Superb… Chiar dacă probabil clipul este semnificativ doar pentru mine… știu că dacă l-aș fi postat pe forum ar fi avut mult mai mare succes… dar cum zice Gabriela, fericirea sunt eu și nu aprecierile de pe forum, chiar dacă sunt încă departe de ceea ce mi-aș dori să fiu…
“Fericirea eşti TU!
Nimic şi nimeni altcineva!
Fericrea eşti TU, cel care ai putea să fii, cel care ai dori să fii şi cel care eşti acum!
Tu eşti fericirea şi numai în tine o poţi regăsi!
Dacă fericirea pentru tine e familia, atunci fă parte dintr-o familie, dacă fericirea e munca ta, atunci fii un profesionist! Fericirea se leagă de un sens al vieţii… Spunem despre un om fericit că este un om împlinit.
Poate că o să ai motive de bucurie pentru care să te fericeşti, poate că o să ai motive de tristeţe pentru care să te blamezi, dar oricare ar fi motivele tale, merită să le trăieşti!
Fericirea nu se caută pentru că, nu avem cum să o „găsim“. Însă, în mod cert, poate fi trăită dacă ne implicăm cu adevărat în fiecare detaliu al vieții noastre și dacă ne investim energia în ceea ce contează cu adevărat.
Prin urmare, omul care vrea să fie fericit își asumă propriul destin și își ia în serios responsabilitatea față de el însuși. Nu se pierde nici în rolul de victimă și nici în cel de acuzator privind neimplicarea celor din jur, ci caută să-și înțeleagă trecutul, pentru a putea trăi din plin prezentul și a-și asigura viitorul!
Vă doresc un weekend frumos plin de momente unice, dragoste și multă fericire!
Da, recunosc, sunt mândru de mine! 😇 Am câteva motive pentru asta. Dar nu uit că, deși sunt cea mai importantă ființă din univers 😆, mai am destule lucruri de îmbunătățit…
“Mândreşte-te cu tine!
Chiar dacă ai trecut prin multe greutăți, să nu te mai învinovățeşti, să nu te mai umileşti şi să nu te mai sacrifici pe tine, pentru nimeni şi nimic.
Singurii oameni de care ai nevoie în viaţa ta, sunt cei care au nevoie de tine în viața lor. Să nu laşi să te afecteze lipsa nimănui, o să te distrugă!
Cel care vrea să-ți citească sufletul, trebuie să-l respecți fiindcă va rămâne alături de tine, indiferent de situație.
Liniştea aduce răspunsurile la orice întrebare şi uneori e cel mai bun medicament.
Îți interzic să nu mai fii femeie, îți interzic să nu mai fii fericită.
Te-ai născut să fii fericită, să iubești și să primești flori și iubire.”
Există o limită,
dar nu în toate.
există o limită,
atunci când doare,
atunci când vrei,
atunci când speri,
dar nu şi pentru vise.
Visele
pot crea în mintea ta
punți peste obstacole
de netrecut,
pot sa-ți ducă gândul
acolo unde trupul
nu mai are puterea
să ajungă.
Rămâi în LinișteaTha ...
“Fiecare dintre noi avem ziduri, mai puternice sau mai slabe, cu care ne înconjurăm pentru a ne simți protejați. Unele persoane par intangibile, astfel încât ai impresia că un pas, din cei trei câștigați într-o zi spre sufletul lor, îl pierzi în ziua următoare… Se pare că persoanele care-și păzesc cel mai bine inima sunt și cele extrem de sincere,…pentru că sensibilitatea lor reclamă o protecție maximă…. Tocmai pentru că au fost situații în care și-au lăsat zidurile jos și au fost rănite. Este un mod de apărare împotriva celor care dărâmă ziduri doar pentru distracție. Cine are de-a face cu o persoană care-și păzește inima trebuie să dea dovadă de multă răbdare și să vrea cu adevărat să o cunoască. Cine își ține inima ascunsă face o selecție doar a celor care simte că merită acest “lucru.” Dacă până acum nu ai reuşit să trăieşti aşa cum ţi-ai fi dorit; dacă până acum nu ai reuşit să iei deciziile care ţi-ar fi schimbat viaţa în bine, dacă până acum nu ai reuşit să îţi împlineşti cele mai măreţe visuri, dacă povestea ta de viaţă este încărcată cu deziluzii, cu dureri şi cu amintiri triste, întoarce pagina jurnalului tău şi scrie o altă poveste! Fiindcă de azi poţi începe o nouă viaţă. Cu noi începuturi, cu noi şanse, cu visuri noi, cu oameni noi. Cu alte povești frumoase, cu alte iubiri, cu alte amintiri. Crede în tine, preţuieşte-te şi trăieşte frumos! Acceptă prezentul, uită trecutul și ai încredere în viitor!“
Îmi place cum scrie Gabriela, îmi plac ideile ei… Chiar dacă nu știu dac-o să-mi placă vreodată ploaia 😜 😅 Sau dac-o să fiu vreodată capabil să învăț să dansez 🤣
“”Ai dormit bine?” “Ai grijă!” “Sună-mă când ajungi” “Mi-e dor de tine!” “Pot să te văd ?” Nu întotdeauna trebuie să existe și un “te iubesc” pentru a înțelege că omului aceluia chiar îi pasă de tine. E de ajuns doar să asculți cu atenție și îți vei da seama și singură cât de importantă ești pentru sufletul său.
