În fiecare seară, din Fontana di Trevi sunt strânși aproximativ 3.000 de euro. Banii sunt donați unei organizații caritabile.
Pisicile au prioritate. Legea din Roma permite pisicilor să trăiască în locul în care s-au născut. Pisicile sălbatice pot urca pe pereții Colosseumului și pot dormi printre ruinele Forumului.
Mascota Romei este o lupoaică ce a avut grijă de frații Romulus și Remus, fondatorii mitologici ai acestui oraș.
Romanii au construit o rețea de drumuri de aproximativ 85.300 km până la începutul secolului al IV-lea. Expresia „Toate drumurile duc la Roma” se referă la perioada de glorie a Imperiului Roman, atunci când cele 29 de căi de acces public, ce străbăteau întreg Imperiul Roman, aveau aceeași finalitate: Roma.
Un fapt interesant este că femeile din Roma antică obișnuiau să-și vopsească părul cu grăsime de capră și cenușă de lemn de fag.
Primul mall din lume a fost construit de împăratul Traian. Acesta era format din mai multe niveluri și peste 150 de puncte de vânzare unde găseai orice, de la alimente și condimente până la haine.
M-ați făcut să-mi lărgesc orizontul geografic 😃 M-am convins, când câștig la loto, vin și eu 🤣 Până atunci, să vă distrați la maxim și să vă iubiți la fel, că e Dragobete 🤗😘
Hrană pentru sufletele noastre… Lucruri frumoase, interesante, ciudate, misterioase… într-un cuvânt, captivante! 😊
Miercuri 10.07.2024
Taxe și impozite
Dacă nu ați auzit până acum de taxa pe numele copilului sau de cea pentru râgâitul vacilor, trebuie să știți că acestea există, nu sunt farse, iar lista celor mai ciudate taxe din lume este incredibil de lungă… 😅
Să ne culturalizăm amuzându-ne. Sau să ne amuzăm culturalizându-ne 😃 M-au distrat copios câteva din răspunsurile greșite 😅 Un mic exemplu: “Ce factor determină sexul unui copil în timpul concepției? Răspuns: Încurajările bunicilor” 🤣
Vineri 01.03.2024
Mărțisor
Să avem parte de o primăvară frumoasă… 😊
“Obiceiul de mărțișor a fost inclus în Lista elementelor patrimoniului cultural imaterial al umanității a UNESCO în anul 2017, ca „evenimente culturale asociate cu sărbătorirea zilei de 1 martie”, propus într-un dosar colectiv de către Bulgaria, Macedonia de Nord, Moldova și România.
Cuvântul Mărțișor este diminutivul lui marț, vechiul nume popular pentru martie și înseamnă literal „micul martie”.”
Motto: “Pentru visele mele îmi rezerv viața întreagă Pentru dorințele mele îmi păstrez noaptea“ (Nightwish – Sleeping Sun)
Mi s-a reproșat, nu o dată și nu de către o singură persoană, că toți prietenii mei în adevăratul înțeles al cuvântului sunt… femei.
Și trebuie să recunosc că așa este. Chiar dacă pe acești prieteni adevărați îi număr pe degetele de la o singură mână, e adevărat că sunt toți… femei.
Și m-am îndrăgostit de o femeie pe care o iubesc din toată inima și cu toată ființa mea… Ultima și marea mea dragoste… Cea care m-a făcut să scriu acest articol.
De ce? Habar n-am!
Poate pentru că pentru mine femeia aceasta întruchipează tot ce este mai frumos pe lume, toată nebunia sentimentelor umane duse la extrem și pe care eu nu sunt capabil să le trăiesc la o astfel de intensitate…
Voi puteți? Răspundeți-vă doar după ce ați ascultat clipurile de mai jos!
Beth Hart
“just let your life shine now’s the time what you’ve been given will do just fine just let your love come through your song for the people listen to the voices of your soul”
“If I die I don’t care, I’m in love I’m in love, I’m in love with this man I got caught out, caught out Caught out in the rain
I heard him crying in his sleep last night No man wants to be told he been crying When he wakes up I tell him it’s gonna be alright”
Amy Lee – Evanescence
“Save me from the nothing I’ve become
Now that I know what I’m without You can’t just leave me Breathe into me and make me real Bring (bring) me (me) to life
Wake me up inside (save me) Call my name and save me from the dark (wake me up)”
“Right or wrong Can’t hold onto the fear that I’m lost without you If I can’t feel, I’m not mine I’m not real”
Tarja Turunen – Nightwish
“Over the mountains and the seas Back in her arms is where he’ll be Over the hills and far away She prays he will return one day As sure as the rivers reach the seas Back in his arms is where she’ll be”
“For my dreams I hold my life For wishes I behold my night The truth at the end of time Losing faith makes a crime”
Sharon den Adel – Within Temptation
“Hold you in my arms all night And spill the wine until the end We all have our place in time Need to live every moment
For all we are is falling stars in the night A blinding light raging down from the sky The rise and fall, the rhapsody of our lives It’s all we are and know, we’ve got to let go”
“This is what I wanted. Nothing’s gonna change it. This is what it’s all about. Gotta keep believing. This is why I am breathing, nothing else on my mind.”
Doro & Tarja
“I’m walking with the angels I’m talking with the angels And they’re watching over me and you”
Hrană pentru sufletele noastre… Lucruri frumoase, interesante, ciudate, misterioase… într-un cuvânt, captivante! 😊
Miercuri 23.08.2022
Semnul coarnelor
“Semnul coarnelor, cunoscut și sub numele de coarne de diavol sau metal horns, este omniprezent în heavy metal, hard rock și nu numai. Fanii rockului, în special cei care merg la concerte, întâlnesc frecvent acest gest. Dar de unde a apărut?
Printre cei care au făcut cel mai des acest semn se află Ronnie James Dio, Geezer Butler (Black Sabbath) și Gene Simmons (KISS).
Totuși, semnul coarnelor a apărut cu mult înaintea lor. El are semnificații diferite prin diverse culturi și religii.
Dacă ești în Italia și ridici degetul mic și arătătorul, acoperind celelalte degete cu degetul mare, se spune că te ferești de ghinion sau de deochi. Însă în în alte culturi, poate fi un gest de insultă. În religia budistă, acest semn îndepărtează spiritele rele, iar în yoga este denumit Apana Mudra și are rolul de a aduce sănătate și putere.
Și totuși, cum a ajuns acest semn un simbol în muzica rock? Ronnie James Dio a recunoscut că l-a văzut pe colegul său de trupă, Geezer Butler, făcând la un moment dat acest semn. L-a preluat, pentru că își dorea să răspundă cumva semnelor de pace (V-urile făcute cu degetele) pe care i le arăta publicul. Însă acel V al păcii era prea asociat cu Ozzy, așa că el a preluat coarnele.
Geezer Butler spune că el face acel semn încă din 1971, și are poze de pe scenă cu care să susțină afirmația. Pe de altă parte, și el recunoaște că gestul e mult mai vechi, și ca dovadă e coperta albumului Yellow Submarine (Beatles) din 1966, pe care se vede personajul desenat al lui Lennon făcând acest semn.
Într-un interviu din 2001, Dio spunea: ”N-am inventat eu semnul coarnelor – e ca și cum ai spune că am inventat roata. Sunt sigur că a făcut-o altcineva la un moment dat. Eu doar am făcut celebru acel semn. L-am folosit atît de mult, încât a devenit trademarkul meu și un fel de simbol al rock&rollului”
Cu toate astea, în iunie 2017, Gene Simmons de la KISS a depus o cerere la US Patent Office prin care cerea să i se atribuie semnul coarnelor, susținând că îl folosește încă din 1974, de la turneul Hotter Than Hell. Semnul e un pic diferit față de cel al lui Dio, în sensul că degetul mare este extins, nu acoperă celelalte degete. Însă e totuși același semn.
”E dezgustător să încerci să faci bani din acest simbol” – spunea Wendy, văduva lui Dio. ”Aparține tuturor și nu e proprietatea nimănui. Nu ar trebui să poată fi înregistrat ca patent.”
Simmons și-a retras ulterior cererea.
Indiferent de originea sa sau de cine l-a făcut celebru, gestul coarnelor rămâne un simbol puternic în rock și probabil o să-l vedem (și o să-l facem) mult timp de acum înainte.”
“Râul Bega a reprezentat, decenii de-a rândul, un mic titlu de glorie pentru bănățeni, după amenajările hidrografice complexe începute în anul 1728 și terminate în 1775, în urma cărora cursul de apă a devenit navigabil din zona Făgetului până în apropierea Timişoarei, iar în aval, pe o lungime de aproximativ 70 de kilometri, astfel încât, în 1732, Bega era deja navigabilă între Timişoara şi Tisa.
În anii 1764-1765 cursul râului Bega a fost mutat din şanţurile fortificaţiilor pe traseul actual, la marginea de sud a cetăţii, și a fost, mai bine de un veac, până la construirea primelor căi ferate, principala cale de comerț, care asigura legăturile cu căile navigabile ale Europei centrale și care permitea transportul unor cantități mari de mărfuri cu cheltuieli mici.
Legătura cu Europa
Asigurarea navigației pe Bega a fost o preocupare constantă a administrației austriece, la Timișoara și la Otelec au fost amenajate porturi, iar în 1750 s-a înfinţat, la Timişoara, o puternică sucursală a Companiei Privilegiate Triest-Rijeka, a cărei activitate consta în comercializarea cerealelor din Banat la Marea Adriatică. Din 1756 datează prima reglementare a navigaţiei comerţului pe Bega, care impunea restricţii navelor străine şi mărfurilor aduse de acestea iar în 1775 s-a înfiinţat Oficiul de Navigaţie din Timişoara.
Canalul era inspectat cu rigurozitate iar deteriorările constatate erau remediate cu promptitudine, pentru a nu se ajunge în situaţia în care canalul să devină impracticabil. În primele două decenii ale secolului XX a fost promovat un nou proiect de amenajare a canalului: între 1912 şi 1915 au fost construite cele şase ecluze de navigaţie dintre care două pe teritoriul românesc, păstrate până astăzi, care făceau posibilă navigaţia şi atunci când nivelul apei era scăzut, iar în 1928 s-a înfiinţat căpitănia portului Timişoara care gestiona activitatea din portul oraşului şi avea în subordine portul Otelec.”
“Fotografia a fost realizată de Rocco Morabito în 1967 și este celebră. În imagine apar doi electricieni: Randall Champion și J.D. Thompson, cei doi stăteau agățați de un stâlp, dar deși cei care o privesc încep să zâmbească, situația celor doi era una tragică.
Cei doi electricieni aveau de realizat lucrări de întreținere atunci când Randall a atins unul dintre firele de voltaj înalt, descărcarea electrică de 4.000 de volți i-a provocat un stop cardiac, pentru a vă da seama de gravitatea situației trebuie să știți că în cazul execuțiilor pe scaunul electric se folosea o tensiune de numai 2.000 de volți.
Așa că, în vreme ce prietenul său atârna de centurile de siguranță, partenerul lui a decis să nu piardă timpul. din păcate el nu putea să acorde un prim-ajutor adecvat, așa că l-a ajutat pe Randall să respire până când prietenul lui a avut din nou puls!
Imediat după ce acest lucru s-a întâmplat, el i-a dezlegat centurile de siguranță, l-a pus pe umărul lui și l-a coborât de pe stâlp.
Până când a ajuns la fața locului echipajul ambulanței, Randall era așezat pe sol și era conștient. O poveste incredibilă despre prietenie, iată adevărata istorie a acestei imagini.”
Inima este organul reprezentativ al aparatului cardiovascular, ea fiind situata la nivelul cutiei toracice. Are un rol vital in circulatia sangelui si implicit in mentinerea vietii.
Exista nenumarate lucruri de spus despre acest organ, iar pe cele mai interesante le gasiti in continuarea acestui articol.
