Poezii pentru sufletul meu – 2022

…Știu, știu că am spus că nu le am cu poezia. Și e perfect adevărat! Dar n-am zis niciodată că nu există și poezii care îmi plac… 😉


Duminică
28.08.2022

Cu tine, Ana, viața e mult mai frumoasă decât pot eu să o descriu în cuvinte…

Cu tine

“Cu tine am uitat ce e tristețea
Și lacrima pe veci m-a părăsit,
Mi-ai arătat ce-nseamnă frumusețea…
Iubind cu forță, spre a fi iubit.

Cu tine viața este primăvară
Iar clipele-au parfum de trandafir,
Cu tine m-am născut a doua oară…
Și știu că pentru tine, azi, respir.

Cu tine am aflat ce-i fericirea,
C-atât de bine noi ne potrivim.
Și stelelor le crește strălucirea…
Când mână-n mână, cerul îl privim.

Cu tine aș muri spre a mă naște
Și cruzilor dureri, tăcut aș rezista.
Cu tine am puterea de a recunoaște…
Că fără tine nu aș exista!”

Alin Dumitrescu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=LCiKSEAkTQI

Sâmbătă
09.07.2022

Vocea inimii

Fără cuvinte…

“Să-ți spun cât te iubesc, nu pot;
Cuvintele sunt prea sărace,
Exiști în toate și în tot…
Căci inima mi-ai pus pe ace!

Nu pot să-ți spun cât te ador;
Cuvintele nu-și află locul.
Mă simt un simplu impostor…
Un suflet contopit cu focul!

Nu pot să folosesc cuvinte,
Când sentimentele vorbesc.
Sufletul spune și nu minte…
Cum te ador, cât te iubesc!

Când vrei să știi cât te iubesc,
Capul pe pieptu-mi să îl ții.
Cuvintele pe loc, pălesc…
În fața vocii…inimii!”

Alin Dumitrescu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=yCC_b5WHLX0

Duminică
26.06.2022

Aripi în zbor

Unui prieten…

“Încă mai poți, nu te opri,
Vei fi ferice într-o zi.
Trebuie să crezi, să vrei…
În piept cu viața să te iei!

Nimic nu-i simplu, nu-i ușor,
Atunci când rănile te dor.
Mergi înainte, hotărât…
Și vei uita că te-a durut!

Întinde-ți aripa, să zbori;
Să te întreci cu vântu-n zori!
Nu-ți opri sufletul să cânte…
Zăcând cu aripile frânte!”

Alin Dumitrescu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=w-PSkzzlbnc

Duminică
22.05.2022

M-am îndrăgostit

Iubitei mele dragi…

"M-am îndrăgostit de flori,
De copacii în culori,
De frunze mici, muzicale,
De fluturi ce-mi ies în cale,
De ochi blânzi ce lăcrimează,
De soarele în amiază,
De râsete de copii,
De tine, fără să știi,
De o mână de prostii,
De versuri și poezii,
Le strâng buchețel vrăjit
În sufletul îndrăgostit
Și le dau și eu în scris 
Citește-le în cuprins,
Și, hai, să te-ndrăgostești,
Întră sincer în povești,
Și privește-mă și tu,
Să nu cumva să spui Nu!"

Mihaela Moisescu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=_ImM_L5uPow

Joi
21.04.2022

CÂND VA FI…SĂ FIU

“La răscrucea dintre doruri;
Când va fi să-ți fiu în gând,
Stai ascunsă după storuri…
Să mă vezi pe drum, venind.

Să m-aștepți cu-nfrigurare;
De-o fi ploaie sau furtună.
Când va fi să fiu în zare…
Hai să te sărut sub lună!

De străbatem munți și ape;
Timpul să-l oprim în loc,
Când va fi să-ți fiu aproape…
Hai să ne iubim cu foc!

Destinul de-o să ne poarte,
Către culmi cu nouri goi;
Când va fi să fiu departe…
Să visezi frumos la noi!”

Alin Dumitrescu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=TXbQbyKI6H0

Duminică
03.04.2022

Arată-te așa cum ești

“Arată-mi soarele cu dinți,
Sărută-mi mâna când mă prinzi
Și gura care nu mai tace,
Și pune-mă puțin pe ace.

Arată-mi luna la eclipsă
Și ține dragostea deschisă
Să pot păși pe sărutări,
Mai am atâtea întrebări.