În viaţă trebuie să ştii pentru cine să zâmbeşti şi pentru cine să plângi… sunt prea puțini oamenii care le merită pe amândouă… Învață să râzi, să cânți, să dansezi, să îți placă ploaia, să nu mai ai așteptări și să iei totul așa cum vine, să nu te dai bătut, să lupți, să devii un om mai bun, să uiți, să mulțumești….să iubești….. Iar dacă nu îți iese din prima, încearcă din nou!”
Oare să fiu din nou excepția care întărește regula? Atipicul care am constatat că sunt în ultima vreme în anumite situații? Sau poate vede Gabriela lucrurile prea în negru…
“Ne-am transformat în oameni complicaţi…” Eu în niciun caz! Poate alții…
“Oameni care nu se mai bucură când sunt îmbrăţişaţi, care nu mai zâmbesc la alinturi.” Ba din contră, mie chiar îmi place și să îmbrățișez, și să fiu îmbrățișat. Și la fel de mult îmi place să alint ființele dragi…
“Ne-am transformat în oameni care nu-i mai bucură lucrurile mărunte, care aleargă după lucruri complicate, alea par să aducă fericirea. Uitând că fericirea e relativă.” Nici aici nu mă încadrez, pot să dau zeci de exemple de lucruri mărunte care m-au făcut fericit, chiar și doar pentru câteva clipe sau minute. Uite unul: muzica! https://www.youtube.com/watch?v=o5Ht6WIhhmU
“Ne-am transformat în oameni răutăcioşi, egoişti fără urmă de bunătate.” Egoismul e una din trăsăturile definitorii ale ființei umane. Așa că e ceva firesc, deci nu e de condamnat, ci e de înțeles și de acceptat. Depinde doar de noi să știm să descoperim în noianul de nevoi care ne caracterizează, nevoia aceea egoistă de a ne satisface sufletul făcând bine altora. Mie mi se mai întâmplă din când în când să am astfel de egoisme.
“Nu ne mai place să fim buni, considerăm că bunătatea înseamnă prostie, uitând că bunătatea e pentru sufletele alese.” De acord că uneori bunătatea se dovedește prostie, am constatat asta pe propria piele, dar niciodată n-am regretat-o. Nu știu de ce, poate pentru c-oi fi un suflet ales? 😉😇
“Uitând că rău, egoist poate să fie oricine…dar nu şi bun.” Nu sunt de acord, oricine poate fi bun în felul lui, totul e să găsească contextul favorabil care să-l ajute să scoată în evidență aceea latură a personalității sale.
“Ne-am transformat în oameni indiferenţi, orgolioşi, lăudăroşi.” Ei, aici sunt oarecum de acord. Sunt destule lucruri care mă lasă indiferent. De cele mai multe ori pentru că sunt conștient că nu am cunoștințele și informațiile necesare ca să pot să-mi expun un punct de vedere pertinent. Și atunci prefer să trec peste. Și evident că am și eu orgoliile mele. Chiar dacă nu le consider exagerate, posibil să mă înșel și să apar altfel în ochii celorlalți. Iar dacă faptul că nu sufăr de falsă modestie e interpretat ca lăudăroșenie, atunci da, sunt și lăudăros. De altfel, în tot ce am scris până acum, n-am făcut altceva decât să mă laud de unul singur 🤣
“Nu ne mai place să oferim mereu aştepăm să primim.” Au fost situații în care am dăruit mai mult decât am primit. Dar nu mi-a părut rău niciodată. Și nici nu am așteptat să primesc înapoi, deși, în mod firesc, mi-aș fi dorit asta. Dar viața m-a învățat că nu întotdeauna ceea ce poți tu să dăruiești este și ceea ce are nevoie cel căruia i-ai dăruit.