1– Spre deosebire de barbați, femeile nu resimt dureri in zona pieptului in timpul unui atac miocardic. Durerile apar in zona umarului stang. 2 – Rasul este un remediu impotriva bolilor de inima, iar persoanele care rad des se aleg cu 20% mai mult sange pompat catre celule. 3 – Cantitatea de sange a unui adult este de 5 litri, acesta circuland intr-un minut de 3 ori prin tot corpul. 4 – Afecțiunile inimii reprezintă principala cauză de deces în România. 5 – Inima unui embrion uman începe sa bata dupa 4 saptamani de viata. 6 – Toate vasele de sange din corpul uman au o lungime de peste 96.000 de kilometri. De exemplu, circumferinta Pamantului la Ecuator este de 40.075 de kilometri. 7– In ceea ce priveste dimensiunile, inima este un pic mai mare ca un pumn strans. 8 – O inima poate sa pompeze si sa arunce sangele la o distanta de noua metri. 9 – Muschiul inimii lucreaza la fel de intens ca muschii de la picioarele unui alergator de viteza indiferent daca te relaxezi sau muncesti. 10 – Bate, in medie, de 110,000 de ori pe zi, de 40 de milioane de ori pe an si de 3,5 miliarde de ori intr-o viata. 11– Fumatorii au sanse de 200% de ori mai mari sa faca un infarct decat un nefumator. 12 – Undele creierului unei mame se conecteaza la bataile inimii bebelusului ei. 13 – Cand suntem anxiosi/nesiguri/tematori, inima trimite semnale haotice si incoerente catre creier, atragand stresul. 14 – Inima femeilor bate mai repede. Astfel, inima unei reprezentante a genului frumos are, in medie, 78 de batai pe minut, in timp ce a barbatilor ajunge, in medie, la 70 de batai pe minut. 15 – S-a demonstrate stiintific faptul ca persoanele care detin pisici, au cu peste 35% sanse mai mici sa sufere un infarct sau un accident vascular. 16 – Continua sa bata si dupa ce este scoasa din piept. Atat timp cat mai are o doza de oxigen, inima continua sa bata. 17– Balena albastra are cea mai mare inima din lume. Aceasta cantareste aproximativ 680 de kilograme. 18 – Inima produce o cantitate mare de energie. Energia zilnica produsa de aceasta este suficienta pentru a deplasa un autocamion pe o distanta de 3 kilometri. Intr-o viata, energia produsa poate fi egala cu un drum pana la Luna si inapoi. 19 – Inima femeii cantareste in jur de 230 grame, pe cand a unui barbat are cam 280 grame. 20 – Muzica poate influenta ritmul cardiac.
“Două noi recorduri mondiale pentru un fulger au fost verificate de Organizația Meteorologică Mondială (OMM): cel mai lung fulger ca distanță și cel mai lung fulger ca durată.
Astfel, cel mai lung fulger individual a acoperit o distanță orizontală de circa 768 ± 8 km deasupra sudului SUA pe 29 aprilie 2020 – echivalent cu distanța între capitala Marii Britanii, Londra, și orașul german Hamburg. Acesta a depășit cu 60 km fostul record, deținut de un fulger din sudul Braziliei, din 2018.
Cea mai lungă durată a unui fulger individual a fost de 17.102 ± 0.002 secunde, în timpul unei furtuni din Uruguay și nordul Argentinei pe 18 iunie 2020. Fostul record era de 16.73 secunde, deținut de un fulger din Argentina, în 2019.
Comitetul asupra Extremelor Meteo și Climatice al OMM a confirmat recordurile cu ajutorul cele mai moderne tehnologii satelitare.
„Fulgerul este un pericol major care duce la pierderea a multor vieți în fiecare an. Descoperirile evidențiază importanța preocupărilor privind siguranța fulgerelor publice pentru norii electrificați, unde fulgerele pot parcurge distanțe extrem de mari”, a declarat secretarul general al OMM, prof. Petteri Taalas.
Noile fulgere record au avut loc în punctele-fierbinți pentru furtunile de tip sistem convectiv mesoscalat (MCS), a căror dinamică permite să apară mega-fulgere extraordinare – și anume, Marile Câmpii din America de Nord și bazinul La Plata din America de Sud.
„Aceste fulgere extrem de mari și de lungă durată nu au fost izolate, ci au avut loc în timpul furtunilor active. De fiecare dată când se aud tunete, este timpul să ajungeți într-un loc sigur față de fulgere”, a declarat Ron Holle, specialist în fulgere și membru al comitetului.
Singurele locații sigure față de fulgere sunt clădirile care au cablaj și instalații sanitare, nu structuri precum cele de pe plajă sau stațiile de autobuz. A doua locație ca siguranță este în interiorul unui vehicul complet închis cu capac metalic. După cum arată aceste cazuri extreme, fulgerele pot ajunge în câteva secunde pe o distanță lungă.”
În articolul Oare spuneam că mie îmi place să îmbrățisez și să alint ființele dragi… Acum încep să înțeleg și de ce 🙂😉
“1. Atingerea si conexiunea presupuse de o imbratisare cresc increderea si creeaza un sentiment de siguranta. Acest lucru ajuta la comunicarea deschisa si onesta intre doi oameni.
2. Imbratisarile pot mari instantaneu nivelurile de oxitocina, care vindeca sentimente de singuratate, izolare si furie.
3. O imbratisarementinuta un timp indelungat iti ridica nivelul de serotonina, iti ridica starea de spirit si creeaza un sentiment de fericire.
4. Imbratisarile intaresc sistemul imunitar. Presiunea usoara exercitata asupra sternului si incarcatura emotionala pe care o creeaza acest lucru activeaza plexul solar. Se stimuleaza astfel glanda timus, care regleaza si echilibreaza productia de celule albe din sânge (care va ajuta sa va mentineti sanatosi).
5. Imbratisarea sporeste stima de sine. Inca de la nastere, atingerile venite din partea membrilor familiei ne arata ca suntem iubiti si speciali. Ca adulti, subconstientul nostru face conexiunea dintre atingeri/imbratisari si sentimentul de a ne simti valorizati. Practic, orice imbratisare primita reactiveaza capacitatea noastra de a ne aprecia si de a ne iubi mai mult.
6. Imbratisarea relaxeaza muschii si elibereaza tensiunea din corp. Mai mult, pot sa calmeze durerile prin cresterea circulatiei in tesuturile moi ale corpului.
7. Imbratisarile echilibreaza sistemul nervos. Pielea contine o retea de centuri de presiune, numiti corpusculi Pacinian, care pot simti atingerile si care sunt in directa legatura cu creierul. Raspunsul galvanic al pielii cuiva care primeste si ofera o imbratisare arata o schimbare in conductivitatea pielii. Efectul umezelii si al electricitatii din piele sugereaza o stare mult mai echilibrata in sistemul nervos dupa imbratisare.
8. Imbratisarile ne invata cum sa dam si sa primim si ne arata modul in care dragostea curge in ambele sensuri.
9. Imbratisarile, la fel ca meditatia si rasul, ne invata sa fim prezenti si sa curgem cu energia vietii. imbratisarile va scot din tiparele prestabilite de gândire si va conecteaza cu inima, cu sentimentele si cu respiratia.
10. Schimbul de energie care se produce in urma unei imbratisari reprezinta o investitie in relatie. incurajeaza empatia si intelegerea dintre doi oameni, iar câstigul se produce de ambele parti.”
Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge să scriu despre Dragobete. Și cu atât mai puțin, ca voi ajunge să-l și sărbătoresc alături de cea de care m-am îndrăgostit 💕 Dar… ce nu face dragostea din om! 😊😇
“Dragobetele, sarbatoarea dragostei la romani, isi are radacinile in traditiile dace si in credinta intr-un fel de zeu al iubirii, a carui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic si inceputul primaverii.
Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei si al bunei dispozitii. I se mai spunea Cap de Primavara sau Cap de Vara si era identificat cu Cupidon, zeul iubirii in mitologia romana, si cu Eros, corespondentul acestuia in mitologia greaca.
Un alt nume al sau era Navalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos si iubaret nevoie mare, care le face pe tinerele fete sa-si piarda mintile.
O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat intr-o buruiana numita Navalnic, de Maica Precista, dupa ce nesabuitul a indraznit sa ii incurce si ei cararile.
Probabil ca, in vechime, 24 februarie marca inceputul primaverii, ziua cand natura se trezeste, ursul iese din barlog, pasarile isi fac cuiburi, iar omul trebuia sa participe si el la bucuria naturii.
In ziua respectiva, semnalul era dat de pasarile nemigratoare, care se strangeau in stoluri, ciripeau, se imperecheau si incepeau sa-si construiasca cuiburile. Despre “pasarile” neinsotite la Dragobete stia toata lumea ca raman singure si fara pui pina in aceeasi zi a anului urmator.
Dupa modelul zburatoarelor, fetele si baietii se intalneau sa sarbatoreasca Dragobetele, pentru a ramane indragostiti pe parcursul intregului an. Daca timpul era favorabil, imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci flori de primavara.
In aceasta zi, satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala: “Dragobetele saruta fetele”. Sunt multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat.
Acest tablou al unei tinere care alăpta un bătrân într-o celulă a închisorii a fost vândut cu 30 de milioane de euro. Pictura poate părea perversă, dar povestea din spate este din înregistrări istorice.
Bietul om a fost condamnat la „moarte prin foamete” pentru furtul unei pâini în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea în Franța. Femeia era singura lui fiică și singurul vizitator al celulei sale. I s-a permis să-l viziteze zilnic, dar a fost îngrozită, văzând că nu primește mâncare.
Când, după 4 luni, bărbatul a supraviețuit fără pierderea în greutate, autoritățile au fost nedumerite și au început să o spioneze în celulă și, spre uimirea lor totală, au găsit-o să-și alăpteze tatăl la maximum, împărțind laptele bebelușului ei. Judecătorii au realizat atunci compasiunea și dragostea femeii față de tatăl ei, l-au grațiat și l-au eliberat.
Această bucată de istorie pune în evidență cât de profundă este compasiunea unei femei în viața noastră de zi cu zi pe care bărbații au tendința de a o ignora.
1. Dacă ai fi cetățean american, și ai avea în buzunar cel puțin 25 de dolari și nicio datorie la bancă, înseamnă că ai fi mai bogat decât 25 % dintre americani. 2. Unul din 8 americani, a lucrat cel puțin o dată ca angajat la McDonald’s. 3. Pentru un sclav, în anul 1850 s-ar fi plătit o sumă egală astăzi cu 12.000 de dolari. 4. În America mor anual peste 50.000 de persoane din cauza fumatului pasiv. 5. 25% dintre americani cred în reîncarnare. 6. Unul din trei americani este obez. 7. Statele Unite ale Americii a cumpărat în anul 1867 ALASKA de la Rusia pentru suma de 7,2 milioane de dolari. 8. America este țara în care sunt înregistrați cei mai mulți copii născuți „fără tată legitim” deoarece peste 40% dintre femeile care nasc sunt necăsătorite. 9. Firma APPLE are mai mulți operatori bancari decât Trezoreria Americană. 10. În SUA nu există nicio lege care să impiedice adolescenții să fumeze. Aceștia nu au voie să cumpere tigări, însă cu privire la consumul acestora nu exisă nicio dispoziție. 11. Fumatul este cauza pentru care unul din cinci americani moare. 12. În America, Valentines Day coincide cu ziua CONDOM Day(„ziua prezervativului”). 13. În America, pentru a întreține un copil până la facultate, trebuie să cheltuiești aproximativ 245.000 de dolari. 14. În fiecare an, statul american cheltuie 2.768.902 de dolari pentru fiecare prizioner din închisoarea Guantanamo. 15. 80% din terenurile din statul NEVADA sunt deținute de statul american. 16. În America sunt mai mulți utilizatori ai rețelei de socializare FACEBOOK decât participanți la ultimele alegeri prezidențiale. 17.SUA este singura țară din lume care nu are o limbă oficială. 18. Banana este cel mai popular și mai consumat fruct în America. 19. În fiecare zi în America sunt amendați peste 100.000 de șoferi pentru depășirea vitezei legale. 20. În anul 1893 un senator american a propus o lege care sugera schimbarea numelui din Statelor Unite ale Americii în Statele Unite ale Pământului.
Simt ca plutesc! Inca mai simt in narile mele parfumul placut al pielii ei, inca mai simt gustul buzelor ei si nu in ultimul rand, simt acea privire pătrunzătoare a ochiilor ei, iscoditoare si totodata cu un mic iz de superioritate…..
Apoi noaptea se sfârșește, ma trezesc si simt fiorul unei transpiratii reci………. pentru ca realizez ca a fost doar un vis si EA nu este acolo……. nu este langa mine asa cum am visat si mi-as fi dorit……
Ajungi sa te intrebi……… oare la ce folosesc visele? Se pot transforma ele in realitate? Putem noi sa influentam soarta si destinul?
Oricât mi-as dori sa aflu raspunsul la toate aceste intrebari stiu ca doar TIMPUL va da un raspuns cert!
Pana atunci, ma pot bucura ca am cunoscut si trăit senzatiile respective……. atatea cate au fost….