Arată-mi marea cu colace
Când valul nu mă lasă-n pace,
Ia-mă de mână când te vreau,
Zâmbește ca să știu să stau.

Arată-mi muntele când plânge
Și când izvoarele își strânge
Și spală-mi ochii de păcate,
Iubește-mă cum nu se poate.

Arată-te așa cum ești
Bărbatul ce țese povești
Și-mi protejează fericirea
Când mă mai pierd si eu cu firea.”

Mihaela Moisescu

YouTube player

Vineri
18.03.2022

Cântecul nebunului

“Ei sunt cuminţi…
Eu sunt nebun…
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu –
Poate că cel cuminte-s Eu –
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei… sunt tot nebun…

Eu mă urăsc că nu-s ca Ei…
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine…
Ei beau
Şi mint fără ruşine –
Şi-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun… că nu-s ca Ei…

Lor nu le place-amanta Mea…
Mie nu-mi place-amanta Lor…
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia…
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei –
Amanta Mea…

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc –
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!…”

Ion Minulescu

YouTube player

Sâmbătă
26.02.2022

Cu o singură viață

“ţineţi cu amîndouă mîinile
tava fiecărei zile
şi treceţi pe rînd
prin faţa acestui ghişeu
este destul soare
pentru toată lumea
este destul cer
este destulă luna
din pămînt ies mirosuri
de noroc de fericire de glorie
care vă gîdilă îmbietor nările
aşa că nu vă zgîrciţi
trăiţi după pofta inimii
preţurile sunt derizorii
de pildă cu o singură viaţă
vă puteţi procura
cea mai frumoasă femeie
plus o chiflă”

Marin Sorescu

YouTube player

Duminică
13.02.2022

Invitație la dans

“M-a invitat iarna la dans acum
Să prind fulgii de pe drum.
Nu am putut să o refuz nicicum
Imortalizez totu-ntr-un album.

În noaptea asta la vals m-a invitat
Copacii albi uşor s-au aplecat
Şi crengile m-au apucat
Plutind, în braţe m-au luat.

Ce dans nebun şi-ameţitor!
Un pas-nainte şi doi mai uşor.
Furaţi de peisajul alb imaculat
Alunecam ninşi… cu sufletul curat.

Ne-mbrăţişam şi radiam de fericire
Mi se şoptea despre copilărie.
Prin adieri de vânt ne strecuram
Zăpada fină o împrăştiam.

Ce amintiri am reînviat,
Când iarna la vals m-a invitat!
Până şi norii ne-au acompaniat
În acel dans minunat.

M-a invitat apoi, la ceai fierbinte
Sa ne-odihnim din jocul dinainte.
A vrut cumva să-mi mulţumească
Pentru o serată frumoasă.”

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=923847541032826&id=901774129906834

YouTube player

Marți
18.01.2022

 

Eu cred că m-am pierdut cu tine

“Eu cred că m-am pierdut cu tine
în felul tău copilăresc – cum bine știi –
din câte sunt, așa senine,
tu ești motivul meu de-a fi!
eu cred că tu te-ai rătăcit cu mine
și amândoi aflăm un rost
în semeția clipelor divine
să fim asa cum n-am mai fost
nici nu mai vreau și nici nu-mi pasă
dacă iubesc sau nu în lege
cu tine simt că sunt acasă
și liber sunt – aidoma unui rege!”

https://www.facebook.com/gandurisirandurii/posts/4045576658808535

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Poezii pentru sufletul meu

actualizare – 29.12.2021 11:20 – 🧑 – …
Știu, știu că am spus că nu le am cu poezia. Și e perfect adevărat! Dar n-am zis niciodată că nu există și poezii care îmi plac… 😉


Miercuri
29.12.2021

YouTube player

 

Dacă

“Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?”

Elena Liliana Popescu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Sâmbătă
18.12.2021

 

Adânca privire

“Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţeaza umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată :
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.”

ADRIAN PĂUNESCU

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Sâmbătă
11.12.2021

 

Poveste

O poveste ducem fiecare
Cautandu-si partea lui de cer
Unii dau de la inceput de soare,
Altii lasa-n urma doar mister.

Dar de dau sau nu de fericire,
Alta cale sa aleaga nu-i,
Oamenii-s facuti pentru iubire
Fiecare cu povestea lui.

