Blog

Despre sinceritate – Bolovanul

Înainte de a-mi da și eu cu părerea despre sinceritate, am zis să văd și alte opinii pe acest subiect. Și am constatat cu surprindere că se pare că și aici sunt atipic, pentru că pentru mine sinceritate înseamnă adevărul meu față de mine și despre mine, în timp ce majoritatea când vorbesc despre sinceritate se referă la adevărul meu față de ceilalți.

Și din această perspectivă, destui sunt cei care consideră sinceritatea ca fiind mai degrabă un defect, decât o calitate. Pentru că o consideră specifică celor la care “vorbește gura fără ei” și care de dragul unei “sincerități” directe, fără menajamente, chiar brutale uneori, pot crea tensiuni artificiale, conflicte, răni mai mult sau mai puțin adânci, relații distruse și alte astfel de neplăceri. Din acest punct de vedere, pot fi de acord cu părerea lui Eliade: “Este paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta se verifică nu prin tine, ci prin celălalt. Eşti sincer numai cînd spui ceea ce vrea şi ceea ce se aşteaptă altul de la tine să spui.


Dar din punctul meu de vedere asupra sincerității, această părere nu este valabilă. Eu când îmi manifest sinceritatea o fac pentru că așa simt nevoia și așa mă simt bine. Nevoie care n-are nicio legătură cu ce așteaptă să audă altul de la mine.

Cineva spune așa, ca argument în favoarea ideii că sinceritatea nu este o calitate:
Sinceritatea ta dezvăluie prea puțin sau nimic despre alții, dezvăluie însă foarte multe lucruri despre tine: valorile tale, stereotipurile tale, frustrările tale, setarea ta mentală către dezvoltare sau, dimpotrivă, către închiderea în propriul ego și propriile limitări (mindset) etc. etc.


Păi pentru mine tocmai aceste lucruri dau valoare sincerității și fac din ea una din cele mai frumoase trăsături umane. Nu oricine are capacitatea și curajul să se analizeze la sânge și să accepte că e departe de a fi perfect, că tot ceea ce face, bun sau rău, o face pentru a-și satisface egoismul genetic (sau nevoile de tot felul, într-o exprimare elgantă) și că nu e nimic rău în asta pentru că în fond e vorba de firescul naturii umane. Și că abia înțelegându-se și acceptându-se așa cum este, are șansa de a încerca și a reuși să fie mai bun…
Și atunci când față de cineva care ți-a inspirat încredere, ești în stare să te dezvălui exact așa cum te vezi tu însuți, să te “dezbraci” fără să-ți fie rușine să-ți etalezi “valorile, stereotipurile, frustrările, setarea ta mentală și propriile limitări“, toate astea în ideea de a-i oferi celui căruia i te adresezi posibilitatea să-și facă o imagine proprie despre cine ești tu cu adevărat și astfel să poată decide în cunoștință de cauză dacă are sau nu nevoie de o sinceritate ca a ta, atunci sinceritatea devine o virtute… spre care recunosc că eu tind… fără ca probabil s-o ajung vreodată…

PS: Mai recunosc și că aici oarecum mă cam recunosc în ceea ce susține Eliade… 😁

„Sinceritatea” este o voluptate amară pe care o caută fiecare dintre noi; amară pentru că adesea ne face să suferim; şi totuşi o voluptate, pentru că ni se descoperă cele ce voiam să aflăm, şi, mai ales, pentru că ne satisface acea eternă sete de a se vorbi de noi, de a constata că existăm (deoarece atragem atenţia celorlalţi), că nu ne învîrtim într-o lume nefavorabilă (e ciudat cît de mult ne temem de o lume „defavorabilă”, de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi „sinceri”); de a ne verifica şi justifica, într-un cuvînt, existenţa.
Vrem să fie lumea sinceră cu noi ca să ne asigurăm că nu sîntem singuri. Nimic nu dă mai mult decît sinceritatea acea certitudine că sîntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc; că nu sîntem singuri. De aceea, în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, se caută unul pe altul; tocmai pentru a anula acel înspăimîntător sentiment al solitudinii, al izolării definitive. Este şi sinceritatea un aspect al instinctului de conservare, ca atîtea altele.