“Gemenele siameze Hensel s-au născut în 1990 într-o familie obișnuită din SUA, având un frate și o soră fără nicio problemă. Povestea surorilor Abby și Brittany Hensel este unică, deoarece puțini gemeni siamezi trăiesc până la vârsta lor.
Probabilitatea de a avea gemeni siamezi este de 1 din 200.000 de nașteri. Primul caz celebru din istorie au fost gemenii Chang și Eng Bunker, născuți în 1811 în Siam (Thailanda), de unde provine și termenul „siamez”. Când au devenit adulți, s-au mutat în SUA unde au devenit actori de circ. Au fost prieteni cu scriitorul Mark Twain și au trăit până la 62 de ani, murind în aceeași zi.
Cum funcționează corpul surorilor Hensel
Surorile aparțin grupului de gemeni siamezi numit parapagus. Acesta este numele gemenilor care sunt uniți pe lateral. Fetele au propriile lor organe, însă fiecare poate controla câte o mână și câte un picior, iar asta a dus la învățarea coordonării mișcărilor împreună pentru a se putea deplasa.
În marea majoritate a cazurilor de gemeni siamezi, inima sau chiar capul sunt afectate. Fuziunea organelor cheie este aproape întotdeauna fatală. Surorile Hensel au avut mare noroc, deoarece au două inimi, două stomacuri, patru plămâni și fiecare are propriul creier și propria coloană vertebrală.
Totuși, surorile trebuie să “utilizeze” în comun unele părți ale corpului cum ar fi organele de reproducere și ficatul (care este ușor mărit). Medicamentele luate de una dintre ele au efecte asupra amândurora.
De ce nu au fost separate
Operațiunea de separare a gemenilor siamezi este dificilă din punct de vedere medical. De obicei, doctorii nu spun că “vom face separarea”, ci că “vom încerca separarea”, iar această operație se face dacă gemenii siamezi au o probabilitate redusă de a supraviețui într-un singur corp.
În cazul surorilor Hensel, aproape toate organele cheie sunt duplicate, iar o eventuală încercare de separare le-ar fi pus viața în pericol.
Viața fetelor nu este deloc ușoară. De exemplu, Abby are 157 cm înălțime, fiind cu 10 cm mai înaltă decât sora ei. Prin urmare, Brittany merge fie pe vârfuri, fie pe tocuri, astfel reușind să își mențină echilibrul în timp ce se deplasează.
Cu toate acestea, ele au absolvit o facultate, pot conduce o mașină, să înoate sau să meargă cu bicicleta. Au apărut în câteva producții de televiziune în care vorbesc despre viața lor.“
“Comportamentul uman nu ar putea fi explicat si inteles fara multitudinea atitudinilor, starilor de spirit, manifestate de fiecare individ, in existenta sa cotidiana – de la bucurie, dragoste, compasiune, generozitate, altruism, onestitate, pana la egoism, ipocrizie, ura, minciuna etc.
Si, in mod paradoxal, diverse studii arata ca omul este inclinat, mai degraba, spre starile negative, care il fac sa sufere sau, mai mult, provoaca suferinta altora, resortul unui asemenea comportament fiind dorintele refulate sau incapacitatea de a descoperi si valorifica resursele benefice, autentice ale fiintei. Iata cateva dintre atitudinile pe care le putem observa, in fiecare zi, in jurul nostru, si care, vrand-nevrand, lasa amprente asupra felului nostru de a fi.
Sinceritatea
Sinceritatea este expresia fidela a sentimentelor reale, avand, intotdeauna, ca suport, adevarul, si poate fi inteleasa, in sens filozofic, drept o virtute, sau ca un risc, in viata cotidiana. Etimologic, cuvantul « sinceritate » provine din latinescul « sincerus », care inseamna « propriu », « pur ». In traditia musulmana, de exemplu, sinceritatea ocupa un loc central, existand convingerea ca identitatea dintre gandire si cuvantul rostit are un rol major in cresterea spirituala a unui individ, asa cum minciuna sau ipocrizia il pot cobori in “tenebre”. Credinciosii lui Mahomet, fondatorul Islamului, sustineau ca cea mai dura lupta cu sufletul este aceea prin care sa il faci sa fie sincer. Aristotel, la randul sau, remarca faptul ca sinceritatea si minciuna pot fi manifestari, cu scop precis sau fara scop constientizat, ale omului, dar ca « adevaratul caracter se releva in limbaj, in fapte, in modul de viata, fara a urmari neaparat un scop ». Sinceritatea este si una dintre valorile fundamentale ale crestinismului, sacrificiul lui Iisus fiind suprema dovada a respectului fata de adevar si credinta.
Cinstea
Cinstea este o valoare morala care se raporteaza la notiunea de bine, la ceea ce este just si adevarat, si se defineste in relatie cu valorile unei societati, ale unei colectivitati, ale unui grup sau ale unui individ. Presedintele american George Washington este una dintre personalitatile recunoscute pentru faptul ca nu mintea niciodata.
Empatia
Empatia desemneaza capacitatea de intelegere a sentimentelor, emotiilor, credintelor celuilalt. Termenul a fost impus de catre filozoful german Robert Vischer, inca din 1873, utilizandu-l in teza sa de doctorat, pentru a defini empatia estetica, interactiunea cu o opera de arta, generatoare de anumite reactii emotionale. Mai tarziu, in secolul al XX-lea, termenul a fost preluat de Karl Jaspers, psihiatru si filozof german, precum si de psihanalistul Sigmund Freud.
Altruismul
Altruismul este un termen utilizat pentru a descrie un comportament caracterizat prin actiuni care sunt in beneficiul altei persoane, o generozitate care nu asteapta rasplata. Cuvantul a fost impus in 1854, de catre Auguste Comte, intr-o lucrare intitulata « Catehismul pozitivist ». Daca Emmauel Kant sustinea, in « Fundamentele metafizice ale moravurilor », ca este aproape imposibil de a cunoaste adevarata motivatie a unei actiuni umane altruiste, Auguste Comte o punea pe seama dorintei sexuale, care poate fi, adeseori, sursa celor mai dezinteresate gesturi si fapte.
Singuratatea
Singuratatea este starea temporara sau pentru lung timp a unei persoane care nu este in relatie cu altcineva, situatie pentru care a optat sau pe care trebuie sa o accepte, daca nu are capacitatea de relationare si comunicare, stare ce poate avea efecte benefice sau nefaste, in functie de situatie. In societatea actuala, un subiect controversat este legat de intrebarea daca retelele de socializare de pe Internet accentueaza sau disipeaza sentimentul de solitudine, raspunsurile oferite de diverse studii pe aceasta tema fiind contradictorii.
Minciuna
Minciuna este o forma de deghizare a gandirii si a limbajului, cu scopul de a insela, o metoda de manipulare care vizeaza sa faci pe cineva sa creada sau sa faca ceva ce nu ar face daca ar sti adevarul. In traditia religioasa si filozofica, minciuna este considerata un viciu, un pacat. Ca atitudine care caracterizeaza anumite comportamente umane, minciuna isi are radacinile in dorinta de dominare a celuilalt, de valorizare a propriei imagini, in teama de implicare autentica in relatiile interpersonale, in lipsa de curaj. Exista, totusi, in viata sociala, o anume toleranta fata de minciuna, atitudine perpetuata de-a lungul timpului, avand in vedere ca « Istoria insasi este o minciuna pe care nimeni nu o contesta » – afirmatie atribuita, de catre unii, lui Napoleon, de altii, lui Winston Churchill.
Ipocrizia
Ipocrizia este o atitudine morala prin care se exprima sentimente si opinii in care un individ nu crede. Intr-o definitie de dictionar, ipocritul este cel al carui comportament nu exprima « gandurile inimii ». O astfel de atitudine presupune mai mult decat lipsa de sinceritate, inseamna lipsa de loialitate si de verticalitate. Mincinosul minte. Ipocritul vorbeste intotdeauna in distonanta cu gandirea sa, ca si mincinosul, dar comportamentul sau urmeaza cai care servesc unei strategii personale. In islamism, ipocritul este descris de catre Mahomet insusi ca fiind cel care are trei caracteristici: « minte, nu isi tine promisiunile si tradeaza increderea ». Loius Richard, un istoric francez al religiilor, defineste ipocrizia ca « o duplicitate tipica celor care se dau drept etaloane de virtute, in timp ce viata lor este numai scandaluri ». Daca in literatura, de exemplu, ipocrizia este o tema frecventa in satire, in comedii, unde este abordata dintr-o perspectiva ironica, in viata reala, aceasta atitudine reprezinta un « atentat » la ordinea si armonia lumii, in general, a vietii sociale, in special.
Egoismul
Egoismul este o trasatura de caracter, o atitudine a unei persoane ale carei actiuni sunt orientate exclusiv spre propriile interese, fara a tine seama de dorintele si nevoile celorlalti. Se asociaza adesea cu absenta empatiei, cu lipsa de respect fata de celalalt. In 1994, scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt a publicat un roman interesant, pe aceasta tema, intitulat « Secta egoistilor », in care tema este surprinsa din diverse unghiuri.
Ura
Ura presupune o ostilitate profunda, o aversiune intensa fata de cineva sau ceva, manifestari calculate, reci, sistematice. Filozoful spaniol Jose Ortega y Gasset definea ura ca « dorinta de a distruge pe cineva, de a-i suprima dreptul de a fi, o iritabilitate maxima provocata de faptul ca o anumita persoana exista ». Filozoful francez Alain Finkielkraut afirma ca, mai mult decat intoleranta, ura manifesta o respingere a oricarei responsabilitati si inchide adevarul in interiorul unei gandiri imobile.”
Piramida nevoilor sau Piramida lui Maslow, piramida dorinţelor
Piramida nevoilor și piramida dorințelor sunt componente ale unor teorii, prima concepută de psihologul american Abraham Maslow, cea de-a doua, de Gabriel Szapiro, specialist în marketing, şi care stabilesc nişte ierarhii care ne condiţionează comportamentul şi care ar putea oferi o cheie pentru echilibrul nostru interior şi pentru motivaţia sau lipsa de motivaţie în alegerile pe care, vrând-nevrând, le facem mereu sau atunci când întreprindem sau abandonăm activităţi, planuri, proiecte de viaţă etc.
În anii 1940, Abraham Maslow a reprezentat ierarhizarea nevoilor umane, parte a teoriei sale despre motivaţie, formulată în cartea “A Theory of Human Motivation”, sub forma unei piramide – Piramida lui Maslow, pe această teorie fondându-se principiile de construcţie şi afirmare a societăţii occidentale moderne a secolului al XX-lea.
În opinia psihologului american, există cinci niveluri ale nevoilor umane. Odată satisfăcut un nivel sau când simte că aşa ar fi, omul intră într-o fază temporară de relativ echilibru, după care trece la următorul nivel de nevoi, parcursul fiind dinspre baza piramidei spre vârf. Maslow explică faptul că nivelul nesatisfăcut este cel care orientează comportamentul uman. Ar fi inutilă, chiar imposibilă, tentativa de a împlini nişte nevoi din partea superioară a piramidei, dacă cele de la bază nu sunt satisfăcute.
Care sunt nevoile ființei umane
Piramida nevoilor întocmită de psihologul american Abraham Maslow pune în evidenţă cinci niveluri de necesităţi, de la cele primare, pe care le numeşte nevoi vitale sau psihologice, trecând prin nevoile de securitate (mediu stabil şi previzibil, locuinţă, serviciu etc.), prin cele de apartenenţă (iubire, integrare într-un grup etc.), de stimă (încredere, respect de sine şi aprecierea altora), până la nevoile de valorizare/realizare de sine, care să dea un sens existenţei.
Primul nivel (baza piramidei): Nevoile vitale/psihologice
Uităm adesea că, în calitatea noastră de fiinţe umane, nu numai pentru a fi fericiţi, dar pentru a exista, avem nevoie înainte de orice, să respirăm, să ne hrănim (în sensul primar al termenului), să dormim etc. aşadar, foamea, setea, somnul, sexualitatea, locuinţa – acestea sunt nevoile vitale sau psihologice, care se află la baza piramidei lui Maslow şi, numai după ce acestea sunt asigurate, omul devine preocupat de cele din nivelul următor.
Al doilea nivel: Nevoile de securitate
Acest al doilea nivel al piramidei nevoilor sau piramida lui Maslow, a stârnit unele polemici, punându-se întrebarea dacă nevoia de securitate este una vitală sau este efectul organizării sociale în interiorul căreia s-a creat o “iluzie a securităţii”. Printre nevoile de securitate se numără securitatea afectivă – a avea o casă, un serviciu – precum şi securitatea fizică – dreptul la proprietate privată, la sănătate etc.
