Liliacul, Dracula și… California 😁

Liliacul este o floare. Una din florile mele preferate. Vedeți în poză de ce.
Liliacul este și un mamifer, singurul care poate zbura natural. Pentru că unele specii se hrănesc numai cu sânge, este asociat adeseori cu contele Dracula, vampirul înspăimântător din Transilvania.
Și aseară am aflat cu surprindere că mai exista un liliac… unul uman, trupa rock LILIAC Band. Cu părinți plecați din Transilvania lui Dracula și din Banatul meu iubit și aterizați după un zbor lung tocmai în însorita California…

După ce mi-a citit articolul despre Allover, fiu-meu, rocker ca și mine (de fapt unul mult mai împătimit, că elevul mereu își întrece profesorul 😜), mi-a trimis un link… care mi-a provocat o revelație cel puțin la fel de mare ca Allover. Și care m-a determinat să-i părăsesc pentru moment pe timișoreni (dar nu și pe români) și să mă documentez pe alte meleaguri. Unde am aflat că LILIAC-ul românesc a invadat California și a și cucerit-o…

“De douăzeci de ani, Florin și Nineta Cristea locuiesc în Los Angeles, ani în care și-au dedicat viața celor cinci copii, ca să-și poată realiza visele muzicale. Florin din Cluj Napoca, iar Nineta din Caransebeș, au emigrat pe căi diferite în SUA, iar America i-a unit inimile ca să zidească cea mai prețioasă capodoperă a lor, Liliac Band.

Este de necrezut, toți copiii lor fac parte din formația heavy rock metal, în pofida faptului că ambii au crescut într-un stil de viață destul de religios. Trăiesc același vis, cântă aceeași muzică și lucrează împreună ca o adevărată echipă, de dimineață până seară, să scoată primul album. Următorul pas este să prezinte piesele în afara granițelor californiene.

De la înființarea trupei Liliac, coșmarul lor continuă de trei ani, mai ales pentru comunitatea religioasă, unde sunt priviți drept oile negre, în schimb, nimeni nu le poate răpi fericirea pe care o simt de fiecare dată când o întreagă familie concertează și strunele chitarelor, pur și simplu, se rup de euforie. Dacă nu ai ascultat încă piesa originală a formației Liliac “Chain of Thorns”, merită să o asculți pe canalul de Youtube Liliac Band, pentru a-ți da seama despre dedicația celor cinci tineri, care au format o trupă de rock în Los Angeles.”

https://www.moldovatimes.com/2018/12/06/liliac-band-sparge-cortina-prin-muzica-si-dedicatie-de-familie/

YouTube player
Dpmdv, o baladă incredibilă, absolut superbă, care poate concura cu orice baladă rock consacrată. Iar clipul e pe măsura piesei.
YouTube player
La piesa asta mi-a dat link fiu-meu de m-a dat pe spate… După ce l-am reascultat pe Dio, am ajuns la aceeași concluzie cu el. Că interpretarea asta e chiar mai faină decât originalul.
YouTube player
Cum să nu iubești viața când simți atmosfera asta…
YouTube player
“Prestația care a ajuns la apogeu este aceea concertată împreună cu Steward Copeland, toboșarul unei formații britanice numita The Police, iar piesa care au cântat-o împreună, “Not Afraid”, este o compozițiie originală a trupei Liliac.”
YouTube player
Fără cuvinte…

Pentru cei interesați:
https://www.youtube.com/user/TheCristeas

Allover – Passengers in Life

M-a surprins în cel mai plăcut mod trupa asta! 😊 M-am îndragostit de ea 😇
E clar, muzica timișoreană trăiește și în pandemie. Și o face chiar frumos…

“Formația Allover va susține un concert live pe acoperișul Casei Tineretului, joi 4 martie, de la ora 17, evenimentul fiind inclus în cadrul unui nou proiect care poartă numele de „Here we art”.