YouTube player

Despre sinceritate și prietenie – Mircea Eliade

Interesante gânduri, deși, cu sinceritate 😁, recunosc că nu sunt în totalitate de acord cu ele…

“Mi se pare că foarte mulţi oameni îşi fac despre sinceritate o idee atît de puţin clară, încît ajunge mai degrabă o superstiţie. Se spune: a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a nu măslui nimic, a te deschide de tot. Exact; dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu „cînd nu ascunzi nimic” celuilalt – ci cînd nu ascunzi ceea ce se aşteaptă de la tine să nu ascunzi. Este paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta se verifică nu prin tine, ci prin celălalt. Eşti sincer numai cînd spui ceea ce vrea şi ceea ce se aşteaptă altul de la tine să spui.

Dacă mărturiseşti unei prietene că e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una, nici alta – nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urîtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar dacă îi mărturiseşti că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că ai avea alte lucruri de spus (de pildă, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că îşi închipuie o sumă de lucruri care o depărtează de adevăr şi de, hai să spunem, fericire) – atunci nu eşti nici sincer, nici nesincer, eşti nebun. „Sinceritatea” este o voluptate amară pe care o caută fiecare dintre noi; amară pentru că adesea ne face să suferim; şi totuşi o voluptate, pentru că ni se descoperă cele ce voiam să aflăm, şi, mai ales, pentru că ne satisface acea eternă sete de a se vorbi de noi, de a constata că existăm (deoarece atragem atenţia celorlalţi), că nu ne învîrtim într-o lume nefavorabilă (e ciudat cît de mult ne temem de o lume „defavorabilă”, de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi „sinceri”); de a ne verifica şi justifica, într-un cuvînt, existenţa. Vrem să fie lumea sinceră cu noi ca să ne asigurăm că nu sîntem singuri. Nimic nu dă mai mult decît sinceritatea acea certitudine că sîntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc; că nu sîntem singuri. De aceea, în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, se caută unul pe altul; tocmai pentru a anula acel înspăimîntător sentiment al solitudinii, al izolării definitive. Este şi sinceritatea un aspect al instinctului de conservare, ca atîtea altele.

Numai că, aşa cum am spus mai sus, sinceritatea aceasta este o superstiţie a noastră, nu o realitate. Deoarece ni se cere să spunem numai acele lucruri sau acele adevăruri pe care le aşteaptă tovarăşul nostru.

În fond, şi sinceritatea participă la acea foarte complicată clasă de sentimente şi orgolii care se numeşte, în bloc, prietenie – şi care, trebuie s-o recunoaştem, constituie una dintre cele mai serioase motive pentru a iubi viaţa. Şi în prietenie se întîmplă acelaşi lucru ca şi în sinceritate: eşti iubit nu pentru ceea ce eşti tu, ci pentru ceea ce vede şi crede prietenul tău în tine. Tu, omul, eşti sacrificat întotdeauna. Ca şi în „sinceritate”, în prietenie nu poţi fi tu însuţi. Eşti iubit nu pentru tine – ci eşti iubit pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, sau verifica, sau contrazice, sau afirma în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plînge, pentru că şi tu faci la fel: toată lumea face la fel…

Cred că există şi altfel de sincerităţi, după cum există şi altfel de prietenii. Cîteva pilde de asemenea prietenii şi sincerităţi am mai avut prilejul să le menţionăm, atunci cînd am scris despre ridicol. Este întotdeauna destinul marilor sincerităţi şi marilor prietenii să pară ridicole.

Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Şi înţeleg prin „libertate” suma posibilităţilor lui, voinţa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întîlnească la cafenea sau pe terenul de sport, s-au obişnuit să-i întovărăşeşti la cinematograf sau la vizite, să-ţi placă, în general, cele ce le plac şi lor, să gîndeşti, iarăşi în general, ceea ce gîndesc şi ei.