Peiu Elena

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Vineri
03.12.2021

 

TE IUBESC FEMEIE FRUMOASĂ

Te iubesc, te iubesc femeie frumoasă;
Te iubesc când ești dulce sau capricioasă.
Ești pulbere de stea și rază de lună…
Te iubesc când ești rea, te iubesc când ești bună!
Te iubesc, te iubesc femeie frumoasă;
Te iubesc când ești calmă sau mânioasă.
Ești zâna cea bună când zorii se casc…
Te iubesc dimineața că mă faci să renasc!
Te iubesc, te iubesc femeie frumoasă;
Te iubesc când ești crudă sau generoasă.
Ești flacăra iubirii pe aripi de nor…
Te iubesc cât respir, te iubesc până mor!

Alin Dumitrescu

www.facebook.com/alin.dumitrescu.92167/posts/695186334599981

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Duminică
21.11.2021

 

CU TINE

Cu tine viața mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Si mă sfârșesc in fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare și e lupta,
Cu tine este tot si e nimic,
Cu tine-mi înflorește lancea ruptă,
Cu tine sunt și mare, sunt și mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, și nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi și-alung zăpezi,
Cu tine nici tristețea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept și sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos si sunt ghețar,
Cu tine-ncep și se termină toate,
Cu tine intr-un schit apar – dispar.

Cu tine e lumina și-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoșesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău și e mai bine,
Cu tine reîncepe viața mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.

ADRIAN PĂUNESCU

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Luni
15.11.2021

 
Dacă

De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;

S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;

De poţi visa – şi nu faci visul astru;
De poţi gândi – dar nu-ţi faci gândul ţel;
De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe-aceşti doi impostori la fel;

De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost;
Când munca vieţii tale, năruită,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poţi să strângi agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată,
Iar c-ai pierdut – niciun cuvânt măcar;

De poţi sili nerv, inimă şi vână
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii când nu mai e stăpână
Decât Voinţa, ce le strigă “Sus!”

De poţi rămâne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;

De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o încerci gonind mereu,
Al tău va fi Pământul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!

Rudyard Kipling

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Miercuri
06.10.2021

Unui om drag


Tu eşti…

Tu eşti tăcerea credinţelor mele
Pe care le risipesc şi le adun din nou în mine,
Cu fiecare cuvânt ce te cheamă
Cu fiecare surâs ce te-aşteaptă.
Tu eşti un ochi deschis
Spre întunericul sufletului meu,
Sub ploapa căruia se zbat
Vonurile însangerate ale visurilor.
Tu eşti poate însuşi dragostea mea
Care crede numai în tine,
Limpezindu-şi apele
În frânturile surâsului tău.
Îţi port uneori paşii în priviri
Şi surăsul în joc de petale,
Îţi darui zambete şi-ţi fur amintiri
Ascunse în şoapte domoale.
Sunt zâmbet şi lacrimi pe-acelaşi obraz
Sunt râs şi durere şi vise,
Sunt pusă pe şotii şi-s plină de haz
Şi-s tristă de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sărutul furat la-ntâmplare
Sunt scrisul stângaci în nopţi de april
Sunt prima şi ultima floare
Sunt mâinile tale duioase şi reci
Sunt noaptea ce nu o poţi rosti
Sunt visul purtat în gand de-amândoi
Sunt miezul de noapte şi norii de zi.
Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculţ pe o plajă fierbinte
Un zâmbet pierdut în râsul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au înghetat fără rost
În ierni de aşteptare.
Tu eşti dimineaţa albă care-şi lipeşte
Trezirile reci şi moi de geam,
Tresărindu-mi tăcut în perdele
Ştiind că tu eşti tot ce am.
Tu eşti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsă într-un apus de nedesluşit,
Rostagolindu-şi visator chemările
Spre alte chemări.
Tu eşti cu ochii umezi
De surâsul stelelor,
Ce tremură adânc de dureros în mine
Cand şoaptele mele ţi le daruiesc.