Al treilea nivel: nevoia de apartenenţă
Nivelul de apartenenţă vizează iubirea, prietenia, relaţia cu familia, integrarea într-un grup, în funcţie de afinităţi, preocupări, pasiuni etc.
Al patrulea nivel: Nevoia de stimă
Acest al patrulea nivel, penultimul din piramida nevoilor, spune Maslow, se leagă de faptul că omul, odată ce îşi împlineşte nevoile primare, îşi creează altele. Cine are un acoperiş deasupra capului, o familie, prieteni şi un loc de muncă, va deveni interesat de succes, de recunoaştere, în cadrul comunităţii căreia îi aparţine, preocupat fiind, în acelaşi timp, şi de stima de sine.
Al cincilea nivel: Nevoile de autoimplinire şi valorizare de sine
Acest ultim nivel, din piramida nevoilor sau piramida lui Maslow, cuprinde ceea ce dă sens existenţei, ceea ce face că omul să nu rămână prizonier, inerţial, al unor nevoi primare, ci să se elibereze de prejudecăţi, să se accepte pe sine, să-şi cultive stima de sine, să fie inventiv şi liber, să-şi consolideze integritatea.
Spre sfârşitul vieţii, Abraham Maslow a mai adăugat un nivel piramidei nevoilor, pe care l-a numit self transcendence (auto-transcendenţa) sau căruia i-am putea spune “depăşire a sinelui”. Acesta ar presupune, după explicaţiile lui Maslow, situaţia în care un individ s-ar dedica unui ideal, unei cauze înalte, precum dreptatea socială, o credinţă religioasă, cercetarea ştiinţifică de înalt nivel, o experienţă foarte intensă, care iese din sfera obişnuitului. Mai trebuie subliniat, pe de altă parte, că specificitatea fiecărei nevoi este condiţionată şi de alţi factori, precum cultura căreia îi aparţine un individ, educaţia, mediul social etc.
Piramida dorințelor concepută de Gabriel Szapiro
Piramida nevoilor sau piramida lui Maslow cuprinde necesităţile fundamentale şi nu dorinţele oamenilor. Este firesc să ne întrebăm care este diferenţa între nevoi şi dorinţe. O nevoie este o insatisfacţie, o lipsă a unei necesităţi esenţiale pentru a trăi – organică, socială, mentală etc. Insatisfacţia sau lipsa se exprimă prin senzaţii: foamea exprimă nevoia de a mânca, teama exprimă nevoia de securitate s.a.m.d., iar dacă aceste nevoi nu sunt împlinite, ele pot bloca viaţa sau dezvoltarea unui om.
Dorinţa îşi are originea în subconştient, iar în planul conştientului ia forma unei emoţii referitoare la o necesitate non-vitală, ceva ce poate fi foarte puternic, dar nu esenţial pentru viaţă. Locuinţa, hrana, medicamentele etc. sunt necesităţi, ieşirea la un restaurant, hainele de firmă, vacanţele etc. sunt dorinţe.
După modelul lui Maslow, Gabriel Szapiro, specialist în marketing, a conceput, având în vedere profilul omului contemporan, piramida dorinţelor. El a pornit de la premisa că lumea s-a schimbat fundamental în epoca modernă, că, în paradigma economico-socială, consumul ocupă un loc central, experienţele s-au diversificat, dorinţa de “a avea” a crescut exponenţial, omul a devenit “un consumator”.
Cele cinci niveluri ale piramidei dorinţelor, în viziunea lui Gabriel Szapiro sunt: dorinţele “neaşteptate”, dorinţe de emoţie, dorinţe de partajare, dorinţe de apartenenţă, dorinţe de valorizare de sine.
Citește în continuare despre cele 7 caracteristici ale persoanelor împlinite, aici
Joi 02.12.2021
Hunza – tribul misterios care nu se îmbolnăvește niciodată
În nordul Pakistanului, pe valea râului Hunza, la 2400 de metri altitudine, există o comunitate cunoscută pentru longevitatea unică. La prima vedere, oamenii sunt zâmbitori, bine făcuţi şi foarte puternici. Locuitorii de aici trăiesc în medie 100 de ani, ceea ce i-a determinat pe antropologi să studieze obiceiurile, ritualurile şi stilul lor de viaţă.
Cordialitatea şi respectul sunt valori extrem de importante, care îi ţin departe de conflicte şi de furie. Pe de ală parte, ei adoptă o dietă aproape vegetariană care îi menţine sănătoşi şi puternici. Exerciţiile fizice sunt fundamentale pentru ei şi arareori se îmbolnăvesc. Nu ştiu ce sunt tumorile sau alte infecţii care pentru noi sunt un lucru obişnuit.
Cordialitatea şi respectul sunt valori extrem de importante, care îi ţin departe de conflicte şi de furie. Pe de ală parte, ei adoptă o dietă aproape vegetariană care îi menţine sănătoşi şi puternici. Exerciţiile fizice sunt fundamentale pentru ei şi arareori se îmbolnăvesc. Nu ştiu ce sunt tumorile sau alte infecţii care pentru noi sunt un lucru obişnuit.
Care este secretul poporului Hunza?
Secretul poporului Hunza este stilul de viaţă sănătos. Dieta, un factor primar care întreţine starea lor de sănătate, este bogată în fructe şi carbohidraţi, cu un aport aproape nul de proteine. În timpul verii, ei mănâncă foarte multe legume şi fructe crude. În timpul iernii se hrănesc cu caise uscate, brânzeturi de ovine şi cereale (care pot germina), cum ar fi mei, orz şi grâu. Consumul de carne este limitat la o dată sau de două ori pe an, iar atunci mănâncă miel sau pui.
Prin tradiţie, oamenii din Hunza fac posturi obligatorii în care se hrănesc numai cu sucuri de caise. Aceasta se întâmplă chiar înainte ca fructul să se maturizeze, ca un ritual de aşteptare. Aceste perioade de consum scăzut de alimente ar fi ajutat, de asemenea, la consolidarea sistemului imunitar, consideră experţii. La rândul său, consumul crescut de caise ar proteja de cancer. Sâmburii, utilizaţi pentru fabricarea uleiului, conţin vitamina B17, o substanţă anticancer puternică, care este indicat să fie administrată în doze mici.
Pe de altă parte, oamenii din Hunza nu stau niciodată. Merg zilnic între 15 şi 20 de kilometri, culegând fructe şi diferite ierburi sau doar pentru a se plimba. Chiar şi persoanele în vârstă participă la aceste excursii, fără nicio durere sau disconfort.
Cel de-al treilea factor pe care mulţi experţi îl consideră benefic este obişnuinţa de a face baie cu apă rece ca gheaţa. Persoanele de la Hunza fac o baie în râu, deşi apa are o temperatură de aproape 0°C. Pentru a finaliza stilul de viaţă aproape exemplar, Hunza are şi rată crescută de alfabetizare, în comparaţie cu alte popoare din Pakistan. Aceşti oameni sărbătoresc înţelepciunea, curtoazia şi toleranţa.
Unii turişti afirmă că nu veţi vedea niciodată un locuitor al acestei zone cu o faţă tristă, neprietenoasă sau certându-se cu cineva. Dimpotrivă: ei celebrează respectul într-un mod plăcut şi toţi locuitorii se apără în mod egal.
În ciuda religiei musulmane, oamenii din Hunza nu-şi forţează femeile să-şi acopere feţele. Ei păstrează o independenţă similară oricărui alt popor şi un statut preponderent asemănător, deoarece aceştia sunt responsabili de conservarea, depozitarea şi gestionarea resurselor alimentare ale întregului trib.
Matrioska, păpuşile ruseşti – mai mult decât o simplă jucărie. De la metaforă – simbol, la sentimentul sinelui
Matrioska (Matrioşca) este numele celebrei păpuşi ruseşti, construită din lemn de tei sau de mesteacăn, viu colorată, goală în interior, care se deschide la jumătate, pe orizontală, şi în care sunt introduse alte păpuşi identice, din ce în ce mai mici (a doua figurină conţine o alta similară şi aşa mai departe). O serie are, de obicei, 5, 7 sau 10 păpuşi, dar pot fi şi modele mai mari, până la 24 de figurine, chiar 64.
Cuvântul “Matrioska” este un derivat diminutival de la prenumele feminin “Matriona”, asociat, în mod tradiţional, cu imaginea unei femei de la ţară, cu înfăţişare care impune respect – un nume cu aceeaşi etimologie ca “мать” (mamă) și “матрона” (matroană). Există şi variante masculine, care întruchipează eroi legendari.
Frumuseţea unui astfel de obiect rezidă în felul în care sunt pictate păpuşile, de obicei reprezentând o femeie care poartă un sarafan roşu sau înflorat (rochie tradițională rusească), celelalte păpuși putând fi de ambele sexe, cea mai mică fiind, de regulă, un bebeluș. Deşi păpuşile mai mici par identice cu cea mai mare, există totuşi câte un detaliu prin care diferă.
Păpuşile Matrioska se ofereau cândva la nunţi ca simboluri ale prosperității şi ale fertilităţii, pentru ca familia nou întemeiată să aibă mulţi copii. Au devenit cunoscute în lume de la momentul în care, în anul 1900, au fost prezentate la Expoziţia Universală de la Paris, unde au primit şi o medalie de bronz.
Istoria secretă a păpuşilor Matrioska
“Tatăl” păpuşilor Matrioska este Serghei Malioutine, un meşter popular, pictor, care lucra, la sfârşitul secolul al XIX-lea, pentru un mare industriaş rus, Savva Mamontov, cunoscut în epocă şi în calitatea lui de protector al artelor.
Ceea ce mai puţini ştiu este faptul că Serghei Malioutine, pentru a realiza păpuşile care au devenit emblematice, în lume, pentru cultura populară rusească, s-a inspirat din imaginea unor păpuşi japoneze, reprezentând “Shichi-fuku-jin” („Șapte zeități ale fericirii”), aduse de Mamontov, din Japonia. Păpușa cea mai mare îl reprezenta pe Fukurokuju, un zeu cu o expresie fericită, cu o frunte deosebit de înaltă, în această păpuşă fiind cuibărite celelalte șase zeități.
Malioutine a desenat o schiță pentru o versiune rusească a acestor păpuși japoneze, versiune care a fost sculptată în lemn de Vasily Zvezdotchkin, în Atelierul de Educație a Copiilor (înfiinţat de Mamontov) şi pe care Serghei Malioutin a pictat-o. Această primă serie a fost formată din opt păpuși – cea mai mare era o fată care purta șorț, iar celelalte, din interior, alternau un băiat și o fată, pentru a se termina cu un bebeluș. De la începutul secolului al XX-lea s-a păstrat o Matrioska reprezentând o ţărancă, ţinând în braţe un cocoş.
Alt model al păpuşii Matrioska, oul de Paşte tradiţional
Pe de altă parte, modelul jucăriilor incluse una în alta era destul de vechi şi în Rusia, cunoscute fiind ouăle de Paşte realizate în acest fel, tot din lemn, frumos pictate. Faimoase sunt, de pildă, ouăle Faberge realizate de bijutierul curţii imperiale ruseşti, la comanda lui Alexandru III, penultimul ţar al Rusiei, şi a lui Nicolae II, ultimul împărat al Rusiei, rege al Poloniei şi duce de Finlanda, pentru a le dărui, de Paşte, soţiilor lor, Maria Feodorovna, respectiv Alexandra Feodorovna.
Desigur, ouăle Faberge au devenit celebre prin frumuseţea şi opulenţa lor – făcute din email, acoperit cu platină, iar în interior, absolut spectaculos, un pui multicolor, din aur, purtând o coroană în miniatură, iar pe coroană era montat un alt ou, mai mic, din rubin. Dar modelul este cel al ouălor tradiţionale, din lemn, pictate, care ascundeau alte figurine în interior.
Păpuşa Matrioska şi specificul naţional rusesc
Începând cu anii 1900, păpuşa Matrioska a fost asociată tuturor momentelor importante din viaţa publică din Rusia – păpuşi care întruchipau astronauţi cu căşti şi costume de zbor, cuibărite într-o rachetă, pentru a marca o nouă etapă în cucerirea spaţiului, păpuşi reprezentând liderii URSS (Mihail Gorbaciov, Leonid Brejnev, Nikita Hrușciov, Stalin și Lenin), dar şi pe cei de astăzi.