Dacă însă într-o zi vrei să fii liber, şi vrei să faci altceva decît ceea ce se aşteaptă ei de la tine să faci – atunci nu mai eşti un bun prieten; atunci incomodezi, oboseşti, stînjeneşti. Cîteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa…

Prietenia cea mai încercată îţi dezvăluie uneori ziduri de nestrăbătut; parcă ţi-ar spune: „Pînă aici te-am urmat, pînă aici te-am lăsat să intri; de-acum, eşti un caraghios, eşti absurd, eşti ridicol; nu te mai pot urma!”. Încercam zilele trecute să vorbesc cu cîţiva prieteni despre moarte – şi am cunoscut încă o dată tristeţea de-a vedea cît de multe ziduri există între noi. Parcă mi-ar fi spus: „Dragă, fii serios şi lasă prostiile la o parte!”. Ei nu voiau să simtă că ceea ce le par lor prostii poate însemna pentru mine o problemă esenţială. Ei nu înţelegeau că s-ar putea discuta o asemenea problemă, că o puteau combate – dar nicidecum demite dispreţuitor sau indiferenţi. De multe ori m-am întrebat ce-ar spune prietenii mei dacă aş săvîrşi un act compromiţător, dar cerut urgent de libertatea mea; dacă, de pildă, m-aş converti la iudaism, sau la baptism, sau aş deveni luptător de circ, sau campion de biliard; ceva, în sfîrşit, care i-ar incomoda şi i-ar nelinişti. Ei n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să-mi înţeleagă nebunia. M-ar decreta pur şi simplu nebun, poate m-ar tolera, sau poate m-ar lăsa cu desăvîrşire singur.

O prietenie nu se verifică în aşa-numitele „ceasuri grele” ale vieţii. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten în nevoie, a-l încălzi cu mîngîierile tale, a-l încuraja cu „sincerităţile” tale nu înseamnă nimic. Altele sînt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin.

Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el.
Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decît ar trebui. Acesta este marele nostru păcat: că nu ni-e sete de mult, că ne mulţumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atîta spaimă de ridicol. Nu numai că nu dăm pe cît ar trebui, dar şi luăm cu mult mai puţin decît ni se oferă…”

Miștocarii

Un articol foarte intersant prin adevărurile sale… Mulțumesc colegului care l-a găsit! 😊

https://www.gazetanord-vest.ro/2014/05/mistocarii/ – Dumitru Ţimerman

“Miştocarii sunt nişte „fiinţe” care trăiesc pe lângă casele oamenilor, asemenea unor bondari. Bâzâitul lor străbate creierul răbdării omului, iar zâmbetul lor teatral incită şi pe cei mai calmi oameni. Acestor „bondari” le face mare plăcere să ironizeze şi să arunce cu tot felul de invective asupra oamenilor paşnici. Fiecare om, oricât de echilibrat ar fi în interiorul lui, reacţionează vehement după ce vreme îndelungată a tolerat glumele de proastă calitate ale miştocarilor.

Ignoranţa nu este cea mai bună soluţie pe care trebuie să o adoptăm în cazul unor atacuri împotriva miştocarilor. Dacă observă că nu reacţionăm împotriva lor, „bondarii” devin mulţumiţi şi îşi consolidează supremaţia în cadrul grupului din care fac parte, considerându-se cei mai puternici. Ei se cred un fel de lideri, care pot să eticheteze în fel şi chip o personalitate, „ după cum vor muşchii lor “ . Nu de puţine ori, putem remarca faptul că unii membri ai grupului încearcă să-i cocoloşească pe miştocari, să se pună bine cu ei, ca nu cumva aceştia să-şi îndrepte tirul ironiilor şi bătăii de joc împotriva lor.

Provocările miştocarilor au şi rolul de a smulge de la tine replici tăioase, pe care le spui la supărare. Ulterior, ei se folosesc de aceste replici pentru a te denigra şi te citează în faţa grupului sau comunităţii, dar uită să precizeze că de fapt ei au provocat astfel de reacţii vehemente smulse de la oameni nevinovaţi. Miştocarii pot să spună orice despre tine, ei au dreptul să te subestimeze, să râdă pe seama ta, „să te ia peste picior”, dar tu, cel lezat, dacă le dai o replică, pe măsură, se supără, dragă, iar miştocărelile se-abat şi mai abitir asupra personalităţii tale.