Trupa care anul trecut și-a lansat albumul de debut “It’s Allover” a avut parte de o serie de schimbare de planuri iscate de pandemia globală. Inițial, concertul de lansare al discului ar fi trebuit să se desfășoare în luna aprilie a anului trecut în defunctul club Capcana. Materialul discografic editat de trupa formată din Cătălina Ciortea (chitară bass, backing vocals), Luca Dragu (lead vocals, chitară), David Mihai Popa – DMP (baterie), Bogdan Potra (clape) şi Adam Suma (chitară) a apărut în luna septembrie, ocazie cu care tinerii au susținut o sesiune de autografe la librăria La Două Bufnițe și un recital în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului Flight, desfășurat la Aerodromul Cioca…”

https://www.pressalert.ro/2021/03/formatia-allover-sustine-un-concert-online-de-pe-acoperisul-casei-tineretului-din-timisoara/

https://www.tion.ro/tion-cele-mai-tari-party-uri/concert-allover-transmis-live-de-pe-acoperisul-casei-tineretului-din-timisoara-1397268/

YouTube player
O baladă sensibilă…
YouTube player
Rock-ul care-mi place 🙂
YouTube player
Super piesă, super clip! Partea finală, pornind de la solo-ul de trompetă, e o nebunie… 👏

Pentru cei cu timp și rabdare, merită să ascultați tot playlist-ul. Veți putea surprinde cu plăcere evoluția și maturizarea evidentă a copilașilor din 2013-2015 🙂

https://www.youtube.com/watch?v=7ugdOrFePPk&list=UUH3ZkZmav7tdOOO5F-fzJxg

Parfum interbelic – Wilma Traxel

Să mai schimbăm mediul și… timpurile 🙂 Dacă nu de alta, atunci măcar ca să nu uităm că Timișoara a fost, este și va fi mereu… fruncea 😁

“În anii dintre cele două războaie mondiale, timişorencele care îşi doreau să se îmbrace după ultima modă se arătau în atelierul Wilmei Traxel, o creatoare de haine pentru femei, adesea comparată cu celebra Coco Chanel datorită defilărilor pe care le găzduia… Doamnele de societate din Timişoara aveau un gust desăvârşit în materie de modă şi urmăreau cu mare atenţie tendinţele dictate de Budapesta şi de Viena, cele două foste capitale ale Imperiului Austro-Ungar. 

Doamnele se găteau cu minuţiozitate şi-şi etalau statutul social nu doar în plimbările pe Corso-ul timişorean – denumirea dată zonei de promenadă dinspre marile restaurante Lloyd şi Palace –, ci şi la evenimentele care animau oraşul, de la baluri, recepţii şi dineuri, la concerte şi spectacole de teatru şi până la aniversări.   

Amintirea acelor ani ai eleganţei răzbate şi astăzi prin numeroasele fotografii care ne-au rămas, în care cochetele timişorence zâmbesc în rochii care urmau linia trupurilor lor zvelte… “

https://adevarul.ro/locale/timisoara/wilma-traxel-alias-coco-chanel-timisoara-modista-facut-furori-interbelic-atelierul-era-preferatul-damelor-lumea-buna-1_6037f0f55163ec42715a46f4/index.html

YouTube player
Balul Vienez de la Timisoara
YouTube player
O singura data in an, de acum inainte, portile marii Sali de Bal a Palatului Baroc din Timisoara vor fi deschise pentru cel mai important eveniment al anului – Balul Vienez din Mica Viena, o traditie readusa in viata culturala si economica a Timisoarei…
YouTube player

Dincolo de scenă – Cosmin Lupan

“Dincolo de lumina reflectoarelor, în spatele fiecărui act artistic sălășluiesc o serie de alte personaje. Unele dintre acestea își aduc aportul ca spectacolele să devină show-uri. Altele veghează ca ceea ce se aude „să sune bine“… Unul din reprezentanții acestei bresle din zona de vest a țării este arădeanul Cosmin Lupan, prin mâinile și urechile căruia au trecut, în ultimele două decenii, o serie de înregistrări cu artiști din categoria celor aflați în preferințele publicului larg sau muzicieni din categoria underground… De-a lungul anilor, arădeanul și-a adus aportul în melodiile unor artiști ca Iris, Direcția 5, Talisman, ABRA, Pacifica, Voltaj, B-ton, Hi-Q, Lagună, Calandrinon și a colaborat și cu muzicieni care ne-au părăsit între timp ca Laura Stoica, Ioan Gyuri Pascu sau Teo Peter…”

„Scena muzicală din vestul țării este bogată în artiști valoroși dar care din păcate nu au vizibilitate. Promovarea clasică se face prin concerte, radio și televiziune. Acum în noul context cu pandemia, promovarea se face online. Eu cred că nu ne lipsește nimic, din punct de vedere artistic dar din păcate nu totul se rezumă la asta iar motivul nereușitei poate fi și lipsa perseverenței, a descurajării și de cele mai multe ori lipsa resurselor financiare”, este de părere Cosmin Lupan…

„Cu Horea (Crișovan) am colaborat în mai multe producții făcute pentru Direcția 5 și ne știm demult de pe vremea când cânta în trupa Blazzaj cu care cred că am și făcut ceva înregistrări cred că…chiar la Taboo Music. Îl apreciz pe Horea și apelez la el la diferite proiecte muzicale. cum e și cel cu French. Secretul prieteniei noastre… suntem sensibili la muzică bună și frumoasă. Nu știu dacă sună frumos. dar cam așa este”, a mai spus Cosmin Lupan.