Alături de acestea însă păpuşile Matrioska tradiţionale, cu feţele lor senine, zâmbitoare, cu farmecul lor atemporal, au rămas un simbol al ruşilor, în general, pentru că întruchipează stilul şi caracterul naţional, maternitatea, familia, unitatea și căldura umană. În plus, în plan simbolic, păpuşile exprimă şi o idee preţuită de oamenii de rând – aceea a devărului care s-ar ascunde în spatele aparențelor înșelătoare, ca în vechile povești rusești.
În 2001, s-a deschis, la Moscova, primul Muzeu Matrioska, în care se găsesc peste 14 mii de exemplare de păpuşi şi din care se vede în ce fel s-a schimbat imaginea acestora de-a lungul anilor şi cum au cucerit, de fapt, întreaga lume.
De la metaforă – simbol, la sentimentul sinelui
Modelul păpuşilor Matrioska, în epoca modernă, le-a sugerat psihologilor şi psihanaliştilor o metodă de analiză, bazată pe introspecţie, de care orice om are nevoie, pentru a şti cine şi cum este. Comportamentul omului adult este condiţionat, spun specialiştii, de conştiinţa de sine, de eul profund.
Prin analogie cu păpuşile Matrioska, fiecare individ se defineşte printr-un “ego”, care ar corespunde “păpuşii” celei mai mari, care le ascunde pe celelalte, este cel care încearcă să se adapteze la realitate, dar care este condiţionat de “păpuşile” mai mici, ascunse în interior – adică “sinele”, rezervorul primitiv şi neorganizat de impulsuri şi de dorinţe, locul refulărilor, şi “copilul interior”.
Fiecare păpuşă adăpostită într-o alta ar reprezenta “copilul interior”, în etape importante din construcţia sa – de la viaţa intrauterină (reprezentată de cea mai mică păpuşă), la bebeluşul de la naştere până la 3 ani (care exprimă şi caută să fie satisfăcut în nevoile sale vitale), la copilul cu toate emoțiile și impulsurile sale, apoi “păpușa” reprezentând adolescentul care poate să fi avut sau nu criza lui (esențială în construcția adultului în devenire) şi, în sfârșit, marea “Matrioska”, cea care reprezintă adultul, aşa cum se înfăţişează în faţa celorlalţi.
Ca adulţi, credem că deținem controlul asupra vieții noastre, acționând și luând deciziile într-un mod voluntar, raţional, fără să ne gândim la toate “păpușile” interioare care ar putea explica blocajele, frustrările, neputinţele, revoltele, suferinţele din viaţa adultului. În funcţie de cum au fost “modelate”, conştientizând existenţa acestor “păpuşi” interioare, adultul poate face pace cu acestea, pentru a prelua controlul, pentru a-şi găsi echilibrul, pentru a exprima tot potenţialul de creativitate şi spontaneitate, pentru a fi aşa cum îşi doreşte.
Suntem ca nişte păpuşi ruseşti
Păstrând comparaţia cu Matrioska, unii psihologi spun că păpuşa cea mai mare ar corespunde comportamentului omului adult, în timp ce păpuşa/ păpuşile din mijloc ar reprezenta emoţiile, iar cea mai mică, nevoia/ nevoile, aceasta din urmă condiţionându-le, chiar fără să ne dăm seama de acest lucru, pe celelalte.
De la nevoile de la baza Piramidei lui Maslow (foamea, setea, somnul, sexualitatea, locuinţa), până la cele din vârful piramidei – nevoia de securitate (casă, serviciu, securitatea fizică), de stimă, de autoimplinire şi valorizare de sine – toate generează emoţii, iar emoţiile condiţionează comportamentul.
“Matrioska” cea mare (ceea ce suntem ca adulţi) va fi frumos colorată, tonică şi puternică, dacă şi cele mici, din interior (sinele), vor fi la fel. Iar această armonizare se realizează când fiecare va găsi drumul spre adevăratul sine, eliberându-se de frici, măşti, tipare, convingeri care limitează, făcând loc pentru acceptare, înţelegere, încredere, respect de sine.
Contrar credinței populare, fulgerul poate lovi același loc de două ori și, de asemenea, vine într-o varietate de culori. Este una dintre cele mai vechi fenomene observate pe planeta noastră. Chiar dacă fulgerul este frumos, este și foarte periculos.
Poate provoca moartea oamenilor și animalelor, precum și distrugerea proprietăților.
Ce anume determină culoarea fulgerului?
Aspectul fulgerului depinde de condițiile atmosferei (praf, umezeală, ceață și altele) și, din cauza acestora, pot apărea în diferite culori. La lovirea unui obiect sau a solului, fulgerul are de obicei culoarea roșie sau portocalie. Cea mai comună culoare este albul, dar fulgerele pot apărea și în albastru, galben, violet și chiar verde.
Atmosfera este un factor major în determinarea culorii fulgerului. Cu cât temperatura este mai ridicată (se poate încălzi până la 27.760 de grade Celsius), cu atât este mai aproape de sfârșitul spectrului de culori.
„Frumusețea este în ochiul privitorului”, a spus Margaret Wolfe Hungerford, și merge și pentru frumusețea fulgerului, deoarece distanța dintre fulger și observator schimbă percepția culorii.
Acest lucru se datorează faptului că lumina fulgerului se poate împrăștia în timp ce călătoreste, datorită particulelor de praf din aer, precum și a compoziției aerului și pot schimba modul în care fulgerele apar în ochii observatorului.
Ce ne spun diferitele culori despre fulgere?
În afară de a fi o prezentare minunată a frumuseții naturii, diferite culori ale fulgerului oferă și informații despre furtună și condițiile meteorologice. Toate tipurile de fulgere sunt considerate periculoase, dar nu în același grad. De exemplu, culoarea cea mai comună este albul, dar este și cea mai fierbinte și indică concentrații scăzute de umiditate în atmosferă.
De asemenea, este una dintre cele mai puternice și periculoase culori ale fulgerului, datorită faptului că este cel mai fierbinte. Fulgerele galbene sunt foarte rare, dar tind să fie mai reci decât restul și indică o furtună uscată și cantități mari de praf. Atât fulgerele violete, cât și cele albastre sunt adesea însoțite de ploi, grindină și alte precipitații.
Există, de asemenea, fulgere verzi, dar sunt greu de observat, deoarece este ascuns în interiorul norului. Singurele dovezi fotografice ale unui astfel de fenomen s-au întâmplat în Chile. Deoarece fulgerul albastru poate călători rapid și poate trece oricând, este considerat cel mai periculos.
Fulgerele pot ucide și pot lăsa consecințe imense asupra corpului, cum ar fi insuficiența cardiacă, arsuri și convulsii.
5 tipuri de suflete pereche de care te vei îndrăgosti în viață
În cazul în care și tu îți pui des întrebarea când îți vei găsi sufletul pereche, află că este posibil să îl fi întâlnit deja și asta deoarece cei mai mulți dintre noi avem mai multe suflete pereche de-a lungul vieții.
Aceste persoane au un impact puternic în viața noastră și doar prin simpla lor prezență ne influențează mai mult decât am crede. Există unele tipuri de suflete pereche care vor sta lângă tine mereu, iar altele te vor părăsi mai repede decât ți-ai dori. În această situație este dificil să înțelegem că unii oameni au un rol de îndeplinit pentru o perioadă limitată de timp, iar plecarea lor ne afectează atât de mult, încât de cele mai multe ori am prefera să nu mai cunoaștem și alte persoane.
Când vorbim despre suflete pereche nu ne referim la acel moment în care v-ați privit și v-ați gândit că vă veți iubi pentru totdeauna, ci pur și simplu despre persoane care fie apar pentru a te învăța ceva, fie pentru a te schimba pentru totdeauna.
De-a lungul vieții vei întâlni 5 tipuri de suflete pereche și acestea vor fi incredibile, iar momentele petrecute alături de ele vor fi memorabile.
1. Sufletul pereche care te va schimba cel mai mult Sufletul pereche care te va afecta poate cel mai mult nu va veni în viața ta pentru a-ți aduce pacea, ci mai degrabă pentru a schimba totul, pentru a te forța să te reinventezi. De cele mai multe ori acesta este partenerul care te va cuceri cel mai ușor, însă relația cu el se va dovedi a fi un adevărat carusel. Veți avea o mulțime de momente plăcute împreună, însă finalul va fi atât de dramatic, încât vei simți că ai supraviețuit unei furtuni puternice.
Partea bună după o astfel de relație? Vei putea să o iei de la zero, sfârșitul relației cu această persoană fiind practic un nou început pentru tine. Împrejurările te forțează să fii mai puternică și, tocmai de aceea, este o relație de care ai nevoie, deși este dureroasă.
2. Sufletul pereche prieten Ți se va întâmpla în viață să întâlnești o persoană și pur și simplu să aveți o conexiune imediată. Vei simți că îl cunoști dintotdeauna, deși v-ați întâlnit de puțin timp. Nu va fi vorba despre o atracție sexuală, ci veți simți că puteți vorbi despre orice.
Ai putea vorbi cu această persoană ore întregi și nu te vei plictisi, ajungând să vă împărtășiți și cele mai intime detalii. Acest suflet pereche va ajunge să te cunoască chiar mai bine decât o faci tu și te va înțelege cel mai bine.
Ar trebui să prețuiești această prietenie și să o păstrezi pentru totdeauna.
3. Sufletul pereche cu care vei avea o relație nonconformistă Această persoană va intra în viața ta, însă pentru o perioadă scurtă de timp. Veți avea o relație minunată, fie că este vorba despre prima iubire, o aventură sau o „prietenie cu beneficii”.
Scopul acestei persoane este să apară în viața ta, însă nu va rămâne pentru totdeauna, învățându-te lucruri importante despre tine, care-ți vor fi utile în viitor.
De obicei, aceste relații nu încep cu o conexiune directă și acei fluturi în stomac, însă în timp ajungeți să aveți sentimente. De cele mai multe ori, după încheierea relației ajungi să rămâi prietenă cu această persoană.
4. Sufletul pereche pe care îl întâlnești pentru puțin timp Vei întâlni această persoană întâmplător, fie în timpul unei călătorii, fie în timpul unei petreceri. Veți vorbi puțin, însă vei rămâne cu impresia că recunoști această persoană de undeva. Deși veți petrece puțin timp împreună, îți va spune lucrurile potrivite și te va ajuta să iei o decizie sau îți va da sfaturile potrivite pentru drumul tău în viață.
5. Sufletul pereche alături de care vei trăi o poveste perfectă de iubire Acesta este sufletul pereche pe care îl căutăm noi toți. Persoana cu care te înțelegi imediat, poate doar din priviri. Dacă ești norocoasă, veți ajunge să trăiți toată viața împreună, având o poveste de iubire de invidiat.
Această persoană va reprezenta totul pentru tine și vei simți că vei putea face absolut orice lângă acest partener.
De ce bat clopotele bisericilor catolice din toată lumea, zilnic la ora 12.
Datorită unui român: Iancu de Hunedoara (înmormântat în Catedrala Catolică din Alba Iulia), considerat salvatorul lumii creştine.
S-a întâmplat în 1456, când Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, a învins, la Belgrad, armata Imperiului Otoman condusă de Mahomed al II-lea, care viza nici mai mult nici mai puțin decât ocuparea Europei.
În acea bătălie, sultanul dispunea de 150.000 de soldaţi și 300 de tunuri. De partea cealaltă, Iancu de Hunedoara apăra garnizoana Belgrad cu 30.000 de vlahi şi sârbi ortodocşi.
De două ori au reușit turcii să pătrundă în oraş și tot de atâtea ori au fost respinşi. A fost respins și al treilea atac, apoi s-a trecut la contraatac. Tunurile turcilor au fost capturate şi folosite împotriva armatei sultanului. Câteva zile mai târziu, turcii se retrag dezordonat, lăsând în urmă 24.000 de morți.
A fost cea mai mare victorie de până atunci a creştinătăţii împotriva turcilor. Ca omagiu, papa Calixt al III-lea a decretat victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca fiind ”cel mai fericit moment al vieţii sale” şi a decretat, printr-o bulă papală, ca toate clopotele bisericilor catolice să fie trase în fiecare zi la ora 12.00.
Iancu de Hunedoara nu a apucat să se bucure de acest omagiu: voievodul transilvan a murit la câteva zile după victorie, din cauza ciumei. Clopotele din bisericile catolice încă se aud, zilnic, la prânz, în toată lumea, ca un omagiu adus lui Iancu de Hunedoara.
Cred că puţini ştiu că in România exista un monument care reprezintă un falx dacic (arma, se pare, adaptata dupa secera).