“Nu ne mai place să credem, mereu purtăm îndoiala în suflet.” “Credința poate fi definită pe scurt ca exprimând gândul întreținut mereu în minte. Ea înseamnă a accepta ca fiind adevărat ceea ce este acum tăgăduit de către rațiune și simțuri”… Conform acestei definiții dată credinței, eu sunt un credincios fară nicio șansă de vindecare 😜
“Nu mai zâmbim din suflet, ne-am pierdut entuziasmul şi credinţa.” Eu sunt un mare fan al “terapiei prin râs”, terapie pe care am aplicat-o mereu în momentele grele (și nu numai) ale vieții mele. Trăiesc pentru că sufletul meu n-a uitat niciodată să zâmbească!
“Ne complacem în situaţii doar pentru a nu mai lupta.” Recunosc că nu sunt adeptul luptelor cu morile de vânt. Sunt dispus să mă lupt atunci când cred că am o șansă cât de mică, chiar și doar teoretică. Sau când consider că mi s-a făcut o mare nedreptate!
“Ne rugăm doar când dăm de greu uitând să mulţumim când ne e bine.” Eu nu mă rog când dau de greu, eu caut să mă adaptez situației și să găsesc cele mai favorabile soluții în contextul respectiv, pe principiul că în orice rău, există intotdeauna și un bine, totul e să știi să-l identifici. Iar când mi-e bine, mai degrabă mă felicit, că știu că am și eu un merit în asta 😇
“Nu mai ajutăm din suflet, o facem din nevoie ori din interes…” Cum am explicat deja, nevoile, interesele sunt trăsături fundamentale ale sufletului uman. Așa că atunci când ajutăm, o facem de fapt tot din suflet.
“Nu mai cerem iertare când greşim, iar lucrurile anormale ni se par normale.” Eu mi-am asumat mereu greșelile atunci când le-am conștientizat sau când mi-au atras alții atenția asupra lor. Și când a fost cazul, mi-am cerut și scuze. Am și câteva exemple publice în acest sens. Cât despre normalitate… e un subiect mult prea vast ca să intru în el. Chiar dacă am câteva păreri in care cred. Știu doar că unele lucruri ce erau considerate anormale acum 100 de ani, sunt considerate foarte normale acum și posibil ca unele lucruri considerate normale acum să fie considerate anormale peste 100 de ani…
“Nu mai comunicăm, nu mai înţelegem, dar ne oprim să bârfim la primul colţ de stradă.” Chiar dacă poate nu par, dar eu sunt mai introvertit de felul meu. Sau am fost vreme indelungată. De multe ori am ținut în mine nemulțumirile avute în loc să le discut deschis. Motiv pentru care am suferit timp îndelungat în tăcere. Până când am înțeles că procedând astfel, îmi fac singur rău. Și încet, încet, am învățat să comunic și să mă lămuresc că succesul unei relații, indiferent de natura ei, constă în primul rând în comunicare. Comunicarea este cea care poate evita conflictele sau le poate rezolva atunci când ele există deja. Este însă important ca toți cei din relația respectivă să înțeleagă acest adevăr!
“Nu mai întrebăm tragem singuri concluzii, suntem experţi în interpretări.” Cum am arătat deja, eu în general mă feresc de concluzii sau interpretări vizavi de lucruri la care nu mă pricep, și prefer să le ignor. Chiar și când mă implic într-o dezbatere pe marginea unui subiect, am grijă să subliniez că îmi exprim o simplă părere, posibil greșită, și nu fac o afirmație, care în mod normal se consideră ca fiind adevărată.
“Nu mai vrem să fim buni pe motiv că am fost….nu mai vrem să iubim pentru că am iubit în trecut prea mult…” Eu vreau să fiu în continuare bun, pentru că așa simte nevoia egoismul meu. Și nu mai vreau să iubesc nu pentru că am iubit în trecut prea mult (deși chiar asta am făcut), ci pentru că sunt conștient că la vârsta și la situația mea, nu mai pot dărui fericirea pe care ar merita-o femeia care eventual s-ar îndrăgosti de mine. Motiv pentru care prefer prietenia sinceră, care e mult mai altruistă și mai înțelegătoare decât dragostea… ERATĂ, 22.10.2021 – M-am îndrăgostit nebunește! 😇😍
“Nu ne deschidem sufletele în faţa oameilor care ne iubesc apoi îi învinovăţim că au plecat…” Eu mi-am deschis sufletul și în fața unor oameni care nu m-au iubit și pe care nu i-am iubit nici eu, ci doar le-am apreciat felul lor de a fi. Și n-am învinovățit pe nimeni, niciodată, că n-a avut nevoie de sinceritatea mea sufletească.