Miştocarii mai au şi o altă strategie în urma căreia pot să acţioneze cu multă satisfacţie sadică. Această strategie este iscusită şi ipocrită, deoarece miştocarii încearcă să-ţi identifice punctele slabe. E vai de omul care a lăsat „garda jos” pentru o clipă, iar miştocarul reuşeşte să pătrundă în creierul slăbiciunii tale. De câte ori are ocazia „loveşte” cu putere şi se bucură de durerea ta. Cu cât reacţionezi mai mult, cu atât el „loveşte” mai tare pentru că replicile de apărare sunt considerate o confirmare a faptului că te-a „lovit” în punctul cel mai sensibil al fiinţei tale. Chiar dacă nu este întotdeauna aşa, miştocarii insistă şi dau impresia celorlalţi că acela este punctul cel mai slab al tău. „ Prietenii” de multe ori râd cu ei, de tine, le ţin isonul în necunoştinţă de cauză şi se întâmplă următorul fenomen: noi râdem cu ei, iar ei râd şi „fac mişto” de noi. Nimeni nu ia atitudine în faţa miştocarilor, care de multe ori îşi continuă pledoariile şi-n alte cercuri ale societăţii.

Se spune că în fiecare zi, când pleci de-acasă trebuie să te îmbraci cu o armură nevăzută. Să te înarmezi cu răbdare, cu calm şi multă înţelepciune pentru a putea lupta împotriva prostiei miştocarilor. Prin intermediul „miştocărelilor”, ei vor să-şi ascundă lipsa de cultură, diletantismul, neputinţele şi mediocritatea în care se bălăcesc precum lipitorile într-o băltoacă stătută.”

Mulțumiri!

În primul rând îmi mulțumesc mie, că am reușit să rămân ferm pe poziții și astfel să-mi recâștig libertatea și să redevin propriu-mi stăpân. Asta în condițiile în care cei mai mulți știu că forumul crează dependență.

În al doilea rând vă mulțumesc vouă, celor care v-ați exprimat așa de frumos vizavi de mine, cât și celor care o vor face ulterior. Care se pare că sunteți mult mai mulți decât cei care au să-mi reproșeze una alta.
În continuare o să mă refer la postarea lui Don Juan care expune câteva păreri punctuale interesante, la care incerc să-i răspund pe această cale.

  1. E adevărat că acest forum este o formă de socializare chiar mai importantă decât rețelele de socializare. Ăsta e și motivul pentru care am rezistat patru ani, în ciuda diferențelor evidente, chiar contradictorii, între principiile mele din altă galaxie și principiile extrem de pământești ale forumului, exprimate prin administratorul lui. Ținând cont de situația mea, pot să spun că forumul a reprezentat principalul meu mod de socializare. Și căruia îi sunt recunoscător pentru că așa cum am și spus deja în postarea de rămas bun, m-a ajutat să cunosc oameni interesanți, chiar deosebiți, pe care altfel nu aș fi avut nicio șansă să-i cunosc. Și cu care sper că voi socializa și în continuare pentru că acum am la dispoziție mijloace independente de forum.
  2. Motivul pentru care am decis să mă retrag a fost tocmai faptul că dpmdv s-a ajuns la abuz. Uite ce i-am scris lui Pisicuts în ultimul raport pe care i l-am trimis, undeva la începutul lui ianuarie:
    Deci eu zic că s-a depășit deja orice limită…
    Dacă tu consideri că un user ca @altadata mai are ce căuta pe forum, atunci te rog măcar să scoți din regulament textul cu “postarea de insinuari sau informatii false sau neverificate cu intentia de a aduce prejudicii de imagine pentru o escorta sau membru al comunitatii sau pentru a favoriza o escorta”. Așa măcar nu voi mai avea motive să-ți trimit rapoarte inutile.
    Știi că eu mereu spun în față ce am de spus, așa că fără supărare, m-am scârbit de useri ca @altadata și implicit de forumul care îi acceptă. Știu că pentru tine nu e nicio pierdere că mai dispare un bolovan de pe forum, dar începe să nu mai fie nici pentru mine… Eu oricum mi-am cam făcut damblaua cu escortele, așa că am început din ce în ce mai mult să mă gândesc să mă retrag dintr-un loc unde nu mă mai regăsesc, un loc în care sunt jignit pe nedrept și eu nu pot să mă apăr eficient
    .”
    Deoarece, cum de altfel era de așteptat, Pisicuts n-a făcut nici una, nici alta, gândul retragerii s-a transformat în 2-3 zile în hotărâre fermă. Am decis totuși să aștept sfârșitul lunii, când împlineam 4 ani de forum, ca să-mi fac o retragere “festivă” 😅 Dacă m-aș fi răzgândit, aș fi ajuns să mă scârbesc și de mine, că oricum eram deja dezamăgit că n-am reușit să mă abțin și m-am coborât cu limbajul la un nivel ce nu mă caracterizează 🙁
    Deci retragerea mea n-are nicio legătură cu acel PM făcut public de infractorul @chupa, care violează drepturi fundamentale prevăzute în Constituție, că tot s-a făcut tam-tam pe forum vizavi de un drept constituțional 😁
  3. Da, acum, că m-am eliberat, am redevenit perfect echilibrat și bineînțeles că mai am disponibile o groază de resurse de toate felurile 🙂
  4. După cum am scris și pe forum de mai multe ori, eu întotdeauna mi-am ascultat inima în deciziile importante. Și ce e interesant e că de data asta mintea a fost la unison cu inima.
  5. Sunt super încântat că am parăsit jucăria lui Pisicuts și mi-am făcut propria jucărie, blogul ăsta, unde ceilalți joacă după regulile mele și nu eu după ale lor. Am două comentarii care trebuie aprobate de mine ca să devină publice. Le-am aprobat pe amândouă, chiar dacă una e de la “prietenul” meu Qwerty, frustratul pe viață al Taniei 😅