Aceasta arma a dacilor, cea mai eficace, se spune ca i-a determinat pe romani ca, după războiul de la 101-102, să-şi modifice coifurile şi scuturile, care nu rezistau din cauză că tăişul situat pe interiorul curburii, puterea loviturii şi efectul de secerare dat de conformaţia armei, formau o combinaţie distrugătoare.
Falxul dacic era de două feluri: pentru o mână sau pentru două mâini. Varianta mică (cea pentru o mână) se numea sica (seceră) în limba dacă, un fel de pumnal.
Falxul gigantic este făcut din bronz şi alamă, iar vârful lui este orientat înspre Roma. Monumentul este creaţia sculptorului Nicolae Adam, a fost realizat în anul 2008 in memoria lui Decebal si este situat intre Simeria şi Orăştie, jud. Hunedoara (DN 7).
PS În satul Craiva Veche din judeţul Alba, la doi paşi de vechea cetate dacică de la Piatra Craivii, un fierar cum nu mai există astăzi în România fabrică arme şi unelte antice unicat după metodele folosite odinioară de strămoşii daci .
Emanuel Bezeriţă (47 de ani), alias Komakiza, după numele unui soldat dac mercenar în Egipt, şi-a amenajat la Craiva Veche o căsuţă şi un atelier în care lucrează cu aceleaşi unelte care existau pe vremea dacilor şi romanilor.”..
Poate că nu toată lumea știe că Popeye a existat cu adevărat.
Frank „Rocky” Fiegel, a inspirat personajul lui Popeye. A fost un marinar polonez, care a emigrat în Illinois în Statele Unite, care a fost mereu implicat în lupte și raiduri.
Frank era cunoscut și pentru puterea sa extraordinară. A învins adversarii mult mai mari decât el, până la punctul în care uneori se ridicau de la sol când îi lovea cu un nepercut. De asemenea, este amintit pentru inima sa bună și afecțiunea pentru copii.
Caricaturistul Elzie Crisler Segar era apropiat de Frank și a creat personajul Popeye în 1919 pentru o carte de benzi desenate din New York Journal inspirată de prietenul său.
Frank avea un ochi mai mare decât celălalt, așa că desenatorul a botezat personajul „Pop-Eye” care în engleză este numele unei boli care afectează unii pești, lăsându-i cu un ochi mai mare decât celălalt. Cutia de spanac care dă putere marinarului a existat și în viața reală și a fost gustarea lui Frank în timpul pauzei sale de lucru la port.
Olivia Oyl a fost inspirată de o femeie adevărată pe nume Dora Paskel, în timp ce Brutus a fost inspirat de un băiat foarte puternic care a venit în portul în care era Franz „Rocky” Fiegel și a luptat împotriva lui. Frank – Popeye, desigur, a câștigat meciul!
Cum se îndrăgostesc bărbaţii. Află care sunt cele şapte stadii ale iubirii
Cum se indragostesc barbatii si ce trece cu adevarat prin mintea lor? In cazul lor, sentimentul de iubire nu-si face aparitia decat dupa o perioada. In timp ce femeile simt afectiune de indata ce cunosc un barbat care le place, mintea barbatilor functioneaza diferit. Iata care sunt cele sapte stadii ale iubirii pentru barbati, potrivit unica.ro.
Stadiul 1 – Aprecierea
In primul stadiu este vorba doar despre atractie fizica. Barbatii sunt oarecum superficiali cand vine vorba de atractie. In timp ce femeile se pot indragosti dupa prima conversatie, barbatii sunt atrasi doar de aspectul fizic al unei femei si atat. Desigur, fiecare barbat are preferintele lui personale – poate fi vorba de chipul tau, picioarele tale, zambetul tau sau felul in care iti treci mainile prin par atunci cand vorbesti cu el. E posibil chiar sa nu stie exact ce anume ii place la tine, insa atractia o va simti.
Stadiul 2 – Infatuarea
Barbatii apreciaza multe femei. Incearca tot timpul sa fure priviri sau sa le atraga atentia, insa nu intotdeauna cu succes, fie pentru ca nu se straduiesc suficient sau pentru ca femeile nu sunt interesate. Stadiul infatuarii este cel in care barbatii flirteaza.
Un barbat poate aprecia multe femei, dar nu se indragosteste de toate. Daca apreciaza o femeie si doreste sa o curteze, intra in stadiul doi, cel al infatuarii.
Un barbat poate flirta in diferite moduri, insa daca tu nu-i accepti avansurile, cel mai probabil va uita de tine si va trece la curtarea unei alte femei pe care o considera atragatoare. E usor pentru el sa treaca de la o femeie la alta acum deoarece va mai trece prin cateva stadii pana sa se hotarasca sa se indrgosteasca.
Stadiul 3 – Atractia
Daca o femeie atragatoare raspunde avansurilor unui barbat, acesta intra in stadiul atractiei. Pana acum, barbatul putea sa treaca de la o femeie la asta fara niciun regret, chiar daca era respins. Nu s-a straduit prea mult sa-ti castige interesul si nu s-a indragostit inca, astfel ca respingerea nu l-a afectat.
Dar daca ii arati ca te intereseaza sau daca el presupune ca avansurile sale au gast un raspuns in tine, trece in stadiul atractiei. Acum decide sa te faca sa il placi.
Stadiul 4 – Impresionarea
Desi a ajuns deja in stadiul patru, este departe de a se fi indragostit. Acum, tot ce vrea este sa te faca sa-l placi. Isi pune pe tava toate atuurile, te invita la cina si chiar iti ofera cadouri pentru a te face sa il placi. Nu este indragostit, dar vrea sa iasa ceva bun din timpul petrecut cu tine.
Stadiul 5 – Convingerea
Daca a trecut cu succes prin stadile anterioare, incepe sa se intrebe daca nu cumva e ceva mai mult la mijloc. Dar, in loc sa se indragosteasca, este mai degraba interesat de a te face pe tine sa te indragostesti de el.
In acest stadiu poti fi sigura ca te place cu adevarat si ca vrea sa se vada cu tine in continuare, insa nesiguranta il chinuie si nu se va linisti pana nu este sigur ca il placi.
Acest stadiu este cel mai des intalnit in cazurile cand se indragosteste de o prietena. Daca iti este prieten, nu poate incerca sa te impresioneze cu cadouri sau invitatii la cina, insa se da peste cap pentru a te face sa il placi. Ceea ce-l macina cel mai tare este cum sa te faca sa iesi cu el in oras, si doar cu el.
Stadiul 6 – Reafirmarea
Daca te convinge si te face sa te indragostesti de el, e un om fericit. Ii place incotro se indreapta lucrurile. Pana acum, insa, a fost mai preocupat de a te face pe tine sa il placi pe el, nu s-a intrebat niciodata cu adevarat daca te place si daca chiar vrea cu sa aiba o relatie cu tine. Doar dupa ce simte ca te-ai indragostit de el isi pune cu adevarat intrebarea: vreau sau nu vreau sa am o relatie serioasa cu ea?
Stiu, pare egoist din parea lui, dar asa sunt barbatii – inainte actioneaza si abia apoi isi pun intrebari. Evolutia i-a inzestrat cu acest mod de gandire pentru a se asigura ca perpetueaza specia – procreeaza, nu-ti pierde timpul cu detaliile.
Acum ca te-ai indragostit de el, poate in sfarsit sa cantareasca cu adevarat relatia. Simte ceva pentru tine? Va fi fericit cu tine? Esti femeia pe care si-o doreste sau de care are nevoie?
Stadiul 7 – E gata sa iubeasca
Daca un barbat e cu adevarat convins ca te place si vrea sa fie cu tine, intra in stadiul final, acela al iubirii. Pe de alta parte, daca nu este convins ca esti perechea potrivita pentru el, poate incepe sa te evite si isi pierde interesul din cauza ca e confuz.
Te-ai intalnit vreodata cu un barbat super care a inceput sa devina indiferent dupa o perioada? Sau, mai rau, a incetat complet sa te mai caute? Ei bine, acum stii de ce.
Cum intorci jocul in favoarea ta
Modul in care barbatii se indragostesc e cu adevarat enervant, nu crezi? Si cel mai rau este sa stii ca are nevoie ca tu sa te indragostesti de el inainte sa se gandeasca sa aiba o relatie cu tine, dar nu prea ai ce face in aceasta privinta. Nici el nu are.
Dar daca esti hoarata sa-l faci sa se indragosteasca de tine, e timpul sa intri si tu in joc si sa intorci lucrurile in favoarea ta. Nu face evident faptul ca il placi inca de la inceput. Pozeaza in femeia greu de cucerit. Il va face sa munceasca mai mult pentru a-ti castiga dragostea si, cand o va face, nu va mai dori sa te lase sa pleci, tocmai pentru ca s-a chinuit atat de mult sa te prinda. Daca vrei sa-i castigi inima si sa te doreasca, tine minte intotdeauna sa-l faci sa munceasca pentru afectiunea ta.
Un grup de turiști vizitau o fermă de crocodili și se aflau într-o structură plutitoare în mijlocul unui lac de crocodili. Proprietarul fermei a strigat: “Cine sare în apă și înoată până la țărm, va primi 10 milioane de dolari.
Tăcerea era asurzitoare. Deodată, un bărbat a sărit în apă. A fost urmărit de crocodili, dar cu mare noroc a fost nevătămat. Proprietarul a anunțat: “Avem un câștigător !!!”
După ce și-au primit recompensa, bărbatul și soția sa s-au întors în camera de hotel. Bărbatul îi spune soției: „Nu am sărit de buna voie … Cineva m-a împins!” Soția lui a zâmbit și a spus cu răceală: „Am fost eu!”
Morala poveștii: „În spatele fiecărui bărbat de succes, există întotdeauna o femeie care să-i dea o mică împingere”.
Știați că lupul… – nu mâncă niciodată cadavrul – nu se împerechează decât cu un singur partener, nu se împerechează cu mama sau sora lui ca alte animale – are o singură pereche lup pe viață și nu trădează și dacă moare rămâne singur(ă) – lupul își cunoaște bine puii (precum omul) – este SINGURUL animal care își AJUTĂ PĂRINȚII după ce au ajuns la bătrânețe și le aduc vânatul (mâncarea) – lupul doarme doar cu un ochi, iar celălalt rămâne deschis! – când un lup este rănit devine vârful ferocității sale. – când omori un lup, el nu țipă la moarte și se tot uită în ochii tăi cu priviri fixe până iese sufletul din el! – Se mai spune că este SINGURUL animal capabil să se LUPTE cu SPIRITUL RĂU!.
Joi 17.06.2021
Chiar așa… 😂
Regulile fotbalului din copilărie
1.- Grasul întotdeauna era portar. 2.- Meciul se termina când toata lumea era obosită. 3.- Chiar dacă scorul era 20-0 cine înscria ultimul, câștiga. 4.- Nu exista arbitru. 5.- Se dădea fault doar dacă era foarte clar sau cineva începea să plângă. 6.- Nu exista offside. 7.- Daca stăpânul balonului se supara, meciul se termina. 8.- Cei mai buni 2 jucatori nu puteau fi în aceeași echipă și tot ei le și făceau. 9.- Daca erai ales ultimul era o mare umilință. 10.- La loviturile libere, zidul stătea foarte aproape de minge. 11.- Se oprea meciul când trecea o persoană în vârstă. 12.- Erau dușmani pentru totdeauna jucătorii din cartierul cel mai apropiat. 13.- Cei ce nu aveau nici o idee despre fotbal rămâneau rezerve sau cel mult apărători. 14.- Când veneau să joace cei mari, trebuia să părăsești terenul fără să protestezi. 15.- Mereu exista un vecin care nu te lăsa să joci și te amenința că îți va lua mingea. 16.- Dacă se paria ceva, jocul era foarte serios ca și cum ar fi fost o finală. 17.- Porțile erau două pietre sau două jachete, dar întotdeauna exista o echipă cu poarta mai mică. 18.- Cand era înscris gol peste portar, nu era validat. 19.- Legea mingei: Cine o dă, se duce. 20.-Dacă e penalti se dădea la o parte grasul și se punea cel mai bun.
Croatul Frane Selak a înșelat moartea nu o dată sau de două ori, mai precis de 7 ori. A fost implicat în nu mai puțin de 7 accidente grave, însă a supraviețuit de fiecare dată, iar în 2003 a câștigat o sumă uriașă la loterie.
In ianuarie 1962, când trenul în care călătorea a ieșit de pe șine și s-a prăbușit într-un râu înghețat de canion, Selak a suferit o ruptură a brațului și hipotermie dar a supraviețuit.
