chiar a reusit sa treaca peste acea imagine care pur si simplu il bantuia?
Vine luna decembrie, luna unde pe la sfarsitul ei, moare mama bunului lui prieten si D resimte totul ca si cum i-a murit una dintre “mame”…….. moment foarte greu si dificil pt D de a isi reintalni acel prim pariu si de a incerca sa consoleze ceva de neconsolat, mai ales ca desi D simtea ca i se rupe sufletul, totodata stia ca astfel de momente nu sunt pt el si posibil ca reactiile lui sa nu fie chiar cele mai potrivite…..
Asa ca trecerea din 2020 in 2021 avea sa fie cea mai trista si dificila din viata lui D.
Insa inceputul anului 2021, avea sa readuca raspunsul la intrebarile de mai sus. Dupa o postare a acelei fete, D decide sa isi faca curaj sa o contacteze si sa faca cumva sa o cunoasca mai bine, initial fara mari asteptari sau sperante.
Asa ca D ii scrie si ii aduce la cuostinta dorinta lui, iar el este supus la un mic test din partea EI (va fi a doua al carui nume nu va fi pomenit, desi el nu va fi uitat niciodata), test pe care cum necum il trece si se stabileste o intalnire. Singurele detalii despre ea, care se pot da, este ca fizic era fix pe placul lui D, o fata cu niste picioare absolut superbe, parul negru si niste ochi minunati si mari de culoare caprui-negri, ochi ce aveau sa se dovedeasca uneori chiar hipnotici!
In ziua primei intalniri, D avea emotii mult mai mari decat la prima iesire din viata lui cu o fata. Inima ii batea de parea ca ii va sari din piept si singurul lui gand era cum va fi vazut de catre EA! Cand s-a deschis usa, EA il astepta intr-o rochita neagra (detaliu ce nu poate fi uitat), care parea sa o faca si mai inalta si totodata D avea impresia ca a ajuns in rai, pt ca in fata lui statea una dintre cele mai frumoase femei!
Pt o fractiune de secunda, asta l-a facut sa gandeasca “clar, nu este de mine” insa EA i-a intins mana, au facut cunostinta si dupa maxim 5 minute a facut uitat acel gand, prin naturaletea si stilul ei de mare clasa. A fost o prima intalnire care pe D l-a facut sa uite alte detalii si sa stea sa se gandeasca doar la ceea ce discutasera si sa constate cu uimire ca pe cat este de frumoasa, pe atat de mult pare sa fie totodata si inteligenta si o persoana cu un suflet mare.
Insa precum am scris si in restul postarilor si avea sa remarce si ea de la prima intalnire, D avea inradacinat adanc in suflet negativismul si lipsa increderii in calitatile lui, considerand ca toate femeile au un tipar fizic si de alta natura, unde el nu se incadra.
Asa ca timp de aproximativ o luna, incearca din rasputeri sa stea departe de ea si sa se convinga pe alte cai, cai care ii vor provoca o nesiguranta si mai mare in el si propriile puteri.
Dupa ce a trecut mai mult sau mai putin o luna, D decide sa se reintalneasca cu EA, iar EA il surprinde total, cu o alta tinuta ce nu poate fi uitata, o rochita de aceasta data visinie, care a avut darul, ca si prima tinuta sa ii bantuie gandurile timp de 3 zile la rand!
In urma discutiilor de la aceasta intalnire, D isi da seama ca este indragostit iremediabil (fix ceea ce incercase sa isi reprime dupa prima intalnire) si chiar daca undeva in adancul sufletului se blama, pt faptul ca nu a facut pasul de a o cunoste de cand i-a atras atentia, realizeaza ca nu ar fi fost total pregatit pt o femeie ca EA…….. si total nu este nici macar in ziua de astazi, desi D spera ca EA vede eforturile depuse.
Urmeaza alte intalniri, in urma carora D descopera ce fiinta minunata este EA si ajunge sa se indragosteasca pe zi ce trece tot mai mult (de parca ar fi posibil una ca asta ), timp in care EA ii acorda incredere, chiar daca uneori limitata, il face sa spuna fara teama tot ce gandeste si surprinzator pt D, ajunge sa il citeasca extrem de bine chiar si in acele momente in care el incerca sa mascheze in spatele unor zambete anumite trairi! EA este cea care ii schimba viata total lui D si acesta intelege clar, ca tot ce a trait pana atunci, pare ca a fost doar un test care urma sa il pregateasca pt momentul cand va simti ca traieste cu adevarat pe toate planurile, atat mental cat si sexual.