.https://www.pressalert.ro/2021/02/povestea-lui-cosmin-lupan-omul-care-de-doua-decenii-face-muzica-sa-sune-bine/

YouTube player
Înregistrare și mixaj audio: Cosmin Lupan în studioul MagicSounds, Arad, România
YouTube player
Produced by: Cosmin Lupan & directia 5

Murmur de pârâu…

Sau Banatul muzical din… Germania 🙂

“Lugojeanul Freddy Stauber a lansat un nou album discografic „World Ethno“, din seria discurilor dedicate muzicii etno, „folclor românesc in stil psihedelic“ – după cum spune artistul – cu ajutorul unor colaboratori care au adăugat un plus de culoare acestui demers.

„La fel ca și la primele două discuri din această serie, am pus accent pe etno-ul românesc. În plus, aici intervin și elemente etnice din zona Pădurii Negre din Germania sau din Croația. De aceea se numește «World Ethno». Partea dominantă însă rămâne folclorul românesc în stil psihedelic în piese ca «Olăreasa», «Pastorală», «Murmur de pârâu», «Noaptea Sânzienelor». Semnificativ este și colaborarea la toate cele trei albume cu muzicieni care dau «sare și piper» câtorva piese…”

https://www.pressalert.ro/2021/02/lugojeanul-freddy-stauber-lansat-un-nou-album-germania-cu-folclor-romanesc-stil-psihedelic/

.https://music.apple.com/de/album/world-ethno/1554694031?fbclid=IwAR25lnDRu7SL8FG-K_1G1qq3RgiV73VD_qkO-aAt1ZBL7EF9Iwlba0rEOWs

YouTube player

French… dar fără kiss… 😁 doar cu inimi… sincere sper eu 🙂

“Proiectul arădean French a lansat o melodie care poartă numele de „Inimi“, piesa masterizată, mixată și produsă de Cosmin Lupan avându-l ca invitat special pe timișoreanul Horea Crișovan. În spatele proiectului se află Lung Frent Paul, cunoscut melomanilor și ca solistul formației Unity Of Opposites.

Numele proiectului e de fapt o poreclă care provine din numele meu de familie, Frent, dată de o cunoștință cu care obișnuiam să mă întâlnesc la cafea în cartierul în care am copilărit, Micalaca…”

https://www.pressalert.ro/2021/02/proiectul-aradean-french-lansat-o-piesa-noua-alaturi-de-timisoreanul-horea-crisovan/

YouTube player

Despre prietenie – Bolovanul

Prietenia… hmm… Am spus-o de câteva ori și o s-o mai spun câte zile oi mai avea. Pentru mine prietenia adevărată este cel mai nobil sentiment al omului. Pentru că este rezultatul celei mai altruiste nevoi al egoismului uman. Nevoia de a dărui o părticică din sufletul său fără a cere nimic în schimb. Și pentru că are ca fundament un alt sentiment minunat: sinceritatea deplină.

Știu că la nivel pământesc sunt extrem de mărunt față de Mircea Eliade. Dar am învățat că la nivelul universului sunt cea mai importantă ființă 😇 Sau, ca să fiu modest, sunt cel puțin la fel de important ca și el 😁 Așa că de la acest nivel o să-mi permit să-i comentez ideile referitoare la prietenie…

Ca şi în „sinceritate”, în prietenie nu poţi fi tu însuţi. Eşti iubit nu pentru tine – ci eşti iubit pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, sau verifica, sau contrazice, sau afirma în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plînge, pentru că şi tu faci la fel: toată lumea face la fel…
Greșit. Prietenia adevărată este poate singurul sentiment independent de constrângeri de orice fel, care nu numai că nu încearcă să te limiteze într-o formă sau alta, ci dimpotrivă, te susține cu tărie să rămâi și să te manifești mereu așa cum ești tu cu adevărat!