Un an mai târziu, Selak a scăpat de moarte din nou, atunci când avionul în care era s-a prăbușit. În acel accident au murit 19 pasageri.
În 1966, el a fost din nou în pericol de moartecând autobuzul cu care calatorea a derapat într-un râu. Patru persoane s- au înecat, dar Selak a supraviețuit cu mici tăieturi și vânătăi.
În 1968, Selak îl învăța pe fiul său cel mai mic cum să țină un pistol, când declanșatorul de siguranță nu a fost pus și Selak a reușit să se împuște într-unul din testicule. A fost dus la spital unde a fost găsit glonțul, iar testiculul său a trebuit să fie îndepărtat.
În 1970, mașina lui a luat foc în timp ce conducea și a reușit să scape înainte ca rezervorul de combustibil să explodeze.
În 1995, a fost lovit de un autobuz în Zagreb, dar a suferit doar răni ușoare.
Un an mai târziu, a avut parte de o coliziune frontală cu un camion al Organizației Națiunilor Unite intr- o curbă pe un drum de munte.El nu purta centura de siguranță în acel moment și a fost aruncat din mașină când ușa s-a deschis, Selak căzând în jos, aproximativ 300 de metri, într-un defileu.
Colac peste pupăză, in 2003, la două zile după cea de-a 73-a aniversare, Selak a câștigat 1.110.000 USD la loterie. Merită locul 1 in topul celor mai norocoși oameni.
Aproape că nu-mi vine să cred că există astfel de oameni… 😮
Bibliotecarul Avram Iancu din Petroșani va înota duminică 12 ore pe cursul canalului Bega, fără oprire și fără a se atinge deloc de barca însoțitoare sau de mal, între două poduri din Timişoara.
În acest mod, el se pregăteşte pentru doborârea unui record mondial în Ungaria – 72 de ore de înot continuu pe lacul Balaton!
Pentru Avram Iancu acestă încercare nu este decât o nouă provocare care se adaugă unui lung șir de performanțe ieșite din comun!
– primul român care a traversat Lacul Snagov, fără costum de protecție, în 7 h 54 minute.
– primul român care realizează un maraton acvatic pe Dunăre, în lungime de 45 de kilometri, între Gropeni-Brăila Galați.
– traversarea înot a Canalului Mânecii, fără costum de neopren, 62 de km parcurși în 17 h si 54 min.
– parcurgerea întregului curs al Dunării, de la izvoare la vărsare, 2860 km, în premieră mondială fără costum de neopren, în 89 de zile, în perioada 20 iunie – 16 septembrie 2017.
– parcurgerea înot a Marii Negre, de la Sulina la Istanbul, fără costum de neopren, în 60 de zile. În perioada 2 septembrie 2018-31 octombrie 2018.
Pe lângă performanțele din înot, Avram Iancu se poate lăuda cu performanțe deosebite și în alte domenii:
– locul 3 la una dintre cele mai grele curse de alergare din lume 6633 Arctic Ultra (2019) ducând drapelul României până la capătul lumii.
– locuri fruntașe în Karate Kyokushin, Triatlon, Ciclism montan, Alergare montană
Morfina a fost izolată din opiu de farmacistul german Friedrich Wilhelm Sertürner în 1806. A dizolvat opiul într-un acid și l-a redus cu amoniac, obținând cristale (de culoare gri-galben) pe care le-a testat pe câini și pisici, verificând puterea lor hipnotică ridicată.
Sertürner a mers mai departe folosind substanța pentru durerea sa de dinți. A luat o cantitate mică și a simțit o mare ușurare, adormind imediat. Când s-a trezit (8 ore mai târziu), nu mai avea nici cea mai mică durere trăgând concluzia că este un medicament pentru durere foarte eficient.
Împreună cu trei tineri voluntari, a decis să administreze fiecăruia cantități diferite. În timpul experimentului, toți cei patru au experimentat senzații diferite: fericire, rău de mare, somnolență, confuzie și în cele din urmă oboseală excesivă.
După acest experiment, Sertürner a concluzionat că 15 mg din acest medicament este doza optimă pentru oameni și a numit-o morfină, inspirându-se de la zeul grec al somnului: Morfeu.
Friedrich Wilhelm Sertürner a murit deprimat și dependent de morfină în 1841, fără să fie conștient de potențialul uriaș al descoperirii sale. O recunoaștere care va veni câțiva ani mai târziu, după inventarea seringii și, prin urmare, a medicamentului intravenos.
Când această femeie avea treizeci și nouă de ani, a luat noua invenție a soțului fără să-l întrebe, și-a pus cei doi copii în ea și a plecat de la Mannheim, la mama ei la nouăzeci de kilometri distanță în Portsheim. “Am ajuns acolo și i-am trimis soțului meu o telegramă: ‘suntem la bunica mea, totul este în ordine’, apoi m-am întors.”
Ea a făcut acest lucru pentru că soțul ei a oprit testul acestei mașini timp de doi ani – fie că era leneș, fie că se temea, fie altceva. Karl Benz, acesta era numele soțului ei. Și femeia care nu se temea să conducă 196 km (drumul înainte și înapoi) în 1888, la naiba, era Bertha Benz.
Într-o perioadă în care nu existau nici hărți rutiere, nici GPS, Bertha trebuia să navigheze pe teren folosind râuri și căi ferate. A sărit 12 ore într-un cărucior ușor pe roți de lemn cu un motor în patru timpi de 2 CP ! Nu ne putem imagina cât de curajoasă a fost această femeie.
Călătoria ei ilegală la volanul modelului “3 Benz Motorwagen” a fost o declarație radicală conform căreia mașina era sigură și utilizabilă și a fost de asemenea un mesaj adresat lui Karl, oferindu-i inspirație pentru a-și continua afacerea. Bertha a fost prima persoană din lume care a mers undeva cu mașina….si nu cu orice mașină , ci cu primul model de Mercedez Benz.
Ea a fumat până la 117 ani şi a mâncat 1 kg de ciocolată pe săptămână.
Jeanne Louise Calment este o femeie din Franţa, care a trăit până la 122 de ani. Deşi a murit în 1997, povestea ei stârneşte curiozităţi şi acum. De ce? Pentru că, aparent, nu are niciun secret pentru longevitatea ei. Dimpotrivă, franţuzoaica a dus o viaţă dezordonată, cu vicii. Totuşi, a reuşit să ducă una dintre cele mai îndelungate existenţe cunoscută în Europa.
Care ar putea fi factorul determinant pentru a ajunge la o astfel de vârstă? Se pare că lipsa stresului. Jeanne Louise s-a născut intr-o familie bogată si nu a avut nicio grijă toată viaţa, ducând o viață de lux. Deşi mânca dezordonat şi a fumat peste 100 de ani, Jeanne nu a avut probleme de sănatăte majore.
“Dacă nu pot face nimic, de ce sa imi fac griji pentru o problema? Nu am facut niciodată ceva special pentru a avea o sănatăte bună, pur şi simplu aşa a fost”, a afirmat franţuzoaica, la un moment dat.
Studiile oamenilor de ştiinţă arată că principalul determinant al calităţii vieţii şi al duratei acesteia este felul în care gândim, şi nu genele, aşa cum se credea până acum. O viață plină de stres va duce cu siguranță la probleme medicale grave, ca problemele cardiace şi chiar cancer.
Jeanne Louise a murit la data de 4 august 1997. N-a fost chinuită de boală, dar era surdă şi aproape oarbă. Desigur, a decedat din cauze naturale.
• 7 minuni ale lumii antice: Marea Piramidă de la Giza, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeiței Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos si Farul din Alexandria
• 7 minuni ale Evului Mediu: Colosseum-ul din Roma, Catacombele din Alexandria, Marele Zid Chinezesc, Stonehenge, Turnul din Pisa, Turnul de Porțelan din Nanjing, Moscheea de la Hagia
• 7 minuni naturale ale lumii: muntele Everest, cascada Victoria, Marele Canion, Marele Recif de Corali, Aurora Boreala, vulcanul Paricutin, portul Rio de Janeiro
• 7 continente (Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Antarctica, Australia sau Oceania)
• curcubeul are 7 culori
• grupul de 7 stele denumit “Pleiade” este singura constelație cunoscută in fiecare cultură de pe Pământ, actuală sau disparută, datând de cel putin 40.000 de ani
• templul lui Solomon avea 7 trepte
• Roma a fost construita pe șapte coline: Palatina, Capitolina, Quirinal, Viminal, Esquilina, Caelan, Aventina; Roma a fost de asemenea condusă, la început, de o linie de șapte împărați
• 7 perioade ale elementelor in tabelul chimic al lui Mendeleev
Viitorul se apropie mai repede decât credem și ne putem adapta, majoritatea dintre noi.
În 1998, Kodak avea 170.000 de angajați și vindea 85% din toată hârtia foto din întreaga lume. În doar câțiva ani, modelul lor de afaceri a dispărut și au dat faliment. Cine s-ar fi gândit vreodată? În 1998, v-ați gândit că doar 3 ani mai târziu, nu veți mai face poze cu role de film? Cu telefoanele inteligente de astăzi, cine mai dorește să cumpere o cameră foto? Camerele digitale au fost inventate de fapt în 1975. Însă la fel ca în cazul tuturor tehnologiilor exponențiale, au fost o dezamăgire pentru o perioadă, înainte de a deveni superioare și atractive, însă mai apoi au devenit la modă și uluitor în doar câțiva ani.
Acum se întâmplă același lucru însă mult mai rapid, prin și cu inteligența artificială, sănătatea tehnologizată, mașinile autonome, mașini electrice, educația tehnologizată, imprimarea 3D, noua agricultură și locurile de muncă moderne.
1.Service-urile pentru reparații auto vor dispărea. Un motor pe benzină are 20.000 de piese individuale iar un motor electric doar 20! Mașinile electrice sunt vândute cu garanții de viață și sunt reparate numai de dealeri. Durează doar 10 minute pentru a scoate și înlocui un motor electric. Motoarele electrice defecte nu mai sunt reparate ci sunt trimise la un atelier de reparații regional cu roboți. Deasemenea, defecțiunile la lumini acestora sunt contracarate cu rezervă de iluminare.
2.Benzinăriile vor dispărea. Contoarele de parcare vor fi înlocuite cu contoare care distribuie electricitate. Companiile vor instala stații de reîncărcare electrică; de fapt, au început deja, le puteți găsi în extrem de multe locații
3. A patra revoluție industrială: software-ul a întrerupt și va continua să perturbe majoritatea industriilor tradiționale în următorii 10 ani. – UBER este doar un instrument software, nu dețin nicio mașină și acum este cea mai mare companie de taxi din lume. Întrebați orice companie sau sofer de taxi dacă a văzut asta și ce crede despre viitor său. – AIRBNB este acum cea mai mare companie hotelieră din lume, deși nu dețin nicio proprietate. Întrebați-i pe cei de la Hilton Hotels dacă au văzut asta și ce cred despre viitor.
4. Inteligența artificială: calculatoarele devin mai bune, exponențial, în înțelegerea lumii. Anul acesta, 2020, un computer l-a bătut pe cel mai bun jucător Go din lume, cu 10 ani mai devreme decât se aștepta.
5. Mașinile autonome: primele mașini cu autovehiculare au fost deja în funcțiune în 2018. În următorii ani, întreaga industrie auto, de deplasare și transport, va începe să fie perturbată. Nu veți mai dori să dețineți o mașină deoarece veți apela o mașină cu telefonul, aceasta va apărea la locația Dvs. și vă va conduce către destinație. Nu va trebui să îl parcați, veți plăti doar distanța parcursă și puteți fi și productiv în timp ce vă deplasați. Copiii foarte mici de astăzi nu vor primi niciodată permisul de conducere și nu vor deține niciodată o mașină.
6. Mașinile electrice vor deveni generalizate în jurul anului 2030. Orașele vor fi mai puțin zgomotoase, deoarece toate mașinile noi vor funcționa cu electricitate. Orașele vor avea și un aer mult mai curat.
7. În domeniul sănătății, există companii care vor construi un dispozitiv medical numit „Tricorder X” care funcționează împreună cu telefonul personal, care îți scanează retina, ia proba de sânge și de respirație. Apoi analizează 54 de bio-markeri care vor identifica aproape orice boală. În prezent, există zeci de aplicații de telefon pentru scopuri de sănătate.