PS: Vizavi de celebrul PM. Diferența între mine și @altadata este aceea că el a încălcat flagrant regula scrisă negru pe alb în regulament pe care am subliniat-o mai sus (acuzații și insinuări penibile, neacoperite de absolut nicio dovadă), în timp ce eu n-am încălcat nicio regulă a forumului pentru că nu există nici un text de regulament care să interzică să faci loby pentru un prieten. Iar cum am scris și într-o postare, pentru mine o prietenie sinceră este mult mai importantă decât părerile lipsite de acoperire ale unor useri care conform principiilor mele, sunt lipsite de caracter.

PS1: Mulțumesc, @farafiltre, pentru amândoi promisiunea-i promisiune, așa că evident că n-am de gând să renunț la cafeaua aia 😁 Și după cum poți să observi la punctul 5, am depășit foarte ușor starea de lehamite… 🤣

YouTube player

Despre dreptul la liberă exprimare

Da, dreptul la liberă exprimare este un drept constituțional și sunt un deplin susținător al acestui drept fundamental.
Ceea ce însă mă deranjează la susținătorii fanatici ai acestui drept, este faptul că ei uită, voit sau nu, că orice drept implică și o responsabilitate a lui. Da, într-o societate democratică ai voie practic să spui orice. Dar nu trebuie să uiți că pentru orice spui trebuie să-ți asumi responsabilitatea vorbelor tale și consecințele lor.

Dreptul la liberă exprimare este prevăzut la articolul 30 din Constituția Românei.

https://www.constitutiaromaniei.ro/art-30-libertatea-de-exprimare/

Citez câteva din paragrafele acestui articol:

  1. Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
  2. Cenzura de orice fel este interzisă.
  3. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
  4. Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine (printre altele) autorului și proprietarului mijlocului de multiplicare.

Dreptul la liberă exprimare este foarte frumos dezvoltat și în Wikipedia.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Libertatea_de_exprimare

Citez și de aici ideile fundamentale:

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.”
Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică,…”
Libertatea de exprimare nu trebuie privită în abstract. Dreptul în sine nu este unul care să opereze la infinit ci, conform principiului “Libertatea ta se oprește acolo unde începe a mea“, are anumite limite. Pe acestea le găsim chiar în textul Constituției
Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.”
Astfel, s-a deschis drumul posibilității sancționării acelor persoane care ar abuza de drepturile lor, folosindu-le într-un alt sens decat cel pe care legea îl recunoaște. În speță, atunci cand în numele libertății de exprimare, o persoană urmărește să aducă atingeri imaginii sau reputației unei alte persoane, se încalcă limitele liberei exprimări. Legea română recunoaște un drept numai dacă este exercitat în scopul de a satisface interesele personale, materiale și culturale, în acord cu interesul comunitar, potrivit legii și regulilor de conviețuire socială