Cred că există şi altfel de sincerităţi, după cum există şi altfel de prietenii. Cîteva pilde de asemenea prietenii şi sincerităţi am mai avut prilejul să le menţionăm, atunci cînd am scris despre ridicol. Este întotdeauna destinul marilor sincerităţi şi marilor prietenii să pară ridicole.
Cu asta sunt întru totul de acord. Iar eu sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Sunt un ridicol la pătrat 😂 Pentru că sunt de o mare sinceritate, ridicolă pentru cei care n-o înțeleg. Și pentru că pornind de la acestă sinceritate, sunt capabil și de o mare prietenie, prostească și ridicolă pentru cei cu “capul pe umeri“, nedispuși să se deschidă deplin în fața nimănui.

Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt… Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit… să-ţi placă, în general, cele ce le plac şi lor, să gîndeşti, iarăşi în general, ceea ce gîndesc şi ei.
Asta se poate întâmpla în dragoste, care este posesivă, spre deosebire de prietenia adevărată. Ăsta este și motivul pentru care consider mereu prietenia ca fiind superioară dragostei, deși amândouă sunt sentimente minunate. Într-o prietenie adevărată nu se întâmplă niciodată așa ceva. Niciodată n-am încercat să-mi conving puținii prieteni adevărați pe care îi am să facă ceea ce am considerat eu că ar fi bine pentru ei. Da, când am fost întrebat, mi-am spus mereu părerea cu cea mai mare sinceritate, chiar dacă nu corespundea cu părerile lor. Dar finalul discuțiilor a fost mereu acesta: “Tu nu trebuie să ții cont de părerile mele. Tu trebuie să faci mereu doar ceea ce simți tu că trebuie să faci, doar ceea ce simte sufletul tău că e bine pentru tine!”

Dacă însă într-o zi vrei să fii liber, şi vrei să faci altceva decît ceea ce se aşteaptă ei de la tine să faci – atunci nu mai eşti un bun prieten; atunci incomodezi, oboseşti, stînjeneşti. Cîteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa…
La modul cum se exprimă vizavi de toleranță, Eliade consideră o astfel de atitudine ca un semn de slăbiciune, dându-i o conotație negativă. Consideră toleranța ca o concesie, ca o formă de dezinteres. Pentru mine, mai ales în cazul unei prietenii, toleranța reprezintă tărie de caracter, capacitatea de a respecta o altă opinie decât a ta, de a respecta libertatea de exprimare a prietenului tău. Exemplu concret? Vechiul meu prieten din copilărie (care este o prietenă, că eu doar astfel de prieteni adevărăți am), alături de care sărbătoresc anul ăsta “prietenia de aur“, adică 50 de ani de prietenie sinceră. Pe lângă lucrurile care ne-au unit, există ceva ce ne deosebește foarte mult, ceva ce am constatat pe parcurs. Ea este o credincioasă convinsă, în timp ce eu nu sunt deloc credincios. Dar niciodată nu m-a deranjat credința ei deplină în ceva în ce eu nu cred. Și niciunul dintre noi n-a încercat să-l convingă pe celălalt să-i împărtășească opinia. Pentru că pentru amândoi, mai importantă decât diferența de opinii a fost dorința de a rămâne liberi, de a rămâne mereu noi înșine.

Prietenia cea mai încercată îţi dezvăluie uneori ziduri de nestrăbătut; parcă ţi-ar spune: „Pînă aici te-am urmat, pînă aici te-am lăsat să intri; de-acum, eşti un caraghios, eşti absurd, eşti ridicol; nu te mai pot urma!”.
De multe ori m-am întrebat ce-ar spune prietenii mei dacă aş săvîrşi un act compromiţător, dar cerut urgent de libertatea mea; dacă, de pildă, m-aş converti la iudaism sau la baptism…; ceva, în sfîrşit, care i-ar incomoda şi i-ar nelinişti. Ei n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să-mi înţeleagă nebunia. M-ar decreta pur şi simplu nebun, poate m-ar tolera, sau poate m-ar lăsa cu desăvîrşire singur.

Eu știu răspunsul la întrebare, pentru că am săvârșit un astfel de act compromițător. Am apelat la practici neortodoxe ca să mă lamuresc asupra unor probleme importante pentru mine. Și deși știam că același vechi prieten, amintit mai sus, are o aversiune profundă față de astfel de practici, în spiritul sincerității depline dintre noi, am decis să-i spun despre drumul pe care am apucat să pășesc. Bineînțeles că nu i-a picat bine decizia mea, dar în niciun caz nu mi-a spus: “de-acum, eşti un caraghios, eşti absurd, eşti ridicol; nu te mai pot urma!” Și n-a fost nevoie nici să judece schimbarea din punctul meu de vedere și nici să-mi înțeleagă nebunia, ca să-mi spună simplu doar atât: “Știi bine că urăsc astfel de practici și de aceea te rog să nu mai discutăm acest subiect. Dar dacă pe tine te-a ajutat într-un fel sau altul, eu mă bucur sincer pentru tine! Și te asigur că asta nu va afecta cu nimic prietenia noastră.” Și nici n-a afectat-o, e la fel de puternică și în ziua de azi…