Tu eşti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni înaintea mea,
Care te stăpanesc şi pe care
Încerc îngenunchiat să o aleg în cuvinte.
Tu eşti primăvara cu inimi înflorite
Răsfirand crengile de cais,
În fiecare fereastră
A ochilor mei înfriguraţi care te aşteaptă.
Tu eşti răsuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi îngenunchiază furtunile
Cu tot atâtea răsărituri pentru iubirea Ta.
Tu eşti ploaia copacilor
În tremurul serii de toamnă,
Şi cantecul meu
Te leagănă în braţe mângâietoare.
Tu eşti iarna cea pustie
Ce mă frange în fiecare despărţire,
Cu ochi străini şi plecări nedefinite
Spre ţărmuri stinse de dor.
Tu eşti lumina din fiecare floare a grădinii mele
Care se infioară sub numele tău,
Şi-şi înalţa miresmele
În sonoritatea albă a unei chemări.
Tu eşti tăria ce se ridica în copacii mei
Şi le înfloreşte crengile,
În ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilăresc.
Tu eşti cerul meu senin
Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns întrebărilor mele
Dincolo de fărâma de lună oprită în geam.
Tu eşti pasul nehotărât
Al străzilor mele înfrigurate,
Din dimineţile când te aşteptam
Cu aripi înălţate în zbor şi ochii înlacrimaţi de durere.
Te iubesc cum iubesc dimineţile
Pure şi adevarate care-mi urcă-n vine,
Ca un cantec închis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tău.
Te iubesc cum iubesc florile
Ce-şi înalţă culoarea sub ochii,
Unui albastru imens
Şi greu de stralucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe frunţile noastre,
Ca un cantec uriaş de mâine
Ce ne uneşte visurile.
Ma întreb de-i cu putinţă
Ca tu să mă iubeşti
O ! Tu cea cu ochii
Atât de limpezi şi frumoşi.

George Şovu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=1uRtv0yphIQ

Vineri
10.09.2021

 

Liniștea

Ochii tăi îmi aduc liniştea,
chiar şi când nu mă priveşti …
vocea ta mă strigă,
chiar şi când vrei să taci …

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1174185159734256&id=512818012537644

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Vineri
20.08.2021

 

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Nichita Stănescu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Miercuri
04.08.2021

 

PELERIN PRIN SUFLET

Doar, anotimpurile s-au schimbat în timp,
iar dacă vârsta nu-i obstacol, contratimp,
am găsit-o mereu vinovată, chiar neajuns,
dar în toamna târzie am căpătat răspuns.

Anotimp de cuvinte şi pe cărare de gând,
chem amintirile mult mai des, ca oricând
şi chiar dacă pe tâmple se-aşterne iarna,
sub plugul cuvintelor a încolţit primăvara.

Alerg printre cuvinte, mi-am găsit un rost
şi strânse-n cărţi, le pun la cald adăpost,
rostul cuvintelor îl simt o mană-cerească,
este semnul lăsat din viaţa pământească.

Dar, în toamna vieţii-s pelerin prin suflet,
iar poemele au devenit impresii, răsunet,
în cuvinte am găsit împlinire, chiar alinare
este mâna lui Dumnezeu, nu-i întâmplare.

Maria-Ileana Tănase

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Duminică
18.07.2021

 

SĂ NU-NCETEZI

Să nu-ncetezi să crezi în tine,
Să nu-ncetezi să te iubești.
Cu fiecare zi ce vine…
Tu parcă mai frumoasă, ești!
Să nu-ncetezi să vezi apusul,
Nici răsăritul nu-l rata.
Tu ești regina, eu supusul…
Ce-n veci de veci te-o venera!
Să nu-ncetezi să adori marea,
Nici muntele nu-l ignora.
Ușor vei regăsi cărarea…
Când cerul ți s-o înnora!
Să nu-ncetezi să crezi în tine,
Să nu-ncetezi să te iubești.
Căci după ploaie, soare vine…
Așteaptă și-ai să strălucești!

Alin Dumitrescu

 

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Marți
06.07.2021


Am adunat din visul tău o floare

Priveam spre somnul tău rătăcitor,
Spre adierea pleoapelor închise
Şi am simţit cum pătrundeai uşor
Acolo, unde lumea e din vise.

M-am strecurat în visul tău, tiptil,
Fără să simţi a paşilor chemare,
Eram ca-n primăvara lui april
Când roua strânge razele de soare.

Tu alergai pe câmpul plin de flori,
Eu mângâiam un fir de sunătoare.
Când am plecat spre liniştea din zori
Am adunat din visul tău o floare.