În acord cu cele expuse mai sus, pe forumul Nimfomane există un regulament destul de bine pus la punct, care ar trebui să asigure echilibrul între dreptul la liberă exprimare și dreptul la propria imagine și reputație. Din păcate, așa cum am menționat în articolul anterior din această categorie, acest regulament teoretic se traduce practic prin “Pe acest forum singura regula este aceea ca nu se aplica nicio regula

În încheiere, un articol interesant vizavi de susținătorii fanatici ai dreptului la liberă exprimare:
Ce a adus nou democratizarea accesului la cuvânt și generalizarea „dreptului” fiecăruia de a spune ce vrea? A adus mai multă inteligență? Nu. A adus mai multă prostie? Nici asta. Ci doar a dat prostiei încrederea în sine și curajul de a se considera egala inteligenței. Televiziunea și apoi internetul au permis afirmarea agresivă a prostiei (în toate versiunile ei: ignoranță, autosuficiență, analfabetism, incultură etc.) în numele unei fantasmatice egalități care ar îngădui oricui să vorbească despre orice.

https://republica.ro/steerilitatea-lumii-ce-vine-retelele-sociale-au-dat-prostiei-sansa-sa-se-agrege-si-prostilor-posibilitatea

De ce am decis să-mi șterg contul de pe Nimfomane

Dintr-un motiv foarte simplu! Ca să respect una din prevederile prevăzute în documentul “Termeni și Condiții”, care zice așa: “Daca un principiu mentionat aici nu este pe placul unor utilizatori acestia sunt liberi sa renunte la frecventarea forumului…” Exact asta voi face!

https://nimfomane.com/forum/termeni_si_conditii.html

Hai să detaliez un pic…

Tot în TOS mai zice așa: “Pentru integrare în aceasta comunitate respectarea regulilor e ceva obligatoriu pentru toti utilizatorii prezenti in acest spatiu virtual.” Prevedere care corespunde în totalitate cu unul din principiile mele galactice, vezi articolul de la categoria “Principii galactice”. Tot în TOS (ca de altfel și în regulamentul din interiorul forumului) este menționată următoarea regulă importantă, de mult bun simț de altfel: “Postarea de informatii false sau neverificate cu intentia de a aduce prejudicii de imagine pentru o escorta sau membru sau pentru a favoriza o escorta este interzisa. Cand un membru suspecteaza alt membru de astfel de lucruri trebuie sa anunte echipa de moderare si sa mentioneze despre situatie sau poate folosi butonul Report” Am apelat destul de des la această regulă, până m-am prins că o fac degeaba, că acel paragraf cu respectarea regulilor nu se aplică și lui Pisicuts și că singura “regulă” valabilă, de asemenea prevăzută în TOS, este următoarea: “Din momentul în care ai intrat in comunitatea Nimfomane ai intrat pe o proprietate privata, unde noi administratorii decidem cum anume o moderam si dupa cum credem noi de cuviinta“.

Și pentru că am ajuns în situația de a mă fi săturat să fiu la cheremul bunului plac al lui Pisicuts, am considerat că e cazul să mă retrag. Și o voi face negreșit!

Asta e tot!

Despre ce înseamnă o comunitatea normală

Citatul care mă definește deplin vizavi de o societate sau comunitate normală este acesta:

O societate democratică n-are cum să funcționeze normal decât respectând legile existente, bune, rele, cum sunt, atâta timp cât ele nu sunt înlocuite cu altele mai bune. O lege, chiar proastă fiind ea, este mai bună decât o lege inexistentă, care permite liberul arbitru al fiecăruia. O societate fără legi care să fie respecate este o societate haotică, bolnavă

https://nimfomane.com/forum/topic/109316-chat-la-liber/?do=findComment&comment=6018378

Alte citate legate de acest principiu:

…profit și eu de ocazie să-mi expun ideile despre ce inseamnă o comunitate sănătoasă, care functionează în mod armonios.
Sunt 3 lucruri esențiale pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a unei comunități:

  1. Definirea unui sistem de reguli extrem de clar după care funcționează comunitatea, care să nu ofere posibilitatea unor interpretări diverse.
  2. Definirea unui sistem corespunzator de sancțiuni aplicabil fiecărei încălcări a regulilor.
  3. Stabilirea unui grup autorizat care să vegheze eficient la respectarea regulilor și aplicarea sancțiunilor când este cazul.