EA ajunge sa faca uitate orice durere sau dezamagire, prin acel ras superb al ei, prin sarcasmul si ironia ei fina si nu in ultimul rand prin “nebunia” EI frumoasa ce contrasteaza atat de mult cu felul de a fi a lui D.
Cu toate astea D, din cauza stresului de la munca, mixat cu alti factori si cu negativismul lui adanc inradacinat, ajunge sa comita anumite greseli care conduc la subrezirea “relatiei” si frica ca o va pierde pt totdeauna………….
Ceea ce va urma, tine de multi factori. O schimbare fundamentala a lui D, de cata rabdare poate da dovada EA si nu in ultimul rand, ceea ce isi doreste EA cu adevarat de la viata si viitorul ei.
Concluzii finale….
Se poate observa, aproape cu ochiul liber ca D are niste probleme emotionale si o lipsa acuta de incredere in propriile calitati, cu tendinte masochiste uneori de a se compara cu altii. Lucru de care pare constient si doreste sa il schimbe.
Tot din cele descrise in cele 3 parti, este clar ca D nu a pus niciodata binele lui mai presus de al celor dragi lui.
EA ar putea fi motivul, singurul de altfel, pt care D ar lupta pana la capat cu orice risc, deoarece EA este cea care a reusit sa il faca sa traiasca cu adevarat si a adus fericirea in viata lui.
Ca incheiere, D mai are 2 pariuri cu viata:
1) Sa isi vada bunul prieten in maxim 5 ani, adus la starea pe care i-o provoaca EA lui D……..
2) Dar in niciun caz ultimul, sa traiasca acea zi, in care EA se va simti cu adevarat implinita si fericita, indiferent ce inseamna acest lucru!
EA este pariul cel mai important, ca OM, ca FEMEIE, ca persoana iubita………… asta deoarece D crede in toate aceste calitati ale ei si in faptul ca EA poate reusi orice isi propune.
PS: EA este si va ramane, pt restul vietii lui D, cea mai frumoasa, inteligenta si dorita femeie!
Oare a reusit D sa isi tina acea promisiune facuta lui insusi?
Ei bine, nu prea. Deoarece se formase pana la acea varsta cu anumite criterii de viata bine definite, fara sa vrea, a ramas un pic blocat pe binele celor din jurul lui, fie cei dragi lui, fie prieteni, cunostinte sau colegi.
Anii au trecut, D intre timp avea de ales intre a incepe o facultate sau de a ajunge sa satisfaca stagiul militar (printre ultimele “promotii”).
Atunci a aparut in viata lui, cea care avea sa devina prima fata/femeie din viata lui, cea cu care avea sa isi inceapa viata sexuala. Initial i-a aparut sub forma unei bune prietene a surorii lui, ea era mai mica cu aproximativ 3 ani iar D se apropia de 20……
Desi inca de la inceput, ea i-a spus, ca pt ea, el este ca un frate, stand in aceeasi casa si de multe ori petrecand aproape majoritatea timpului impreuna, ea care avea, desi era mai mica, o experienta sexuala mai mare, a inceput prin a ii cere lui D sa ii faca masaj aproape seara de seara. Ca sa avem un tablou perfect al lucrurilor, trebuie sa specificam ca D, atat atunci cat si acum, avea mari probleme in a intelege anumite lucruri ce tineau de subtilitate. Asa ca facea cu sarg masaj si se “bucura” cand, asa ca si cum era din greseala, atingea si sanii. Totul pana cand intr-o buna seara, ea i-a cerut in mod expres, sa ii faca masaj si “pe fata”. De aici si pana la fapte a mai fost un singur pas si singura minciuna nevinovata a lui D……… si anume intrebat fiind daca a mai facut-o vreodata, a raspuns afirmativ. Cu mici dificultati la inceput si doar dupa un “o gasesti singur, sau asta este”, inevitabilul s-a produs!