Marin Bunget

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=OiyO8VsRoLk

Marți
29.06.2021


Dacă aș ști

Dacă aș ști …
Că brațele tale
Sunt ramuri de flori,
Aș face un buchet cu ele
Să te strâng la piept
Cu drag…
Dacă aș ști…
Că ochi-ți sunt stele,
Aș lumina drumul meu
Să pot pășii spre grădina
Sufletului tău…
Să alerg către tine
Să miros florile
Bucurându-mi privirea
Cu ele…
Dacă aș ști…
Că buzele tale
Sunt lacrimi din ploi,
Aș sorbi cu nesaț
Strecurând miere
Doar tu…
Ești primăvara vieții mele
Alerg peste munți și ape
Să cuprind frumusețea din ele…

Mara Darie

https://www.facebook.com/PicaturaDeSuflet/photos/a.426198134090245/981544235222296/

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=Elnk-etYaGI

Vineri
18.06.2021

Poem pentru doi…

Cine sunt eu ? Cărarea spre tăcere
ce traversează lanul cuvintelor deşarte,
ori poate sunt rătăcitoarea frunză,
oprită-n zbor de sârma cea ghimpată
a unei reci şi triste cazemate.

Tu ? Rămâi ce eşti: poemul vieţii mele
scris zi de zi, într-o perfectă rimă,
arareori găsită până-n apus de soare…
Deci, te compun cu greu, sub licariri de lună
şi-n vers de dor, la ţărm de mare !

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1041302832620629&id=901774129906834

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=pNlWzo1o3CM

14.06.2021


Suflete, prund de păcate

Suflete, prund de păcate,
eşti nimic şi eşti de toate.
Roata stelelor e-n tine
şi o lume de jivine.
Eşti nimic şi eşti de toate:
aer, păsări călătoare,
fum şi vatră, vremi trecute
şi pământuri viitoare.
Drumul tău nu e-n afară,
căile-s în tine însuţi.
Iară cerul tău se naşte
ca o lacrimă din plânsu-ţi.

Lucian Blaga

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=ek2PDE1cAyY

10.06.2021

 

Ramai aici cu tine,
nici lent, nici prea grabit
Cand un apus coboara
tu urca-n rasarit
Si pune-le in soare
pe toate ce-au trecut
Si tot din soare-aprinde
lumina de-nceput
Hai vino la izvor
in ea ca sa te vezi!
De tine ti-era dor?
De campurile verzi?
Sa vezi cum iar alergi
si ai in brate viata
Si simti ca nu esti singur
cu tine e speranta.
Si aproape-ti sunt si muntii
si aproape ti-e si soarta
Si alergi si calea-i dreapta
si vezi deschisa poarta.

Marius Leordeanu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=3Aq-V8u4cb8

05.06.2021


Am pătruns dincolo de privirea ta
și am descoperit nemărginirea fericirii,
am pătruns adânc în inima ta
și am descoperit inocența iubirii,
am pătruns profund în mintea ta
și am descoperit gândurile mele,
am pătruns în sufletul tău
și mi-am găsit liniștea…

https://www.facebook.com/Sabin111Sabin/videos/1678147015728204

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=HWeV4j8PHTE

01.06.2021
Cică azi e ziua copiilor… La mulți ani, copii! 😊🤗


Copii muguri, copii flori

Copii muguri, copii flori,
Pictează viața în culori
Ne fac din zile sărbători
Și cerul vieții fără nori.

În ochișorii lor senini,
De îngeri și de heruvimi
Vezi viața asta minunată,
Fără minciună, fără pată.

Sinceritate și iubire,
Au sufletelele lor pure
Cu inocență adevărată,
Ne cuceresc de îndată .

Ne fac din suflet, curcubeu
Chiar dacă, uneori e greu
Sunt motivația noastră
Precum, florile în glastră.

Trebuie zilnic îngrijite,
Udate și ocrotite
Să vadă soarele mereu,
Iubirea infinită a lui Dumnezeu!

Petraru Valentina

https://poeziipentrusufletulmeu.com/2019/06/14/copii-muguri-copii-flori/

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=Ttk_gAk-L0s

29.05.2021


Acelaşi gând


Fereşte-te să ai dreptate
când eşti îndrăgostit.
Mai bine să ai umbră,
mai bine să ai rază,
mai bine să ai lacrimă,
mai bine să ai orice altceva !
Un om îndrăgostit când are dreptate
e un om singur,
numai tristeţea are dreptate.
Tu, mai bine să ai bolovani 😉,
mai bine să ai vulturi
mai bine să ai albul zăpezii !