Din păcate, regulile acestui forum sunt cum sunt, sancțiunile la fel, iar acel grup autorizat e practic inexistent, singurul membru al grupului fiind @pisicuts al carui interes principal este maximizarea profitului. Motiv pentru care nu numai că nu încearcă să impună respectarea regulilor, ci dimpotrivă, promovează tacit un oarecare haos controlat care să permită scandalurile, pentru că, lucru dovedit din plin de societatea românească, unde e scandal este și rating și unde este rating este și profit.

https://nimfomane.com/forum/topic/109316-chat-la-liber/?do=findComment&comment=4363452

Dar după părerea mea, ca să te asiguri că sunt respectate regulile acelea, în primul rând trebuie să stabilești foarte clar care este acel sistem de reguli și să-l postezi undeva, fie aici, fie în topic separat, ca să știe lumea ce reguli trebuie sa respecte.

Eu prin sistem de reguli înțeleg regula definită simplu și clar, urmată de sistemul de penalizări care se aplică în caz de nerespectare a ei, că altfel regula e ineficientă.

Un exemplu concret, ceva de genul:

Regula 1. Sunt interzise înjurăturile de orice fel și din orice motiv.
Penalizari pentru nerespectarea regulii 1:

  • prima abatere: restricționarea la postări 3 zile
  • a 2-a abatere – 10 zile
  • a 3-a abatere – o lună
  • a 4-a abatere – banare

Idem pentru toate celelalte reguli.

https://nimfomane.com/forum/topic/137469-%C3%B0%C3%BF%E2%80%98%E2%82%AC-%C3%B0%C3%BF%CB%9C%C2%B2-moderator-nou-pe-forum-bitchy-%C3%B0%C3%BF%E2%80%9C%C2%8D-%C3%B0%C3%BF%CB%9C%E2%80%B9/?do=findComment&comment=5716030

Sunt un susținător declarat al respectării regulilor comunității, bune, rele, cum sunt la momentul dat. Asta nu înseamnă că nu militez pentru îmbunătățirea lor, dovadă că, spre deosebire de curvarii adevărați, eu am venit cu o propunere concretă, în loc să debitez generalități gen “unii”, “câteva” etc.

Deci cât timp o regulă a comunității e valabilă, nu numai că o respect ci o și aplic. Iar pentru regulile pe care le încalc (vezi off topicul pe topicele escortelor) îmi asum răspunderea și consecințele. Evident că atât timp cât Bitchy nu mă va sancționa pentru asta, voi continua.

https://nimfomane.com/forum/topic/146519-pentru-cine-doreste-sa-isi-spuna-off-ul/?do=findComment&comment=6004215

Pentru ca sunt convins ca ai citit regulamentul dar n-ai inteles nimic din el 😂 Asa ca ti-l traduc. “Pe acest forum singura regula este aceea ca nu se aplica nicio regula😜”

https://nimfomane.com/forum/topic/105881-despre-diferenta-de-varsta-in-relatiile-lungi/?do=findComment&comment=3366751

Chupamania

Sau de ce am decis să-mi fac și eu blog…

Am decis să-mi creez acest blog ca să nu fiu mai prejos de Chupa 😅

Glumesc, evident… Chupa e ultimul din motive. Dar că am adus vorba, pot să vă spun că din punct de vedere tehnic, profesional, chiar am o oarecare admirație pentru el. Eu chiar îl cred când spune că a avut acces la PM-urile de pe forum. Pentru că, deși nu am lucrat niciodată cu ele, am idee despre instrumentele pe care le-a folosit, pycharm, python, selenium, sql injection… Dar ca om, n-am nicio compatibilitate cu el, e mult prea încrezut și lăudăros pentru gustul meu. Și nu trebuie să uităm că el a devenit practic un infractor și nu unul oarecare!

Revenind, ideea de a-mi face un blog mi-a venit într-adevăr citind blogul lui Chupa, dar motivul real a fost acela de a-mi crea un mijloc de apărare împotriva unor eventuale atacuri nedrepte la adresa mea, după ce îmi voi șterge contul și nu voi mai avea posibilitatea de a mă apăra pe forum. Și astfel s-a născut acest blog.