10.05.2021 10 lucruri pe care nu le știai despre sex
1. 2/3 din studenți au avut cel puțin o relație de tip “prieteni cu beneficii”. Eu fac parte din cei 1/3 😁 2. În medie, bărbații își pierd virginitatea la vârsta de 16,9 ani, în timp ce femeile o fac la 17,4 ani. Confirm, mă încadrez 😉 3. Dansatoarele de streaptease care sunt la ovulație câștigă mai mulți bani. Așa o fi… 4. Femeile pot mirosi incompatibilitatea genetică. Întotdeauna e greu cu femeile 😅 5. Bărbații mai corpolenți rezistă mai mult în pat. Pfff… tocmai ce-am slăbit vreo 6-7 kg 🤔 6. Masturbarea nu afectează căsnicia în mod negativ. Confirm, nu ăsta e motivul pentru care am divorțat 😁 7. Unul din cinci deținători de smartphone îl folosesc pentru sexing. Nu sunt eu acel “unul” 😂 8. Femeile au mai multe șanse să aibă aventuri în timp ce se află în vacanță decât în viața de zi cu zi. Nu mă pot pronunța… 9. Sexul te poate menține sănătos. Să deie Domnu’ 😉 10. Activitatea sexuală le poate face pe femei mai atrăgătoare. Nu degeaba româncele sunt printre cele mai frumoase din lume 🙂
Speculațiile și misterul din jurul morții lui Jim Morrison
Jim Morrison, vocalistul trupei The Doors, a fost unul dintre cei mai nonconformiști artiști din istoria muzicii. Din păcate, cariera și viața sa tumultuoasă au fost foarte scurte. Jim Morrison este membru al așa-numitului “Club 27” al celebrităților care au încetat din viață la vârsta de 27 de ani. Deși cauza oficială a morții lui Morrison este infarctul, încă există multe întrebări fără răspuns privind circumstanțele în care a decedat artistul.
După o ascensiune fulminantă pe scena muzicii rock, Jim Morrison a devenit unul dintre simbolurile spiritului rebel. Însă caracterul nonconformist al artistului a contribuit la căderea lui în dizgrație.
Prăbușirea lui Morriosn a început în 1969, în timpul unui concert susținut în Florida, când Jim Morrison și-a expus organele genitale în fața publicului. După incident, muzicianul a fost condamnat pentru expunere indecentă și obscenitate, fapt care i-a determinat pe mulți promotori să anuleze concertele trupei. Morrison a făcut recurs împotriva condamnării. În martie 1971, în timp ce recursul era judecat, apăsat de problemele legale și personale, Morrison s-a mutat la Paris împreună cu iubita sa, Pamela Courson.
În timp ce se afla la Paris, artistul s-a îngrășat atât de mult, încât a devenit de nerecunoscut. Mulți credeau că sănătatea lui era în pericol. Jim Morrison și Pamela Courson au închiriat un apartament pe strada Beautreillis numărul 17-19. În dimineața zilei de 3 iulie 1971, Morrison a fost găsit fără suflare în baia apartamentului.
Mort acasă, sau în club?
Una dintre cele mai credibile relatări privind moartea lui Morrison spune că el și Courson își petrecuseră noaptea împreună ascultând discuri. Au prizat heroină, deoarece Morrison se temea de ace. Tipul de heroină consumat era foarte puternic, iar Morrison a început să se simtă rău. A fost ajutat să ajungă în cadă, pentru a face o baie caldă. Se crede că băile calde îi ajută pe cei care iau supradoze de heroină să își revină. Dar pe Jim Morrison baia nu l-a ajutat.
Alții, printre care și Sam Bernett, manager de club și prieten cu Morrison, susțin că starul a murit, de fapt, în baia clubului Rock’n’Roll Circus, loc pe care îl frecventa adesea în timpul șederii la Paris, potrivit revistei Rolling Stone. Potrivit relatării lui Bernett, în seara morții sale, Morrison a apărut în club pentru a cumpăra heroină. După ce a făcut rost de drog, a intrat în baie și nu a mai ieșit. Mai târziu, artistul a fost descoperit căzut într-o cabină de toaletă de către unul dintre bodyguarzii clubului. Șocat, Bernett l-a chemat pe unul dintre clienții clubului, care era medic, să îl examineze pe Morrison. Bernett a vrut să cheme ambulanța, însă proprietarul clubului i-a interzis acest lucru. Vrând să mușamalizeze decesul, traficanții care i-au vândut drogurile au susținut că artistul este doar inconștient. L-au cărat acasă și l-au introdus în cadă. Cadavrul lui a fost descoperit de Courson în dimineața următoare.
Mai există și varianta cântăreței Marianne Faithfull. Potrivit acesteia, un fost iubit de-al ei, care era și traficant de droguri, pe nume Jean de Breiteuil, este responsabil de moartea lui Morrison.Potrivit acestei versiuni a evenimentelor, Faithfull și de Breiteuil au mers acasă la artist pentru a-i livra niște droguri. Însă heroina era de puritate prea mare și l-a doborât.
Faptul că trupul lui Morrison nu a fost supus unei autopsii a încurajat apariția a tot felul de teorii nebunești, între care cea conform căreia artistul și-ar fi înscenat propria moarte. Unii spun că Morrison încă locuiește în New York, recitând poezii în public. Alții cred că s-a mutat în statul Oregon, unde, sub numele de Bill Loyer, a deschis ferma Jim Morrison Sanctuary. În ciuda tuturor zvonurilor, la trei zile după moarte, cadavrul lui Jim Morrison (sau, cel puțin, cadavrul unei persoane care semăna cu el) a fost îngropat în cadrul unei ceremonii restrânse în cimitirul Pere Lachaise din Paris.
03.05.2021 Abia acum înțeleg de ce am avut mereu o admirație deosebită pentru femei 😁
28.04.2021
“Trupa Axis a lansat recent o melodie care se vrea a fi un cadou muzical pentru Nicu Covaci, liderul formației Phoenix. Varianta realizată de Axis și prietenii la piesa Pavel Chinezu, leat 1479 – apărută în original pe cel de-al doilea album al celor de la Phoenix, Mugur de fluier – a reușit să provoace o serie de aprecieri în rândul melomanilor din întreaga țară. Alături de membrii trio-ului Axis, la acest cadou muzical au mai contribuit Cosmin Farcaș, Andrada Crețu și Maryliss.
„Cu doi ani în urmă, în 2019 am fost invitat să cânt, cu AXiS, la concertul de ziua lui Nicu Covaci, în clubul Quantic din București. Mara (n.n. – managerul trupei Phoenix) m-a rugat să cântăm și o piesă Phoenix, așa fiind tradiția, la concertul pentru Nicu. Când am început cu AXiS, cântam coveruri, dar mereu încercăm să ne ferim de așa zisele «standarde». Sunt o grămadă de piese cunoscute, care nu sunt cântate. La fel a fost și în cazul acesta. Primul meu contact cu muzica a fost la 3 ani. Îmi amintesc stand sub bradul de crăciun, cu o mini chitară, pe care mi-a construit-o unchiu-miu și un casetofon mic, ce rula o casetă cu piesele preferate ale lui taică-miu, de la Phoenix. Îmi amintesc momentul acela de parcă ar fi fost ieri. Nu știu de ce. Poate pentru că am și o poză, cu ipostaza respectivă. Dar amintirea este foarte vividă. Pe casetă erau piese precum «Vremuri», «Canarul», «Strunga», «Negru Vodă» sau «Te întreb pe ține soare». Asta nu se vede în poză. Ideea e că acea casetă mi-a marcat copilăria”, și-a amintit Silviu Dan Iliescu…”
“Călin Pop, solistul şi chitaristul trupei Celelalte Cuvinte, a lansat melodia „Hoinar”, un nou single din viitorul său album solo care se numește „Cutia cu secrete”.
Echipa alături de care artistul a înregistrat single-ul îi are componenţă pe Toni Dijmărescu – chitară, Flavius Suciu (DadiuStudio) – tobe, clape, chitară, mix, master, Vlad Spătar – bas şi Elena Cercel (artwork).
„Dragilor. Vă mulțumesc pentru reacțiile voastre pozitive la noua mea piesă «Hoinar». Eu vă respect pe voi și bucuria voastră de a asculta așa cum și voi o faceți. Doar sunt nevoit să repet ceva important pentru cei ce nu au înțeles și nu vor să înțeleagă. Celelalte Cuvinte există, eu am format-o, creez și eu cântece acolo iar ce compun separat incerc să o fac într-um mod diferit, diversificat din pură plăcere și din bucuria de a împărtăși. Cine nu înțelege și vine cu răutăți și comparații între muzica trupei și ce fac eu nu a înțeles nimic și nu prea își are locul pe aici și în sufletul meu. Cele bune tuturor și hoinareală plăcută în continuare”, a transmis muzicianul.
Anul trecut, Călin Pop a participat la concertul special prilejuit de aniversarea centenarului Universității Politehnica. O serie de muzicieni de calibru „greu“ au făcut parte din super-formația care a cântat în 11 noiembrie 2020 cu această ocazie: Mircea Baniciu, Călin Pop, Tiberiu Bako, Valentin Potra, Teodor Pop și Octavian „Vita“ Horvath (invitat), toți absolvenți ai UPT.”
“Nicu Covaci, fondatorul formaţiei Phoenix, împlinește astăzi, 19 aprilie, vârsta de 74 de ani…
Născut la Timișoara artistul a început din copilărie să studieze pianul, acordeonul, dar şi limbile străine, iar la începutul anilor ’60, împreună cu Bela Kamocsa a pus bazele trupei Sfinții, care mai apoi s-a transformat în Phoenix.”
„Astăzi ca și mâine, pururi și acum. Se împlinesc aproape 60 de ani de existență a formației Phoenix. De-a lungul istoriei sale tumultoase, formația a suferit transformări, însă de fiecare dată am păstrat stilul și mesajul. Se pare că tocmai acest mesaj de iubitori de țară reușește să sensibilizeze sufletele fanilor noștri, așa că m-am decis să duc la capăt un proiect de suflet mai vechi. Astfel, m-am decis să lansez în curând o primă carte de partituri muzicale care, într-o primă etapă, va conține cele mai cunoscute 10 piese ale trupei. Cartea va include elementele esențiale necesare unei interpretări corecte: linia melodică, acorduri, textele pieselor, precum și o serie de fotografii menite să creeze un pod în timp și peste timp. Pentru a asigura corectitudinea interpretării pieselor, am adăugat posibilitatea de a asculta digital interpretarea a melodiilor scrise pe note. Așadar, oricine are o inimă caldă și o șiră a spinării dreaptă va avea de acum acces la un material muzical care să-i permită învățarea pieselor reprezentative ale formației Phoenix, așa cum le-am compus și așa cum le interpretăm și în ziua de astăzi. Acesta este doar un prim capitol din seria de cărți cu melodii Phoenix. Mai presus de orice, îmi doresc ca această carte să ne ajute să nu uităm cine suntem, de unde venim și mai ales ce educație vrem să transmitem copiilor noștri, generațiilor viitoare, astăzi ca și mâine, pururi și acum… Fie să renască!…”
“Laleaua de Cazane sau laleaua bănățeană a înflorit în Parcul Natural Porțile de Fier, în zona Cazanelor Mari, cam la 270 de km distanță de Timișoara. În fiecare primăvară sunt sute de turiști dornici să-i admire frumusețea în sălbăticia stâncoasă.
Laleaua galbenă este o specie care trăiește pe versanții Ciucarului Mare, situați pe partea stângă a fluviului Dunărea, din perimetrul rezervației Cazanele Mari și Cazanele Mici. Planta înflorește la începutul lunii aprilie și poate fi observată înflorită până la începutul lunii mai, dar numai de la bordul ambarcațiunilor de pe Dunăre. Denumirea științifică este de „Tulipa hungarica”, fiind descoperită de botanistul Vincze Borbas în anul 1882. Florile sunt exclusiv de culoare galbenă și fără miros.
Este monitorizată permanent de specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, care au constatat că în ultimii ani și-a extins arealul, numărul lalelelor sălbatice depășind 8.000 de exemplare.
Există și o legendă populară despre această plantă unică în lume, care spune că o fetiță a fost izgonită de acasă de mama vitregă. Ea a ajuns în această zonă sălbatică și a plâns atât de mult, încât lacrimile ei s-au transformat în lujere de lalea galbenă.
Parcul Natural Porțile de Fier, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Este situat în sud-vestul României, în județele Caraș Severin și Mehedinți și este unul dintre cele mai spectaculoase parcuri din punct de vedere al biodiversității, al diversității geologice, dar și al vestigiilor istorice. Parcul are o suprafață totală de 115.656 de hectare, din care peste 75 de mii de hectare sunt păduri.”