Nichita Stănescu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=FmIuXlKL2gw

25.05.2021


Sint un fluviu ce curge prin prezent,
Izvorasc din dor,
Si ma revars in marea amintirii …
Sint un pod care leaga
Lucruri ce nu vor mai fi,
De cele ce n-au fost niciodata…
Sint o salcie ce plinge
Visul de eternitate
Al unei singure clipe …

Marius Leordeanu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=WrcwRt6J32o

22.05.2021


Am să-ţi fur un colţ de suflet,

şi-am să-l ascund
departe,
adânc,
în sufletul meu,
acolo unde
este un colţ lipsă,
acolo unde
a muşcat viaţa adânc,
lăsându-mă cu sufletul
pe jumătate…

Nichita Stănescu

YouTube player

18.05.2021

Femeile… ce ne-am face fără ele? 😉

Eu sunt femeie

Eu sunt femeie, şi-nseamnă că-s actriţă.
Joc mii de roluri şi am si mii de feţe,
Eu sunt femeie, sunt cea mai rea fiinţă
Aleg drumurile scurte si isteţe.

Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau
Şi fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau
Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî…

Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul
Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea,
Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.

Eu sunt femeie, mai pot şi ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aş putea…
Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă…

Eu sunt femeie, şi multe ori bârfesc,
Şi câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleaşi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori şi egoistă.

Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbaţii nu o preţuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Şi din iubire pot să şi urăsc.

Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare
Eu sunt şi voi rămâne tot femeie…

Anna Panovici

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=iwdVMpis0vg

14.05.2021



Mai cred

Mai cred în primăvară, mai cred în amăgire,
Mai cred în mine însumi, mai vreau să cred în voi,
Prin mugurii aceştia ce crapă de iubire,
Prin trunchiul care urlă de foame de altoi.

E lumea încă-ntreagă, nu sînt pierdute toate,
Mai cred în izbăvire, mai cred în adevăr,
Mai cred în nebunie şi în virginitate,
Mai cred în înviere şi-n florile de măr.

Mai cred că-n orice ziduri va fi şi o fereastră,
Mai cred că-n orice noapte va fi şi-un pic de zi,
Că, de atâta ură, curând ne vom iubi.
Mai cred în forţa noastră şi-n slăbiciunea noastră,
Mai cred în alb şi negru şi tot nu cred în gri,
Cum cred că o grădină nu-ncape într-o glastră.

Adrian Păunescu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=qynSpW_aRL0

11.05.2021

O lacrima

Desprinsa dintre genele unei plapande amintiri
Ce sta ascunsa-n fundul unui suflet
Cazu
Pe albul unei fragede petale...
O raza dete peste ea
Si-i zise:
"Simt din caldura ta ca nu esti bob de roua...
De unde vii si ce esti?"

In vreme ce se destrama in pulbere de soare,
Raspunse lacrima:
"Eu sunt un strop de suflet
Si sunt
Ca picurii izvoarelor fierbinti:
Vin totdeauna din adancuri - mari!"...

Lucian Blaga
YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=iCID95x1mZ0

08.05.2021
Printre destulele mele job-uri, am fost și profesor 2 ani de zile. A fost o perioadă minunată… 😊

Dăruieşte-mi aripi

Aş vrea să zbor până la stele
S-ating cerul cu mâinile mele.
Luna în braţe să o prind
Şi norii-ncet să îi cuprind.

Aş vrea ca ape să străbat în zbor
Şi munţii să îi înconjor.
Pădurile să le privesc de sus
Stoluri de păsări să-ntâlnesc mai des.

Aş vrea să fiu un fluture în zbor
Din floare-n floare , călător.
Sau poate-un avion ce lin pluteşte
Şi prin văzduh , oraşe el uneşte.

De raze aurii mă las condus
Pe calea aerului sunt ca-ntr-un vis.
Călătoria mea imaginară
Are ca punct final o şcoală.