“Nu ne mai bucură lucrurile simple…” Dovadă că nu este așa, sunt chiar aceste gânduri… simple și sincere…
Învață să-ți stăpâneşti emoția şi vei primi mângâierea şi blândețea sufletului tău! Învată să iubeşti cu ochii închişi şi vei reda inimii tale vederea pierdută! Învață să simți fără sa întrebi, fără să înțelegi şi vei găsi echilibrul inimii tale! Învață să vezi oamenii dincolo de aparențe şi îți vor fi mereu aproape! Învață sa zâmbeşti când te cuprinde tristețea. Invată sa te ridici, să speri, să visezi …Învață … Învață, să nu uiti!
“Viața trebuie trăită aşa cum este, pentru că ni s-a dat fără să o cerem şi ni se va lua fără să fim întrebați. Uneori ceea ce nu vrei, este exact ceea ce ai nevoie. Existăm în funcție de ceea ce alegem. Eu am ales să zâmbesc! Vreau să fiu motivul primului tău zâmbet!”
Prietenia… hmm… Am spus-o de câteva ori și o s-o mai spun câte zile oi mai avea. Pentru mine prietenia adevărată este cel mai nobil sentiment al omului. Pentru că este rezultatul celei mai altruiste nevoi al egoismului uman. Nevoia de a dărui o părticică din sufletul său fără a cere nimic în schimb. Și pentru că are ca fundament un alt sentiment minunat: sinceritatea deplină.
Știu că la nivel pământesc sunt extrem de mărunt față de Mircea Eliade. Dar am învățat că la nivelul universului sunt cea mai importantă ființă 😇 Sau, ca să fiu modest, sunt cel puțin la fel de important ca și el 😁 Așa că de la acest nivel o să-mi permit să-i comentez ideile referitoare la prietenie…
“Ca şi în „sinceritate”, în prietenie nu poţi fi tu însuţi. Eşti iubit nu pentru tine – ci eşti iubit pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, sau verifica, sau contrazice, sau afirma în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plînge, pentru că şi tu faci la fel: toată lumea face la fel…“ Greșit. Prietenia adevărată este poate singurul sentiment independent de constrângeri de orice fel, care nu numai că nu încearcă să te limiteze într-o formă sau alta, ci dimpotrivă, te susține cu tărie să rămâi și să te manifești mereu așa cum ești tu cu adevărat!
“Cred că există şi altfel de sincerităţi, după cum există şi altfel de prietenii. Cîteva pilde de asemenea prietenii şi sincerităţi am mai avut prilejul să le menţionăm, atunci cînd am scris despre ridicol. Este întotdeauna destinul marilor sincerităţi şi marilor prietenii să pară ridicole.“ Cu asta sunt întru totul de acord. Iar eu sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Sunt un ridicol la pătrat 😂 Pentru că sunt de o mare sinceritate, ridicolă pentru cei care n-o înțeleg. Și pentru că pornind de la acestă sinceritate, sunt capabil și de o mare prietenie, prostească și ridicolă pentru cei cu “capul pe umeri“, nedispuși să se deschidă deplin în fața nimănui.
“Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt… Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit… să-ţi placă, în general, cele ce le plac şi lor, să gîndeşti, iarăşi în general, ceea ce gîndesc şi ei.“ Asta se poate întâmpla în dragoste, care este posesivă, spre deosebire de prietenia adevărată. Ăsta este și motivul pentru care consider mereu prietenia ca fiind superioară dragostei, deși amândouă sunt sentimente minunate. Într-o prietenie adevărată nu se întâmplă niciodată așa ceva. Niciodată n-am încercat să-mi conving puținii prieteni adevărați pe care îi am să facă ceea ce am considerat eu că ar fi bine pentru ei. Da, când am fost întrebat, mi-am spus mereu părerea cu cea mai mare sinceritate, chiar dacă nu corespundea cu părerile lor. Dar finalul discuțiilor a fost mereu acesta: “Tu nu trebuie să ții cont de părerile mele. Tu trebuie să faci mereu doar ceea ce simți tu că trebuie să faci, doar ceea ce simte sufletul tău că e bine pentru tine!”