Au urmat zile intregi, uneori doar nopti, cand cei doi, D si fata al carui nume din pacate este uitat (explicatia in epilog), au ajuns sa faca din asta un adevarat “sport” cu pauzele de rigoare, pt fumat si mancat. Cel putin cand tatal lui D, care nu era de acord cu relatia dintre ei, era plecat de acasa se profita de tot timpul avut la dispozitie, asta insemnand o zi intreaga
Deja se apropia plecarea lui D in armata, mai tot timpul era cat se poate de strict monitorizat de tata sa nu stea cu ea…….. insa si asa ea gasea de multe ori metode inedite pt a se petrece si acele momente. Asa s-a ajuns la sex in bucatarie pe jos, pe scaun, etc…….
A urmat plecarea in armata, vizitele ei la unitate si intr-un final indepartarea ei de catre tatal care nu era de acord cu acea relatie si care, in mod ironic as spune, o considera o curva nedemna de fiul lui!
Armata si-a avut rolul ei, uneori de bine, alteori mai rau. In mod cert, a avut ca efect, faptul ca dintr-o data, a trebuit sa se descurce in anumite situatii total singur. Facand armata la pompieri, a avut de nenumarate ori “ocazia” sa isi spele de unul singur tinuta, atat cea de zi cu zi, cat si cea de lupta. A trebuit totodata sa se descurce pt anumite “suplimente” insa asta oarecum a venit destul de natural.
Din timpul armatei mai trebuie amintit faptul, ca la un moment dat, ajunge in cadrul punctului de comanda al batalionului, unde ajunge sa petreaca zile intregi alaturi de ceilalti 3 din punctul de comanda si de ofiteri, in clubul celor din urma, unde se incingeau adevarate competitii de tenis de masa!
A urmat revenirea din armata si urarea tatalui “acum ca ai venit acasa, ai 2 luni la dispozitie sa iti gasesti de munca”……. lucru care s-a si intamplat, insa primul loc de munca a lui D, a durat aproximativ 3 luni, deoarece, desi nu era ceva greu, erau bani putini si nu era tocmai ceva pe placul lui. A urmat schimbarea locului de munca, ceea ce la vremea respectiva, i-a adus o crestere salariala de aproape 3 ori mai mult. Desi era un domeniu total nou si care parea sa nu ii placa, D a inceput la un moment dat, sa isi insuseasca tot mai multe cunostinte si chiar sa ii placa.
Desi nu le vom putea aminti aici pe toate, chiar nu ar fi asa de important asta, tot datorita acestui loc de munca D o cunoaste pe Cristina. Fata lucra la un magazin de la care D cumpara uneori de mancare atat pt el cat si pt unii dintre colegi. Usor, usor, au inceput sa vorbeasca tot mai multe si a culminat, atunci cand el i-a spus ca intentioneaza ca in concediu sa plece la munte.
Ea i-a spus ca si-ar dori sa mearga si ea, mai ales ca nu mai fusese de mult, asa ca au stabilit ca vor pleca impreuna. Cand a venit data respectiva, s-au intalnit la gara si au plecat impreuna cu destinatia Busteni. Aici D, avea deja o serie intreaga de cunostinte si relatii, dar pt ca nu vorbise din timp, a avut surpriza sa gaseasca totul ocupat, asa ca a trebuit sa gaseasca ceva direct in gara.
Odata cazati, au decis sa faca o prima iesire in natura, bineinteles un traseu scurt si simplu, deoarece ea nu era pregatita pt unul mai adevarat. Inca din prima seara, au fost deliciul localului unde au servit masa, deoarece cand au comandat, pe langa mancare fiecare si-a comandat si cate o bautura, respectiv o bere si un suc, care intotdeauna erau puse in fata persoanei gresite berea in fata lui iar sucul in fata ei! Seara, a urmat un prim moment ciudatel……ea spunand “vreau sa facem sex, dar cand ajungem acasa, nu s-a intamplat nimic”, asa ca odata stabilite astea, s-a trecut la “fapte”, unde D are din nou o surpriza prin faptul ca ea refuza sa scoata ultimul obiect, adica chiloteii, asa are loc un prim contact prin inlaturarea discreta intr o parte a acelui obiect vestimentar.