De ce o şcoală şi nu altceva ?
Acolo-i locul unde pot afla
De la profesori, nu-i aşa ?
Cum să prind aripi, ca să pot zbura.

https://www.facebook.com/901774129906834/photos/a.901781799906067/902114656539448/

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=PYYCeV4VQFE

05.05.2021

BĂTRÂNEȚEA

Cine ştie bătrânețea 
Altul decât cel bătrân ?
Haina grea peste tristețea
Că nu eşti pe trup stăpân .
Paşi-i sprijină bastonul ,
Ochii văd lumea prin ceață 
Şi de-abia te prinde somnul
Înspre zori de dimineață .
Mâinile tremurătoare 
Varsă ceaiul nebăut ,
Fiecare zi te doare 
Neputința tot mai mult .
Nimeni nu are răbdare 
Să mai stea în preajma ta 
Şi găseşte fiecare 
Un motiv , spre-a te uita .
Uite-aşa , singurătatea
E tovarăşul de-acum 
Spre limanul unde soarta
Va opri lumescul drum .
Bătrânețea , ştim , soseşte
Pentru toți e rostul firii ,
Suferă cine trăieşte 
Disperarea neiubirii !

Mariana Filipaş
YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=t8ZdNstDWDo

02.05.2021
Paște fericit tuturor! 😊🤗

Eu sunt fir de poezie

În poezie pot fi ce vreau să fiu
Și iubită, și amantă, 
și dorință elevată 
Și îndrăgostita tristă
Și lacrima din batistă,
Primăvară pot să fiu,
Tot ce vreau si tot ce știu.
Pot fi înger în infern
Plânsul dorului matern,
Pot fi vrăjitoarea hâdă 
Să fac vrăji, plânsul să râdă,
Sau frumoasa din poveste 
Și zăpada de pe creste,
Marea mereu părăsită,
Dragostea neîmplinită.
Ce mai pot fi oare eu?
Guvernanta unui Zeu.
Sau păpușa aruncată 
Cu o mână dislocată. 
Pot fi zbor de pasărea 
Cu o aripă peltea. 
Sau un tril de păsări surde
Cu penele mereu ude.
Chiar și iarna zgribulită
De iubire răvășită!
Sau mai bine să-ți fiu ție
Un fir blând de păpădie,
Transparentă pălărie!
Toate sunt în poezie!

Mihaela Moisescu

https://www.facebook.com/photo?fbid=200453445213223&set=a.199088708683030

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=j9Vw4RBnzJA

30.04.2021


Am învățat să-mi fac aripi din cuvinte,
să zbor dincolo de dorințe,
acolo unde fericirea își face cuib.
Suspinul unui izvor
imi aranjează ca pe niște cărți
gândurile despre lume.
Încă mai trag de crengile înverzite
ale tinereții mele
și le aduc tot mai mult în mijlocul sufletului

să devină pădure răcoroasă
pentru zilele dogorite ale vieții.

Hrisostom Filipescu

YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=Dxf_p54Ncuc

27.04.2021

Pluton

Aştept primăvara:
vreau să fiu dus de un pluton suav
la primul zid şi împuşcat cu muguri
şi când voi muri să-mi înflorească toate rănile,
să vină toate albinele la rănile mele
şi să mă transporte pe aripi
către tărâmul de polen unde merită să ajung
cu flori cu tot, cu tristeţe cu tot,
cu primăvară cu tot,
acum şi-n veacul vecilor.

Adrian Păunescu
YouTube player
https://www.youtube.com/watch?v=BmLwTBOOVKc

24.04.2021

O nouă zi

O nouă zi iar a sosit
Bucuria m-a pândit
Sufletul mi l-a-nvelit
Pentru a fi fericit.

Cu pensula vieții în mână
Voi zugrăvi o zi bună.
Voi folosi culori pastelate
Și idei amestecate.

Gândurile, visele eliberez
Spre zări albastre le trasez
Inima mi-o colorez
Nu uit s-o remodelez.

Tristețile le agăț în zbor
De aripile păsărilor
Să le ducă-n depărtări
Să rămână printre nori.

Fluturi, soare, flori și voie bună
Să-mi fie la îndemână
Să pot țese pentru voi
Zile blânde, fără "ploi ".

https://www.facebook.com/901774129906834/photos/a.901781799906067/2298509083566658/

YouTube player

23.04.2021

Actorii

Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.