“Dacă însă într-o zi vrei să fii liber, şi vrei să faci altceva decît ceea ce se aşteaptă ei de la tine să faci – atunci nu mai eşti un bun prieten; atunci incomodezi, oboseşti, stînjeneşti. Cîteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa…“ La modul cum se exprimă vizavi de toleranță, Eliade consideră o astfel de atitudine ca un semn de slăbiciune, dându-i o conotație negativă. Consideră toleranța ca o concesie, ca o formă de dezinteres. Pentru mine, mai ales în cazul unei prietenii, toleranța reprezintă tărie de caracter, capacitatea de a respecta o altă opinie decât a ta, de a respecta libertatea de exprimare a prietenului tău. Exemplu concret? Vechiul meu prieten din copilărie (care este o prietenă, că eu doar astfel de prieteni adevărăți am), alături de care sărbătoresc anul ăsta “prietenia de aur“, adică 50 de ani de prietenie sinceră. Pe lângă lucrurile care ne-au unit, există ceva ce ne deosebește foarte mult, ceva ce am constatat pe parcurs. Ea este o credincioasă convinsă, în timp ce eu nu sunt deloc credincios. Dar niciodată nu m-a deranjat credința ei deplină în ceva în ce eu nu cred. Și niciunul dintre noi n-a încercat să-l convingă pe celălalt să-i împărtășească opinia. Pentru că pentru amândoi, mai importantă decât diferența de opinii a fost dorința de a rămâne liberi, de a rămâne mereu noi înșine.
“Prietenia cea mai încercată îţi dezvăluie uneori ziduri de nestrăbătut; parcă ţi-ar spune: „Pînă aici te-am urmat, pînă aici te-am lăsat să intri; de-acum, eşti un caraghios, eşti absurd, eşti ridicol; nu te mai pot urma!”. De multe ori m-am întrebat ce-ar spune prietenii mei dacă aş săvîrşi un act compromiţător, dar cerut urgent de libertatea mea; dacă, de pildă, m-aş converti la iudaism sau la baptism…; ceva, în sfîrşit, care i-ar incomoda şi i-ar nelinişti. Ei n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să-mi înţeleagă nebunia. M-ar decreta pur şi simplu nebun, poate m-ar tolera, sau poate m-ar lăsa cu desăvîrşire singur.“ Eu știu răspunsul la întrebare, pentru că am săvârșit un astfel de act compromițător. Am apelat la practici neortodoxe ca să mă lamuresc asupra unor probleme importante pentru mine. Și deși știam că același vechi prieten, amintit mai sus, are o aversiune profundă față de astfel de practici, în spiritul sincerității depline dintre noi, am decis să-i spun despre drumul pe care am apucat să pășesc. Bineînțeles că nu i-a picat bine decizia mea, dar în niciun caz nu mi-a spus: “de-acum, eşti un caraghios, eşti absurd, eşti ridicol; nu te mai pot urma!” Și n-a fost nevoie nici să judece schimbarea din punctul meu de vedere și nici să-mi înțeleagă nebunia, ca să-mi spună simplu doar atât: “Știi bine că urăsc astfel de practici și de aceea te rog să nu mai discutăm acest subiect. Dar dacă pe tine te-a ajutat într-un fel sau altul, eu mă bucur sincer pentru tine! Și te asigur că asta nu va afecta cu nimic prietenia noastră.” Și nici n-a afectat-o, e la fel de puternică și în ziua de azi…
“O prietenie nu se verifică în aşa-numitele „ceasuri grele” ale vieţii. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten în nevoie, a-l încălzi cu mîngîierile tale, a-l încuraja cu „sincerităţile” tale nu înseamnă nimic. Altele sînt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin.“ Ba da, o prietenie adevărată se verifică și prin mângâierile tale, prin încurajările și “sinceritățile” tale din “ceasurile grele” ale vieții. Dar e adevărat că nu e suficient și că trebuie verificată și prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt.
“Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el.“ Adevărat, nici sinceritatea, nici prietenia nu ți le cere nimeni. Ci le dăruiești tu, fără să ceri nimic în schimb, pentru că așa simți nevoia… Egoismul, bată-l vina 🤣
Recitind ce am scris, constat că Eliade mi-a provocat o mare revelație. Și anume că sunt ridicol de sincer și ridicol de prost să acord libertate deplină celui de lângă mine, ca să pot să declar cu destulă certitudine că:
Gabriela
Fiecare dintre noi avem ziduri, mai puternice sau mai slabe, cu care ne înconjurăm pentru a ne simți protejați.
Tocmai pentru că au fost situații în care și-au lăsat zidurile jos și au fost rănite. 