Urmatoarele seri, D are o idee oarecum geniala, in momentul in care sugereaza sa cumpere ceva de baut, asa ca la cererea ei, ei ii cumpara bere iar pt el ia o sticla de vin. Acest lucru duce la o stare a Cristinei in care uita total de inhibitii si in sfarsit se da uitarii si acel ultim obiect din prima seara. Din acea saptamana petrecuta la munte, mai merita mentionat, dorinta ei de a face sex in padure…….. dorinta indeplinita pe timp de noapte
Saptamana a trecut, s-au reintors in Bucuresti si au urmat luni intregi de intalniri intre cei doi. Intre timp, D, este cunoscut de mama Cristinei si placut aproape instantaneu, insa totodata este pus in garda de catre aceasta ca Cristina este o fata destul de dificila. Relatia lor, nu a ramas necunoscuta, asa ca atat colegii lui D cat si colegele Cristinei stiau deja de ea
In tot acest timp, Cristina, face cunostinta si cu o parte importanta a prietenilor lui D. Asa ajunge sa il cunoasca pe Lucian, cel cu care il insala pt prima data si desi D afla, ea neaga in continuare. Cu toate acestea D decide sa ii mai acorde o sansa si povestea continua, pana intr-o zi, cand D afla din nou ceva din zbor, de data asta legat de un coleg de munca. Cand este intrebata despre asta, Cristina reactioneaza intrun mod grosolan, chiar lovind, insa D isi pastreaza cumpatul si se comporta pana la capat ca un domn!
Urmeaza o serie intreaga de caterinca pe seama lui la munca si ani intregi de munca alaturi de cel care ii devine sot Cristinei si care ii era totodata si prieten lui D, D fiind cel care il duce pt prima oara la femei…….
Intre timp, D ajunge sa creada ca, calitatile pe care le are el nu conteaza si singurul aspect care conteaza, este ce detii in conturi si fizicul, asa ca ajunge ca pe langa relatiile de mai scurta durata, sa frecventeze escorte, ba chiar isi gaseste un loc (pe acele vremuri nu prea existau escorte independente sau cu locatie proprie), unde devine de al casei si pt ca era un client exemplar ca atitudine, chiar era anuntat mereu cand aparea ceva pe “gustul” lui. Urmeaza o perioada doar cu munca, relatii scurte sau foarte scurte si vizite la escorte.
Pana la un moment dat cand, pe o retea de socializare o intalneste pe Aura. La fel ca si Cristina, nici Aura nu era ceva fix pe gustul lui D nici fizic, iar ce este mai important nici ca si caracter si atitudine!
La intalnirea cu Aura, D are primul soc, cand este anuntat ca ea va veni cu baietelul ei Robert. Aura era divortata, asa cum avea sa afle D, iar in urma relatiei avea sa se nasca Robert care la acea vreme avea deja 4 ani. Urmatorul an, petrec primul concediu impreuna toti 3 la munte si aici D are parte de alte ,”surprize”. Prima vine cand, inca din prima seara, Aura ii cere sa faca sex langa Robet care dormea alaturi de ei, insa chiar daca nu este cu totul de acord, cedeaza. A doua a venit din partea lui Robert si anume sa vada, ca Robert era marcat de anumite chestii, care duceau la un comportament care se lasa cu muscaturi si lovituri sub centura la adresa lui D……
De acolo cei 3, pleaca la bunica lui D. Inca din capul locului, cand bunica vede comportamentul lui Robert la adresa lui D, aceasta nu este de acord. Tot acolo D, incearca sa faca cumva sa schimbe comportamentul lui Robert fata de el. Asa ca, pt ca vede satisfactia acestuia cand ii provoaca durere, cu multa rabdare, mascheaza durerea cauzata de lovituri si muscaturi, pana cand pt Robert nu mai prezinta niciun interes. Aura, alaturi de prima lui experienta, reprezinta singura femeie cu care D, face sex fara prezervativ deoarece avea sterilet….