Marin Sorescu
YouTube player

22.04.2021

FORȚA İUBİRİİ
        
Tu ai uitat cum e să fii iubită 
Sau poate niciodată n-ai știut. 
Poate de soartă te-ai lăsat lovită 
Și te-ai temut s-o iei de la-nceput!
Poate cândva ai întâlnit iubirea
Dar n-ai știut s-o recunoști și-ai râs.
Lăsat-ai timpul să-ți întunece privirea
Și să înghețe superbul tău surâs! 
Dar sigur sunt că meriți fericirea.
Și chiar de părul nins te-mpovărează,
Nu ignora când întâlnești iubirea...
Căci doar iubind și sufletu-ți vibrează!

Alin Dumitrescu

https://www.facebook.com/photo/?fbid=407321690053115&set=a.112643146187639
YouTube player

21.04.2021
Nud în zori

Trupul tău gol a început să cânte,
Deși nu l-a atins nici un sărut,
Numai lumina ca o ploaie dulce
În falduri străvezii s-a desfăcut.

Cântecul lin vibrează-n încăpere,
Pașii mei singuri au trecut arar,
Șoaptele ne-au rămas ca-n scoici de mare
În florile acestea din pahar.

Acum sunt toate ca-ntr-un somn încet,
Un cântec doar aud, fără cuvinte,
Un murmur în lumina dulce-a zorilor
Trupul tău gol a început să cânte.

A. E. Baconsky


YouTube player

Ba pun mâna!

Pentru că știu să ating,
Pentru că știu să mângâi,
Pentru că știu că merit!…

Și pentru că știu să desăvârșesc, dacă mi se acordă încrederea…
Așa că n-am nici un motiv pentru care să nu pun mâna,
Pentru că fiind om, sufletul meu este sacru… la fel ca al oricărei ființe umane!

"Nu pune mâna dacă nu ştii să atingi, 
nu atinge dacă nu ştii să mângâi,
nu mângâia dacă ştii că nu meriți !
Iar dacă meriți, desăvârşeşte !
Altfel, nu pune mâna !
Sufletul omului este sacru."

https://www.facebook.com/photo?fbid=135018895305967&set=a.121903659950824
YouTube player
Pune mâna…

Floare rară

FEMEIA, FLOARE RARĂ 
                de Alin Dumitrescu 
Sunt flori frumoase, parfumate
Ce las-aromă-n urma lor
Iar altele sunt fermecate...
Ce te îmbie la amor.

Sunt flori gingașe, colorate
Ce au un iz deosebit 
Iar altele-s înflăcărate...
Și te îmbie la iubit.

Sunt flori superbe pân' la moarte
Care trăiesc sub mândrul soare.
Dar dintre toate, de departe...
Femeia-i cea mai mândră floare!

https://www.facebook.com/photo?fbid=697686487683299&set=a.112643146187639

YouTube player

Încerc

ÎNCEARCĂ...
                 de Alin Dumitrescu 
Încearcă să-mi privești în suflet,
Nu mai privi la chipul meu.
Nu vei putea s-auzi ce urlet...
Ascund, atunci când mi-este greu!

Încearcă să-mi trăiești, trăirea,
Fără să vrei a judeca.
Căci Dumnezeu mi-a dat menirea...
Ca-n vers să-mi curgă lacrima!

Încearcă să-mi asculți povața
Chiar dac-ades greșesc și eu.
Căci omul bun ș-arată fața...
Când te abați de la traseu!   

Încearcă să iubești cu forță
Când soarta dragoste-ți va da.
Să arzi puternic, ca o torță...
Și viața nu te va trăda!   

https://www.facebook.com/photo/?fbid=697207017731246&set=a.112643146187639

YouTube player

Până și pietrele…

Și pietrele, ca tot ce-i frumos pe pământ, sunt de gen feminin

“Există, ca matematica și arheologia, o disciplină , o catedră în școli și universități, unde să fie predată prietenia? Din știința mea comprimată la necesități, vorbitoare cândva, nu cred să fi fost inventată și dotată cu manuale și învățători.

Unii o pomenesc accidental, pentru a introduce un sentiment cu povețe în discurs și a da o pată de culoare aridității unei lecții de abstracțiuni…”

https://ampress.ro/lucian-avramescu-si-pietrele-ca-tot-ce-i-frumos-pe-pamant-sunt-de-gen-feminin/?fbclid=IwAR3qr-DzLacPpKdxva199r4PkVPX0ST0eO6yEOsti6XR7av6jvEk5KT7uxw

Singurul lucru care contează

“femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas…
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano…

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor”

Lucian Avramescu

YouTube player