O prietenie nu se verifică în aşa-numitele „ceasuri grele” ale vieţii. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten în nevoie, a-l încălzi cu mîngîierile tale, a-l încuraja cu „sincerităţile” tale nu înseamnă nimic. Altele sînt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin.
Ba da, o prietenie adevărată se verifică și prin mângâierile tale, prin încurajările și “sinceritățile” tale din “ceasurile grele” ale vieții. Dar e adevărat că nu e suficient și că trebuie verificată și prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt.

Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el.
Adevărat, nici sinceritatea, nici prietenia nu ți le cere nimeni. Ci le dăruiești tu, fără să ceri nimic în schimb, pentru că așa simți nevoia… Egoismul, bată-l vina 🤣

Recitind ce am scris, constat că Eliade mi-a provocat o mare revelație. Și anume că sunt ridicol de sincer și ridicol de prost să acord libertate deplină celui de lângă mine, ca să pot să declar cu destulă certitudine că:

DA, SUNT CAPABIL SĂ FIU UN PRIETEN DEOSEBIT! 😜😇

YouTube player

Mireasma nopții…

Muzicianul Horea Crișovan, o figură marcantă a rock-ului românesc, împlineşte astăzi 48 de ani, ocazie cu care îi urăm un călduros „La Mulţi Ani!”

Artistul născut la Timișoara a  absolvit Liceul de Filologie – Istorie din Timișoara (actualul Colegiu Național Bănățean) și, apoi, Facultatea de Litere, secția Istorie – Engleză. Biciclist pasionat, iubitor al drumețiilor pe munte și timișorean convins, Horea Crișovan este astăzi un muzician complet și complex, cu contribuții și apariții in formule din cele mai diverse, de la rock și pop, până la muzică simfonică și muzică de teatru…

.https://www.pressalert.ro/2021/02/aniversare-pentru-o-figura-marcanta-muzicii-timisorene-horea-crisovan/

Un remix deosebit…

YouTube player

Niciodată n-am reușit să-mi stăpânesc lacrimile de la minutul 2:41 încolo… Pentru mine e incredibil ce au reușit să facă Paula și Horea din piesa asta. Cred că și George Harrison a aplaudat frenetic de acolo de unde este el acum…

YouTube player

Banatul multietnic

Un articol intersant, care îmi amintește de copilărie, când în minunatul parc Piața Crucii, ne jucam împreună români, unguri (io, dar nu numai), nemți, sârbi, bulgari și… țigani. Și niciodată nu ne-am certat pe motiv de etnie… Din păcate acel spirit, specific Timișoarei, a degenerat încet, încet, din diferite motive… dar din fericire, el încă mai există și parcă e pe cale să revină…


Amalgamul de etnii și multiculturalitate din Banat – regiunea istorică în care acești termeni atât de trendy în zilele noastre s-au materializat demult – a contribuit din plin la creearea unei zone aparte. Chestiunea cu pricina și-a pus amprenta într-o sumedenie de domenii, muzica rock nefăcând excepție…

,https://www.pressalert.ro/2021/02/banatul-multietnic-o-incursiune-aportul-si-rolul-sarbilor-muzica-rock-din-regiune-alaturi-de-criticul-muzical-mimo-obradov/

YouTube player
YouTube player

Hollows Of Time

Compozitorul timișorean George Denis a lansat la sfârșitul anului trecut albumul său de debut, „Hollows Of Time”, un material discografic care conține opt piese, discul fiind mixat și masterizat de Ovidiu-Dodo Moldovan.

De când îmi amintesc, muzica a făcut parte din viața mea într-un mod activ, dar schimbându-și formele în timp. Când am fost mic am făcut parte dintr-un ansamblu de dansuri și pot spune că de acolo au început și primii mei pași în muzică, deoarece la vârsta de 11-12 ani am început să învăț să cânt la acordeon”, a povestit George Denis…

Inedită piesa asta 🙂

YouTube player

https://www.pressalert.ro/2021/02/george-denis-lansat-albumul-de-debut-care-contine-muzica-de-film-destinata-evadarii-din-cotidian/