“A fost un festival de muzică intitulat „Trei zile de pace și muzică”, ținut pe terenul (2,4 km2) unui fermier numit Max Yasgur, în apropierea cătunului White Lake, în orașul Bethel, New York (stat), în perioada 15-18 august 1969. Bethel este situat la 43 mile (69 km) sud-vest de orașul Woodstock, New York (stat). Evenimentul a fost subiectul unui film documentar de trei ore, în care au fost surprinse atât momente muzicale din festival, cât și reacția entuziastă a publicului.”
Dar nu “După 20 de ani” de Alexandre Dumas ci după 31 de ani de la “Proclamația de la Timișoara” 🙂
Am participat la acel miting, ca de altfel la majoritatea mitingurilor anticomuniste din acei ani. Răsplata? După 30 ani cineva, care nici nu era născut la acea dată, mi-a reproșat că eu și timișorenii mei am vândut țara, că n-am făcut destul ca s-o salvăm 😮 De unde să înțeleagă acel cineva realitatea acelor timpuri? Că dacă ar fi înțeles-o, și-ar fi dat seama că nu noi, timișorenii am vândut țara, ci mai degrabă țara ne-a vândut pe noi, votând masiv cu Iliescu și FSN-ul. Că dacă Timișoara și timișorenii au fi avut forța necesară să inoculeze în celelalte regiuni ideile și mentalitățile lor, dezvoltate prin apropierea de democrațiile occidentale, România ar fi avut azi o altă față, ar fi fost o țară prosperă. Dar n-a fost să fie…
“Au trecut 31 de ani de când, în miezul primului Gerar liber trăit de români, din Balconul Operei din Timişoara se citea Proclamaţia de la Timişoara… Atunci a început să se încropeze “societatea civilă”, care observa tumultul, bătălia pentru funcţii. În jurul elitelor s-au născut ideile şi răspunsurile la problemele societăţii post-decembriste, care au condus la formarea Societăţii Timişoara şi la elaborarea Proclamaţiei de la Timişoara. Simbolul momentului va rămâne George Şerban, care a propus ideea proclamaţiei….” https://www.ziuadevest.ro/31-de-ani-de-cand-in-balconul-operei-se-citea-proclamatia-de-la-timisoara/
“Participanţii la evenimentele dintre 16 şi 22 decembrie 1989, nu au considerat Revoluţia încheiată şi au încercat să continue lupta în mod paşnic, dar ferm. Cele mai cunoscute cerinţe ale Proclamaţiei erau la punctul 8 şi 11. Primul cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii PCR sau al Securităţii să nu aibă dreptul de a lucra în funcţii publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punând accent mai ales pe funcţia de preşedinte. Această interdicţie se numeşte lustraţie. Al doilea se referea la descentralizare. Nu au fost niciodată puse în aplicare. Sentimentele anti-comuniste au fost puternice în Timişoara mereu, fiind oraşul în care s-a protestat vehement împotriva invaziei trupelor sovietice din Ungaria, în 1956. Sute de studenţi au avut atunci de suferit. Apropierea de vest, informaţiile din Occident, prin radiourile şi televiziunile din Ungaria şi Serbia, rudele celor emigraţi din comunităţile de germani, evrei şi maghiari au menţinut legăturile cu cei rămaşi acasă. Sunt o mică parte din explicaţiile pentru viziunea vesticilor. “Vrem descentralizare economică” – cereau timişorenii în 1990 Timişoara a fost mereu aproape de Europa. Avea informaţia din vest. După Revoluţie s-au dezvoltat rapid micile intreprinderi, iniţiativa privată, care a condus la orientarea oamenilor către dreapta. Până în 2000, pe o parte se situa partidul lui Iliescu, iar de cealaltă cei care doreau să intre în Uniunea Europeană şi o rupere faţă de trecutul comunist. Până la urmă, obligată, impusă şi neavând altă soluţie, şi PSD a îmbrăţişat intrarea în UE”, a declarat Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara…”