Urmeaza intalniri pe fuga si pe unde se poate si se ajunge la primul episod, recunoscut mai tarziu, in care Aura il insala fix cu fostul sot, despre care spunea ca este un psihopat. Dupa multe alte luni, D simte anumite lucruri pe care Aura i le ascunde si intr-o seara, in timp ce erau cu Robert in parc, incepe sa ii spuna cuvant cu cuvant ce simte el si cum crede ca s-a intamplat. Aura se schimba la fata si cu capul in pamant, recunoaste ca este adevarat si ii spune ca accepta orice si ca il intelege daca vrea sa o paraseasca. Trebuie mentionat, ca intre timp, Robert ajunge sa se apropie extraordinar de mult de D, care ajunge sa fie singurul pe care il asculta doar de vorba buna, treaba care dureaza si in ziua de astazi, Robert inca mai tinand legatura mai rar cu D. Pt simplul fapt ca Robert se atasase asa de mult, D decide sa mai acorde o sansa……. sansa care a fost in zadar, pt ca dupa un timp oarecare se dovedeste ca a fost acordata degeaba, finalul fiind acelasi.
In tot acest timp, D, decide ca este timpul sa inceapa ceea ce lasase multa vreme in asteptare, sa inceapa o facultate. Era deja anul 2009.
Inceputul avea sa fie greoi, deoarece trecuse deja mult timp de la terminarea liceului si pt ca, daca exista cineva care nu a inteles deja asta, D era un tip timid si retras. Insa usor usor, D isi intra in ritm din punct de vedere al orelor si examenelor ce le-au precedat si reuseste sa faca parte dintrun grup format adhoc, din persoane care erau la inceputul vietii de adult si altele mai apropiate de varsta lui.
Acest grup format, a fost atat de strans unit, incat si acum ei mai pastreaza relatiile de prietenie si din acel grup s-a ales chiar cu cineva, sa il numim I, cu care avea sa fie ceva mult mai strans.
Odata terminata facultatea, D si I, decid sa pastreze legatura (locuiau oarecum aproape) si incep sa iasa impreuna si sa se viziteze acasa.
D afla povestea de viata a lui I si oarecum impresionat, desi castiga doar 1400 de lei la acea vreme, decide sa faca tot ce depinde de el pt a da o mana de ajutor, atat prin sfaturi cat si financiar cand va putea. Totodata in cadrul vizitelor la unul la celalalt, o cunoaste pe A sora lui I (despre care i se povestise deja cu atentionarea “sa nu te dai la ea!”), si constata ca I avea dreptate cand spunea ca este mult mai inteligenta chiar si decat el, asa ca D, fiind deja sictirit de ceea ce a devenit omenirea, decide sa parieze pe reusita lui A si isi propune sa faca ce depinde de el. Ea abia urma sa dea bacul si sa dea la facultate, ceea ce s-a intamplat reusind fara emotii in ambele cazuri ceea ce isi propusese. Asa ca D incepe discret sa faca mici gesturi in ajutorul lui A, in special legate de scoala si unele surpriza in momentele in care ea isi serba ziua de nastere…. In tot acest timp, I observa faptul ca lui D ii place a lui sora, insa accepta in ideea in care vede si participa clar la gesturile lui D pt binele lui A. Acest lucru devine vizibil si familiei, in special mamei lor, insa aceasta nu pare deloc deranjata de acest lucru, tratandu-l pe D ca fiind un membru al familiei.
Pt a nu lungi si a detalia prea mult, D castiga partial primul lui pariu cu viata, A ajunge usor usor sa se impuna peste tot prin propriile puteri si principiile sanatoase de viata si are sanse chiar sa reuseasca tot mai mult, daca nu va renunta la ambitia aratata.
In restul timpului pana a ajunge la epilog, D nu face altceva decat munca ( aici isi schimba locul de munca), casa si vizitele in asa zis scop de relaxare si singurele placeri ramase fiind , concediul petrecut la munte cu prietenii buni.
PS: Deja am scris prea mult, insa consider ca este de ajuns, pt a se putea forma o parere despre D si viata lui. Niciodata D nu a intins mana la nimeni, nu a plecat capul in fata nimanui (de aceea “succesul” profesional, pe restul planurilor in epilog) si nici macar cadouri nu a primit, decat daca si le facea singur, desi mai degraba chiar si cand era ziua lui facea cadouri altor persoane dragi lui….
In mod cert, a fost privit de altii ca un looser si doar un tip care nu merita eforturi, insa intotdeauna D a pastrat capul sus, a ramas vesnic sincer si corect cu toata lumea oricat a fost de dezamagit ulterior, chiar daca pt asta a fost intotdeauna condamnat si tratat ca………